China: copiii străzii, „salvaţi“ de funcţionarii de partid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În marile oraşe din China problema micuţilor trimişi la furat sau la cerşit a ajuns până la Guvern

Autorităţile de la Beijing încearcă să-i responsabilizeze pe membrii de partid şi pe funcţionarii locali în privinţa numărului tot mai mare de copii care îngroaşă rândurile criminalităţii infantile. Într-adevăr, de astăzi intră în vigoare unele prevederi legale prin care reprezentanţii partidului comunist vor fi traşi la răspundere dacă în următoarele şase luni nu se va observa o scădere a numărului de minori vagabonzi care comit infracţiuni.

Consiliul de Stat a emis o circulară prin care responsabilii politici sunt ameninţaţi cu sancţiuni grave dacă nu se vor implica la modul cel mai concret la salvarea copiilor abandonaţi şi exploataţi. Una dintre viitoarele obligaţii ale „părinţilor de serviciu" constă în asigurarea asistenţei legale în faţa judecătorilor care vor decide ce sancţiuni să adopte în cazul copiilor maltrataţi sau abandonaţi.
Consiliul de Stat a aprobat inclusiv posibilitatea recoltării de probe ADN pentru a facilita descoperirea copiilor-infractori, transferaţi în alte oraşe pentru a li se pierde urma.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite