Cetăţenii planetei se tem de supremaţia SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un sondaj de opinie realizat la nivel mondial de Gallup International arată că populaţia lumii doreşte o diminuare a hegemoniei SUA pe plan internaţional. Datele studiului indică o susţinere

Un sondaj de opinie realizat la nivel mondial de Gallup International arată că populaţia lumii doreşte o diminuare a hegemoniei SUA pe plan internaţional. Datele studiului indică o susţinere din ce în ce mai mare a publicului pentru o lume multipolară, în cadrul căreia Uniunea Europeană să-şi consolideze influenţa.

Aproximativ 40% din populaţia mondială ar vrea ca Statele Unite să-şi reducă influenţa pe scena internaţională, relevă un sondaj realizat de Institutul Gallup International în colaborare cu Consiliul European pentru Relaţii Externe (ECFR), un centru de cercetare cu sediul la Londra.

În favoarea SUA s-au declarat albanezii - 71%, urmaţi de locuitorii din provincia Kosovo - 61% şi cei din Panama - 45%. În schimb, populaţia din Bosnia-Herţegovina, Luxemburg, Grecia, Serbia şi Finlanda se opune în proporţie de peste 70 la sută influenţei americane.

Reacţii negative au provocat în egală măsură printre cele 57.000 de persoane intervievate atât China, cât şi Rusia şi Iranul. 39% din locuitorii celor 52 de ţări în care a fost realizat sondajul au afirmat că doresc să vadă o reducere a influenţei Iranului, în timp ce 32% au decis că rolul Chinei ar trebui diminuat, iar 29% şi-au îndreptat privirile spre Rusia.

Iranul este cel mai puţin apreciat, doar 14% din cei chestionaţi estimând că lumea ar avea de câştigat din consolidarea poziţiei sale pe scena internaţională. Pe de altă parte, puterile emergente, precum India, Africa de Sud şi Brazilia, au primit opinii favorabile în acest sondaj. "Se pare că există o susţinere crescândă pentru ţările a căror ascensiune nu este legată, în imaginaţia globală, de alianţele militare", au explicat reprezentanţii centrului de cercetare din Londra.

UE, preferată

Pe de altă parte, 35% din intervievaţi au afirmat că ar dori o întărire a influenţei UE, în timp ce doar 20% sprijină o scădere a acesteia. Cetăţenii din majoritatea ţărilor europene vor ca blocul comunitar să exercite un rol global. Situaţia este diferită în Marea Britanie, unde doar 32% din cetăţeni susţin această idee, comparativ cu 69% din greci, 65% din locuitorii Franţei şi 56% din spanioli.

Datele sondajului mai arată că în Turcia şi Croaţia, două dintre ţările candidate la integrarea în UE, sunt mai multe opinii negative decât pozitive faţă de Uniunea Europeană. Astfel, 45% din cetăţenii turci şi 36% din cei croaţi cred că UE ar trebui să deţină mai puţină influenţă, spre deosebire de cei 9%, respectiv 26% care aşteaptă o mai mare putere a blocului comunitar. (Luminiţa Bogdan)

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite