Bush încearcă să facă pace în Orientul Mijlociu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul american speră într-un acord israeliano-palestinian în ultimele luni ale mandatului său. Între timp, tensiunile iau amploare în Fâşia Gaza. La două luni de la conferinţa de la

Liderul american speră într-un acord israeliano-palestinian în ultimele luni ale mandatului său. Între timp, tensiunile iau amploare în Fâşia Gaza.

La două luni de la conferinţa de la Annapolis, când premierul israelian Ehud Olmert şi liderul palestinian Mahmoud Abbas şi-au luat angajamentul de a încheia un acord de pace până la sfârşitul anului 2008, preşedintele George W. Bush începe o vizită istorică în Orientul Mijlociu, regiune eclipsată în cei şapte ani ai administraţiei sale de războaiele din Irak şi Afganistan. Prima vizită a liderului american în Israel şi Cisiordania are loc pe fondul intensificării atacurilor armatei israeliene în Fâşia Gaza.

Cu două zile înainte de sosirea preşedintelui Bush în regiune, premierul israelian Ehud Olmert a anunţat intensificarea raidurilor Tsahal în Fâşia Gaza, ca represalii la tirurile cu rachete palestiniene asupra statului evreu. În cursul nopţii de duminică spre luni, patru palestinieni au fost ucişi în cursul unei incursiuni efectuate de armata israeliană în tabăra de refugiaţi de la Al Bureidj, teritoriu aflat din iunie anul trecut sub controlul mişcării islamiste Hamas.


Premierul palestinian Salam Fayyad i-a cerut Israelului să pună capăt operaţiunilor militare în Cisiordania şi Fâşia Gaza, însă apelul său a fost respins de şeful guvernului israelian. Olmert a subliniat că forţele israeliene vor interveni peste tot împotriva teroriştilor din Gaza.


Compromisuri imposibile


În acest context, preşedintele Bush nu va avea o misiune uşoară în prima vizită pe care o va efectua mâine în Israel şi teritorii. Şansele unui acord israeliano-palestinian în următoarele luni sunt mai curând mici, în opinia analiştilor, care evocă între principalele probleme divergenţele privind frontierele unui viitor stat palestinian şi controlul exercitat în Fâşia Gaza de mişcarea radicală Hamas, care refuză să recunoască dreptul la existenţă al statului evreu.


Mai mult, premierul israelian Ehud Olmert şi liderul palestinian Mahmoud Abbas, pe care Bush contează, se află în situaţii politice precare şi vor accepta cu greu compromisuri politice. Preşedintele SUA ar putea totuşi să abordeze în cursul vizitei, potrivit experţilor, problema colonizării şi a punctelor de control israeliene.


Chiar la sfârşitul săptămânii trecute, el a pus accentul pe necesitatea desfiinţării coloniilor ilegale din Cisiordania. Politica abordată de Bush în Orientul Mijlociu în ultimii şapte ani generează însă îndoieli în legătură cu noul său angajament în acest dosar.


"E prima vizită după cea a lui Bill Clinton în 1998, dar nimeni nu crede că preşedintele Bush este într‑adevăr implicat în problemele din regiune", a menţionat Kenneth Pollack, fost responsabil în Consiliul pentru Securitate Naţională.


Bush va dori de asemenea, pe parcursul turneului, să-i liniştească pe aliaţii Americii din Golf în legătură cu recentul raport al serviciilor americane de informaţii privind ameninţarea nucleară iraniană, raport ce a minimalizat această ameninţare, putând astfel să determine statele arabe preocupate de consolidarea capacităţilor iraniene să creadă că SUA ar putea "coborî garda".

Măsuri de securitate fără precedent

Străzi interzise circulaţiei, autostrăzi blocate în jurul Ierusalimului şi oraşelor palestiniene din Cisiordania: măsurile de securitate drastice care vor fi luate pentru vizita lui Bush le vor face fără îndoială viaţa un coşmar israelienilor şi palestinienilor. Guvernul israelian a alocat spaţii ample în presă vizitei preşedintelui american, grăbindu-se, totodată, să le prezinte scuze cetăţenilor pentru neplăcerile provocate de restricţiile de circulaţie. Oficialii israelieni au luat măsuri speciale şi secrete de protecţie pentru ca liderul american să se deplaseze în siguranţă prin oraşele unei regiuni considerate a fi un adevărat butoi cu pulbere.

Iar atenţia celor 8.000 de poliţişti israelieni va fi îndreptată nu numai asupra preşedintelui SUA, ci şi a impresionantei delegaţii americane, precum şi a celor 200 de ziarişti care îl însoţesc pe Bush în Orientul Mijlociu. Presa israeliană afirmă că premierul Ehud Olmert a format o echipă specială pentru vizita lui Bush, dar deciziile sunt luate de agenţii americani de securitate.

În ultimele zile, aceştia au inspectat cu atenţie teritoriile palestiniene, încercând să stabilească cel mai sigur loc pentru întâlnirea Bush-Abbas. Conform unui responsabil de rang înalt al serviciilor de securitate, peste 4.000 de persoane vor fi desfăşurate la Ramallah, unde liderul Casei Albe se va întâlni cu liderul palestinian Mahmoud Abbas.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite