Caragiale, folosit de România împotriva pretenţiilor Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Haga Echipa ţării noastre a demonstrat insistenţa exagerată şi nejustificată a Kievului Ucraina încearcă să distragă atenţia CIJ de la lipsa ei de argumente pentru a susţine linia

Haga Echipa ţării noastre a demonstrat insistenţa exagerată şi nejustificată a Kievului

Ucraina încearcă să distragă atenţia CIJ de la lipsa ei de argumente pentru a susţine linia de delimitare pe care o doreşte, a afirmat ieri Bogdan Aurescu.

În discursul care a deschis runda a doua de pledoarii în audierile pentru demarcarea spaţiilor maritime dintre cele două ţări, agentul României la Haga, Bogdan Aurescu, a reafirmat că soluţia de delimitare pe care o propune ţara noastră este una corectă şi rezonabilă şi există mai multe seturi de argumente juridice care determină traseul liniei de delimitare în vecinătatea Insulei Şerpilor.

Bogdan Aurescu a ilustrat în faţa judecătorilor CIJ slăbiciunea argumentelor Ucrainei apelând la scena cu castravetele din schiţa "Un pedagog de şcoală nouă", de Ion Luca Caragiale. În final, Aurescu a conchis că aşa-zisul "castravete" ucrainean - pretinsa predominanţă a ţărmurilor sale - nu are dreptul la suprafaţa de apă pe care o cere.

Acte lipsite de relevanţă

La rândul său, James Crawford, profesor la Cambridge, le-a explicat, din nou, judecătorilor că există deja o linie de frontieră între România şi Ucraina în jurul Insulei Şerpilor, datând din 1949, din timpul acordurilor cu fosta URSS, iar Ucraina trebuie să respecte aceste acorduri.

În acelaşi timp, coagentul României la CIJ, Cosmin Dinescu, s-a referit la lipsa de relevanţă a aşa-ziselor "acte statale", inclusiv concesiuni petroliere, ale Ucrainei din zona supusă delimitării. Totodată, reprezentantul României Daniel Muller a demontat argumentaţia ucraineană privind folosirea digului Sulina ca punct de bază pentru trasarea frontierei - punct notificat, de altfel, de România la ONU şi necontestat de niciun stat, nici de Ucraina.

Tot ieri, reprezentantul României, Simon Olleson, de la Universitatea Cambridge, a susţinut o pledoarie "importantă" referitor la hărţile care dovedesc existenţa unei zone deja delimitate în jurul Insulei Şerpilor.

Spre deosebire de castravetele din anecdotă, "castravetele" Ucrainei nu este îndreptăţit la suprafaţa de apă pe care o pretinde
Bogdan Aurescu,
agentul României la Haga

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite