Catherine Ashton, criticată pentru Haiti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul popularilor din Parlamentul European, Joseph Daul, a criticat-o pe noua şefă a diplomaţiei UE, Catherine Ashton (foto), pentru că nu s-a dus deloc în Haiti.

„S-a dus Hillary Clinton, întreaga lume, dar Europa nu a fost prezentă în Haiti", a spus eurodeputatul francez. Şi eurodeputatul maghiar József Szájer s-a declarat şocat că „Înaltul reprezentant s-a dus - tocmai acum - în vacanţă".

Europenii au fost însă prezenţi în Haiti, numeroase echipe de salvatori şi de medici veniţi din Franţa, Grecia, Germania şi Italia contribuind la găsirea supravieţuitorilor. Şi la teledonul transmis simultan din New York, Los Angeles, Londra şi Haiti, o mulţime de europeni au contribuit la strângerea de fonduri.

Suma anunţată de George Clooney, care a donat el însuşi un million de dolari, s-a ridicat la 57 de milioane de dolari.
UE a promis şi un ajutor financiar pentru reconstrucţia ţării, care se ridică la un total de 429 de milioane de euro.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite