China îl salvează de la faliment pe Mugabe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zimbabwe ar putea primi un cadou neaşteptat: investiţii de 10 miliarde de dolari din partea Beijingului. Banii ar putea fi o adevărată gură de oxigen pentru economia ţării. Tapiwa Mashakada, ministrul Economiei din Zimbabwe, care s-a întâlnit cu oficiali ai Băncii Chineze de Dezvoltare, a declarat că investiţiile chineze vizează domenii precum mineritul şi agricultura. 

Aceşti bani ar putea reprezenta o gură de oxigen pentru economia acestei ţări aflată în dificultate de câţiva ani. Suma ar dubla produsul intern brut al ţării care se aşteaptă să ajungă anul acesta la 6 miliarde de dolari, faţă de aproape 4 cât a fost anul trecut. Regimul de la Harare, condus de „nemuritorul" preşedinte Robert Mugabe, aflat de 34 de ani la conducerea ţării, spune că infuzia de capital va ajuta statul să crească producţia de aur de la 8,3 tone în 2010, la 1, 3  tone în 2011, iar producţia de porumb, de la 1,3 milioane de tone anul trecut, la 1,5 milioane de tone anul acesta. China este interesată de această ţară deoarece deţine cea de-a doua rezervă de platină din lume şi importante cantităţi de diamante. Beijingul vrea să dezvolte aici industria minieră, agricultura, infrastructura şi tehnologia informatică şi de comunicaţii. Sunt şi voci care spun că anunţul făcut de autorităţile de la Harare ar avea scopul de a capta atenţia investitorilor occidentali care se vor gândi dacă să mai stea deoparte şi să piardă teren în faţa Chinei.

Citiţi şi:

13 poveşti pe care nu le ştiaţi, din Cecenia în Cuba
FOTO "Diavolul" poartă gri. Cum se îmbracă cei mai cunoscuţi dictatori

Trevor Ncube, editor al ziarului din Zimbabwe „Newsday" este sceptic în privinţa sumei, care i se pare prea mare. El atrage atenţia că acest ajutor nu este unul umanitar, ci este unul din interes. Guvernul de coaliţie format între Mugabe şi premierul Morgan Tsvangirai în 2009, a adus oarecare stabilitate economiei lovite de hiperinflaţie, dar totuşi nu au reuşit să atragă investiţii străine, mai ales din partea companiilor occidentale care doresc mai multe reforme politice. Anul trecut, Ambasada Chinei la Harare a dat o petrecere în onoarea preşedintelui Mugabe care împlinea 86 de ani, fapt ce a alimentat speculaţiile că Beijingul îl sprijină în continuare pe acesta, şi chiar l-ar susţine în viitoarea campanie electorală. China a refuzat să se alăture SUA, Marii Britanii şi UE în demersul de a impune sancţiuni la adresa preşedintelui şi a aliaţilor săi. Chiar şi premierul Morgan Tsvangirai a declarat la Fox News că tot ceea ce poate să spună despre chinezi este că nu sunt misionari, că au propriile interese naţionale, mai ales când vine vorba de resurse. Investitorii chinezi au epuizat birourile şi clădirile rezidenţiale din capitala Harare, iar în ultimii ani, afluxul de bunuri ieftine din China a provocat chiar iritare pe plan local.

Continentul negru se îngălbeneşte

China a crescut investiţiile în Africa, anul trecut, cu 45 la sută, ajungând la aproape 115 miliarde de dolari şi nu este interesată doar de Zimbabwe, ci şi de statele vecine, Mozambic, Zambia sau Angola. De la Brazzaville la Harare, investitorii chinezi, cu binecuvântarea guvernului, obţin marea majoritate a contractelor de infrastructură de pe Continentul Negru.

Dacă în urmă cu zece ani, numărul chinezilor în statele africane nu depăşea mia, acum se apropie de un milion. Odată cu ei au apărut şi supermarketurile pline cu produse chinezeşti, de la paste, sosuri, produse cosmetice, umbrele, adidaşi, haine şi până la aparatură electrocasnică, telefoane şi calculatoare. Strategia chineză de cucerire a Africii a fost genială: au venit cu „preţuri imbatabile", mai întâi în domeniul construcţiilor, al lucrărilor de infrastructură şi apoi, uşor, uşor şi-au extins aria. Mâna de lucru este locală, dar supraveghetorii, şefii de echipă, sunt chinezi. Beijingul nu face caz de faptul că la conducerea acestor state sunt dictatori. De exemplu, în Congo-Brazzaville construiesc spitale, drumuri, căi ferate, acces la apă şi electricitate, contribuind la gloria preşedintelui Joseph Kabila.

Balanţa schimburilor China-Africa 

Valoarea schimburilor comerciale dintre China şi statele africane se ridică la 114,81 miliarde de dolari, în creştere cu 43,5%. China a semnat acorduri comerciale bilaterale cu 45 de ţări africane, iar investiţiile în 2009 se ridicau la 9,33 miliarde de dolari. În plus, guvernul chinez acordă, în fiecare an, 5.000 de burse studenţilor africani. 4.700 de produse provenind din ţările slab dezvoltate din Africa sunt scutite de taxe în China, iar numărul proiectelor de infrastructură dezvoltate de chinezi se ridică la 500 în 2009, potrivit Biroului de Informare al Consiliului de Stat chinez.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite