VIDEO FOTO Cel mai dur protest după era Thatcher

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O megademonstraţie împotriva reducerilor de buget a degenerat într-un adevărat război între anarhişti şi poliţie. Găşti de tineri mascaţi au bombardat poliţiştii cu tot felul de proiectile, printre care becuri umplute cu amoniac şi petarde încărcate cu monede. 

Peste un sfert de milion de britanici au manifestat paşnic la Londra, sâmbătă, împotriva măsurilor de austeritate luate de guvernul lui David Cameron. Mitingul a fost descris de presa din Regat drept cea mai mare manifestaţie ce a avut loc în capitala britanică în ultimii 20 de ani, după cea din 2003 împotriva războiului din Irak (la care au participat un milion de oameni). Este totodată cea mai vastă mişcare socială după revoltele din urmă cu două decenii, care au determinat plecarea lui Margaret Thatcher de la putere.

Mulţi oameni au venit cu familiile, cu cărucioare de copii şi cu vuvuzele. „Nu distrugeţi Marea Britanie!", „Să ne apărăm serviciile publice!", proclamau pancartele manifestanţilor. „Sunt aici pentru că Guvernul ne face să plătim pentru a repara ce au făcut bancherii", a declarat Gillian Siddons, un pensionar în vârstă de 60 de ani.

Participareaa depăşit estimările

Mai mulţi scoţieni cântau la cimpoi, alţii suflau în fluiere. Muzicieni şi dansatori s-au alăturat mitingului, dându-i un aer de carnaval. Lucrurile s-au terminat însă rău. Spre finalul manifestaţiei, sute de anarhişti au devastat centrul Londrei. Anticapitaliştii au început un atac aparent coordonat asupra magazinelor şi asupra poliţiştilor pe strada Oxford, una dintre cele mai mari artere comerciale din Londra.

Hotelul Ritz, atacat

Anarhiştii vandalizează magazine  Foto: reuters

image

Găşti de tineri mascaţi au dat foc pubelelor de gunoi şi au spart geamurile băncilor, hotelurilor şi centrelor comerciale, mâzgălind pereţii cu graffiti şi creând un adevărat haos. Violenţele s-au extins apoi în Piaţa Trafalgar, protestatarii dând foc bannerelor şi aruncând în poliţişti cu tot felul de proiectile, cum ar fi sticle sparte. Mai multe focare de luptă au izbucnit în diferite puncte din centrul oraşului.
Magazinul Fortnum and Mason, faimos pentru ceaiurile comandate aici de regină, a fost ocupat de circa 200 de protestatari „antităieri", care au spart vitrinele şi au dărâmat exponatele.

Coşuri cu iepuraşi de ciocolată au fost împrăştiate pe podea, iar anarhiştii au ţinut discursuri despre războiul de clasă pe scările ornate, în spirală, şi sub candelabrele luxoase ale magazinului, în timp ce cumpărătorii, printre care turişti japonezi şi americani, au fugit pe scări. Protestatarii ameninţau cu distrugerea unor bunuri de lux, în cazul în care poliţiştii încercau să-i evacueze.

Unii poliţişti au fost răniţi în confruntări  Foto: reuters

Hotelul Ritz a fost şi el atacat cu diferite proiectile, containere de gunoi, vopsea şi fumigene. Ferestrele au fost sparte, iar clienţii evacuaţi. Un uriaş  „Cal Troian" pregătit de protestatari a fost aprins în intersecţia Oxford Circus. Încăierări între anarhişti şi poliţie au avut loc şi în Piaţa Piccadilly, unde a fost atacat un salon auto. Potrivit poliţiei, 84 de oameni, între care 31 de poliţişti, au fost răniţi. Dintre ei, 27 inclusiv 11 poliţişti, au fost spitalizaţi.

Somaţie pe Twitter

Grupurile anarhiştilor au pregătit acest protest timp de mai multe săptămâni, pe Facebook şi Twitter, scrie presa britanică, ei postând chiar o hartă pe care marcaseră ora şi locul atacării magazinelor. Cei peste 4.500 de poliţişti mobilizaţi pentru marşul de sâmbătă nu au reuşit să stopeze violenţele.

image

... alţii s-au ales cu vopsea pe faţă  Foto: afp

image

Bătăliile de stradă au durat cinci ore, timp în care au fost făcute 202 arestări. Ofiţerii superiori au privit haosul dintr-o cameră de comandă de la Scotland Yard, unde îi invitaseră pe activiştii pentru drepturile civile să monitorizeze abordarea „soft" a protestelor, în urma criticilor privind tacticile dure folosite la un protest anterior, al studenţilor. La un moment dat, poliţiştii au intrat pe Twitter pentru a avertiza ocupanţii magazinului Fortnum and Mason că vor fi arestaţi. Poliţiştii au recunoscut că, dată fiind amploarea violenţelor, nu au reuşit să protejeze proprietăţile private.

Secretarul general al Congresului Sindicatelor, Brendan Barber, a spus că violenţele sunt „extrem de regretabile", dar a insistat asupra importanţei marşului. "Guvernul ar trebui acum să-şi reconsidere întreaga strategie. Aceasta a fost vocea clasei de mijloc", a spus el.

Reduceri de peste 90 de miliarde de euro

Reducerile de cheltuieli vor duce la concedierea a circa 50.000 de angajaţi din sistemul de sănătate (medici, asistente şi dentişti). Alte 28.000 de posturi vor dispărea din poliţie şi peste 250 din centrele pentru ajutorarea familiilor cu copii. În total, vor fi suprimate peste 300.000 de posturi publice, până în 2015. Măsurile includ şi îngheţarea salariilor funcţionarilor.

Tinerii au atacat duba poliţiei  Foto: reuters

image

Peste 400 de biblioteci şi 32 de maternităţi urmează a fi închise, iar guvernul va renunţa la programul de construire de şcoli. Consiliile locale se confruntă cu mari tăieri de fonduri, cei mai afectaţi fiind bătrânii şi persoanele cu dizabilităţi. Serviciile de pompieri au anunţat şi ele reduceri de personal. În total, tăierile de buget anunţate de guvern se ridică la peste 90 de miliarde de euro până în 2015.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite