Catherine Ashton îndeamnă Rusia să "recunoască realitatea" din Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia trebuie să "recunoască realitatea situaţiei de pe teren" din Siria, a declarat joi la Mexico Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă, în urma refuzului Moscovei a oricărei ingerinţei în situaţia internă din această ţară, relatează AFP.

"Mesajul meu către colegii mei ruşi este că şi ei ar trebui să recunoască realitatea situaţiei de pe teren şi să coboare (cu picioarele) pe pământ", a spus Ashton într-o conferinţă de presă comună cu ministrul mexican de Externe Patricia Espinosa.

Înaltul oficial european, care efectuează o vizită de două zile în Mexic, s-a declarat dezamăgită de cel de al doilea vot de veto ruso-chinez, sâmbătă, la ONU, opus unei rezoluţii de condamnare a reprimării din Siria.

Miercuri, preşedintele rus Dmitri Medvedev a îndemnat comunitatea internaţională să "evite măsuri unilaterale pripite".

Peste 80 de persoane au fost ucise joi în Siria, majoritatea civili ucişi de forţele regimului Bashar al-Assad în oraşul Homs (centru), un fief al mişcării de contestare a regimului de la Damasc.

ONU a preconizat o "agravare" a conflictului, în absenţa unui consens internaţional.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite