Chen Guangcheng i-a cerut lui Barack Obama să îl ajute să părăsească China

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Disidentul Chen Guangcheng i-a cerut preşedintelui american, Barack Obama, să "facă tot posibilul" pentru a-l ajuta să părăsească China, temându-se pentru viaţa sa în cazul în care va rămâne în această ţară, conform unei înregistrăti difuzate miercuri de CNN, relatează AFP.

Chen Guangcheng a acuzat personalul ambasadei Statelor Unite din Beijing, unde s-a refugiat timp de şase zile, că ar fi încercat să îl convingă să părăsească locul unde se ascundea în schimbul unor garanţii pentru securitatea sa acordate de către autorităţile chineze, după care l-a abandonat.

"Aş dori să transmit preşedintelui Obama că: vă rog, faceţi tot ce puteţi pentru ca familia noastră să poată pleca", a declarat telefonic disidentul, dintr-un spital din Beijing unde a fost transportat după ce a părăsit ambasada americană, informează Mediafax.

Potrivit CNN, Chen Guangcheng a afirmat că nu avea toate informaţiile la dispoziţie atunci când a acceptat să părăsească ambasada.

"Ambasada a încercat să mă convingă să părăsesc locaţia şi a promis că mai multe persoane vor rămâne alături de mine la spital. Dar când am intrat în salonul spitalului, în această după amiază, am constatat că toţi plecaseră", a menţionat militantul pentru drepturile omului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite