VIDEO Chile, dublă calamitate: cutremur şi tsunami

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În statul chilian este decretată stare de catastrofă după ce un seism s-a produs în Pacific. Un val seismic gigantic a afectat deja insula Robinson Crusoe, iar alte 53 de state au primit alertă de tsunami. Pământul s-a cutremurat şi în Japonia.

Cel puţin 180 de persoane şi-au pierdut viaţa în cutremurul de 8,8 grade pe scara Richter ce a avut loc ieri în Oceanul Pacific, la ora locală 3.34 (8.34 ora României), în apropierea coastelor chiliene. Epicentrul a fost localizat la 91 de kilometri nord de oraşul Conception, şi la 325 de kilometri sud-vest de capitala Santiago de Chile, a anunţat Institutul American de Geofizică (USGS).

Preşedintele chilian, Michelle Bachelet, a decretat starea de catastrofă şi a îndemnat la calm. „Facem tot ce putem cu forţele de care dispunem", a declarat ea. Ieri după-amiază, s-a anunţat că un val de mari proporţii, cu o înălţime de trei metri, a afectat arhipelagul Juan Fernandez, ajungând într-o zonă locuită.

„Un sat de pe insulă este pe jumătate inundat, iar localnicii au fost mutaţi pe zone înalte de uscat", a precizat Bachelet. În capitala Santiago de Chile, zeci de clădiri s-au prăbuşit, iar timp de câteva ore jumătate din ţară nu a mai avut curent electric din cauza reţelelor afectate. Mii de persoane au ieşit pe străzi, iar martorii oculari susţin că seismul a fost foarte intens şi a durat între 10 şi 30 de secunde.

Haos şi panică

Alţii cred că acesta a fost mult mai lung, cu o durată cuprinsă între două şi cinci minute. Pe reţeaua Twitter au fost postate relatări despre impactul şi urmările cutremurului, una dintre ele referindu-se la daunele grave suferite de Muzeul de Artă Contemporană din Santiago, a cărui faţadă este distrusă complet. Potrivit CNN, energia degajată de seismul de ieri a fost de circa 64 de ori mai mare decât cea a cutremurului din 12 ianuarie care a devastat statul Haiti.

Seismul din Chile a fost urmat de mai multe replici, cea mai puternică având magnitudinea de 6,9. Iniţial, USGS anunţase o magnitudine de 8,5 grade pe scara Richter, apoi 8,3, după care a revizuit-o la 8,8. După ce alerta de tsunami a vizat Peru, Ecuador, Chile şi Costa Rica, sub supraveghere au trecut şi Columbia, Panama, Antarctica, America Centrală şi Polinezia franceză. Una dintre primele măsuri luate în Chile a fost închiderea aeroportului internaţional din Santiago şi anularea tuturor zborurilor.

Panica s-a instalat şi în oraşul de coastă Al Garrobo, aflat la 100 de kilometri distanţă de capitală, unde turiştii s-au îmbulzit să ajungă la maşini pentru a pleca în zone mai sigure, după ce au văzut apele oceanului retrăgându-se în mod nefiresc. Ieri la prânz, marina chiliană începuse evacuarea Insulei Paştelui (dependentă de statul chilian), situată la circa 3.500 de kilometri de ţărm.

Români în Santiago

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti, în Chile se află câteva zeci de români, în special în zona Santiago. Ambasada României din ţara sud-americană verifică dacă printre victimele cutremurului se află şi cetăţeni români.

Valurile seismice, urmărite pas cu pas

Specialiştii Institutului American de Geofizică au considerat ieri că exista un real risc de formare a unui val seismic destructiv şi au lansat o alertă pentru tsunami în întreg Oceanul Pacific. Valurile au pornit circular din zona epicentrului şi au atins imediat coastele chiliene, înregistrând un nivel de 1,69 metri în dreptul oraşului Valparaiso şi, respectiv, 2,34 metri în dreptul oraşului de coastă Talcahuano.

Americanii au urmărit întreaga zi evoluţia acestui tsunami, care urma să traverseze Pacificul în 24 de ore. Ei au măsurat înălţimea valurilor cu ajutorul unor dispozitive plutitoare, ancorate precum geamandurile. Volumul de apă antrenat de valuri a fost estimat cu ajutorul senzorilor de mare adâncime.

Un alt cutremur a zguduit arhipelagul nipon

Un alt seism, dar cu magnitudinea de numai 6,9 grade pe scara Richter, a avut loc ieri şi în Japonia, la ora locală 5.31 (22.31 ora României). Epicentrul acestui cutremur a fost situat în Oceanul Pacific, la 310 kilometri de coasta de vest a Japoniei. Potrivit presei locale, centralele nucleare şi rafinăriile au rezistat fără a suferi pagube, iar valul provocat de acest seism a măsurat doar 50 de centimetri.

Nu s-au raportat pierderi materiale sau de vieţi omeneşti, dar autorităţile de la Tokyo au precizat că au existat cel puţin doi răniţi. Japonia este una dintre ţările cu activitate seismică ridicată, unde, în 1923, un cutremur de peste 8 grade pe scara Richter a provocat pierderea a peste 140.000 de vieţi omeneşti. De atunci, japonezii au schimbat normele impuse constructorilor şi doar rareori imobilele nipone sunt afectate de seisme mai mici de 7,5 grade pe scara Richter.

Japonia a emis ieri o alertă de tsunami pentru coastele sale de la Oceanul Pacific, după cutremurul produs în largul statului Chile. Mici valuri seismice, de circa 20 de centimetri înălţime, au ajuns în sudul Insulei kinawa.

Epicentru
Chile, cutremur
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite