Ce spune soţia lui Dominique Strauss-Kahn despre acuzaţiile care i se aduc acestuia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anne Sinclair, soţia şefului FMI Dominique Strauss-Kahn, care este suspectat de agresiune sexuală asupra menajerei unui hotel din New York, a sărit în apărarea soţului ei, susţinând că nu crede în aceste acuzaţii.

Nu cred nici măcar o secundă în aceste acuzaţii. Fac apel la decenţă şi reţinere din partea tuturor, a pledat Anne Sinclair, într-un comunicat de presă, reamintind că soţul său va pleda nevinovat.

Jurnalista a subliniat faptul că nu are nicio îndoială că i se va stabili nevinovăţia lui Dominique Strauss-Kahn.

Şeful FMI ar fi încercat să abuzeze de o femeie de serviciu în camera 2806 a hotelului Sofitel New York, situat în Manhattan. Poliţia l-a reţinut pe Dominique Strauss-Kahn cu zece minute înainte ca avionul în care se îmbarcase să decoleze de pe aeroportul JFK cu destinaţia Paris.

Soţia i-a stat alături şi s-a arătat înţelegătoare şi în timpul unui alt scandal sexual în care a fost implicat şeful FMI, în 2008. Presa a scris atunci că şeful FMI ar fi întreţinut relaţii sexuale extraconjugale cu Piroska Nagy, o fostă directoare de origine ungară a departamentului FMI pentru Africa, fiind suspectat totodată de favorizarea acesteia.

Strauss-Khan şi-a cerut scuze atunci de la FMI, dar şi de la soţia sa, Anne Sinclair, o personalitate a televiziunii franceze. Anne Sinclair scrisese deja pe blogul său că a întors pagina după acest episod şi l-a dat uitării.

Cei doi au cu patru copii împreună.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite