Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Cel puţin 16 morţi în urma unui atentat sinucigaş din Pakistan

19 noiembrie 2009, 12:54 |  Autor: Cristina Sbîrn  | 

Foto: Atentat în Pakistan

Foto: Atentat în Pakistan

 

Explozia unei bombe în apropierea palatului de Justiţie din Peshawar, în nord-vestul Pakistanului, principala ţintă a talibanilor loiali al-Qaida, a provocat moartea a cel puţin 16 persoane şi rănirea altr 36, potrivit autorităţilor de la Islamabad.

"Explozia s-a produs în afara complexului judiciar", a declarat ofiţerul Abdul Wali citat de Reuters. Un doctor de la spitalul din Peshawar a afirmat că au fost aduse cinci persoane rănite.

Ultimul bilanţ era de 10 morţi şi cinci răniţi.

Un pieton "a încercat să pătrundă în palat, iar când personalul de securitate a vrut să îl oprească, acesta a detonat bomba pe care o avea asupra lui", a declarat, la faţa locului, Sahib Zada Anis, şeful administraţiei oraşului.

"Am primit cadavrele a 16 persoane şi 36 de răniţi, dintre care zece în stare critică", a declarat doctorul Abdul Hameed Afridi, directorul principalului spital din oraş.

Palatul de justiţie este situat în apropierea hotelului Pearl Continental, devastat în iunie în urma unui atentat sinucigaş cu camion capcană comis în iunie şi soldat cu cel puţin nouă morţi.

Printre persoanele ucise se află cel puţin trei poliţişti.

Peshawar este unul dintre cele mai mari oraşe pakistaneze şi principala ţintă a talibanilor care au legături cu reţeaua teroristă Al-Qaida.

Acesta este cel de-al optulea atentat produs într-o lună în capitala provinciei pakistaneze. Peste 450 de persoane şi-au pierdut viaţa în mai puţin de o lună în astfel de atentate sinucigaşe. Peshawar se află în apropierea zonelor unde armata a lansat o ofensivă împotriva bastioanelor insurgenţilor talibani, menţionează AFP.

Cel puţin 2.550 de persoane au fost ucise în mai puţin de doi ani, în toată ţara, în urma acţiunilor sinucigaşe comise, în principal, de insurgenţi din cadrul Mişcării Talibanilor din Pakistan (TTP). Această grupare, apropiată al-Qaida şi lui Osama ben Laden, a decretat, în vara lui 2007 începerea unui "Război Sfânt" (Jidah, n.r) împotriva Islamabadului, din cauza alianţei acestuia cu Statele Unite, în "războiul împotriva terorismului".

Acţiunile teroriste ale TTP s-au intensificat în ultima perioadă ca urmare a începerii unei ample campanii militare terestre şi aeriene a forţelor armate palestiniene în Waziristanul de Sud, lângă frontiera afgană, fieful talibanilor din Pakistan.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole