Casa Albă s-a răzgândit: Bin Laden era de fapt neînarmat când a fost ucis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, a anunţat că Osama Bin Laden nu era înarmat atunci când forţele americane au pătruns în reşedinţa sa şi l-au omorât, însă a opus rezistenţă. Luni Casa Albă susţinea exact opusul: liderul Al Qaida avea asupra sa o armă.

Potrivit unor noi informaţii pe care le-a dezvăluit Jay Carney, membrii Navy Seal au verificat pe rând cele trei etaje din vilă în care locuia Osama Bin Laden împreună cu familia sa.

La primul etaj au fost omorâte trei persoane, inclusiv o femeie.

Forţele americane au urcat la etajul următor unde l-au găsit pe Osama Bin Laden împreună cu o femeie, despre care se crede că este soţia sa, ambii neînarmaţi. Femeia s-a repezit la soldaţii americani şi a fost împuşcată în picior, însă aceasta a supravieţuit. Bin Laden a opus rezistenţă şi a fost împuşcat şi ucis, a mai anunţat Carney.

FOTO Osama bin Laden este pictat printre sfinţi, călare pe un avion, într-o biserică din Timişoara. Vezi cum au fost sfidate canoanele pentru a-l păstra în capelă

Luni, consilierul în combaterea terorismului al preşedintelui Barack Obama, John Brennan, a declarat că Bin Laden opus rezistenţă şi că a avea asupra sa o armă, deşi el a adăugat că nu era clar dacă liderul Al Qaida a tras vreun foc.

"Ne-am aşteptat să opună rezistenţă şi aşa a şi fost. Erau mai multe persoane înarmate în clădire", a mai spus Jay Carney.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite