Bush a blocat retragerea din Irak

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiunea şefului Casei Albe adânceşte prăpastia dintre preşedinţie şi Congres George Bush s-a opus prin veto legislaţiei aprobate de Congres care corela deblocarea a 124 miliarde de

Acţiunea şefului Casei Albe adânceşte prăpastia dintre preşedinţie şi Congres

George Bush s-a opus prin veto legislaţiei aprobate de Congres care corela deblocarea a 124 miliarde de dolari pentru finanţarea operaţiunilor militare din Irak cu stabilirea unui calendar de retragere a trupelor până la sfârşitul lui martie 2008.

Vetoul lui Bush marchează clar diferenţele ireconciliabile dintre Bush şi Congresul american. Într-un discurs televizat, preşedintele american a etichetat legea înaintată de Congres drept "inacceptabilă, o reţetă pentru haos şi confuzie", iar stabilirea unui termen-limită pentru retragere, echivalentă cu "fixarea unei date pentru eşec". El şi-a argumentat decizia prin faptul că proiectul stabilea un termen de retragere "rigid şi artificial" şi a mai adăugat că "este lipsit de sens să spui inamicului când ai de gând să începi să te retragi". Bush a semnat vetoul cu stiloul primit cadou de la tatăl unui soldat din Marina Americană ucis în războiul din Irak.

Democraţii nu renunţă

Reacţiile democraţilor nu au întârziat să apară. Liderul majorităţii din Senat, Harry Reid, l-a acuzat pe Bush că "a plasat trupele americane în mijlocul războiului civil din Irak". Senatorul Barack Obama a declarat că "preşedintele Bush se încăpăţânează să ignore voinţa poporului, a majorităţii din Congres şi, ceea ce este cel mai deranjant, realităţile din Irak".

Nici Hillary Clinton nu s-a lăsat mai prejos, ea afirmând că Bush "ar trebui să înceteze să ignore voinţa americanilor". Democraţii, care nu deţin cele două treimi din voturi necesare respingerii vetoului prezidenţial, afirmă că asta nu îi va împiedica să continue să facă presiuni asupra preşedintelui până când trupele americane se vor întoarce acasă. O întâlnire între liderii congresionali şi Bush era planificată la Casa Albă, ieri seară, în vederea deschiderii negocierilor pentru o nouă lege. În eventualitatea semnării acesteia, liderii vor încerca să folosească un limbaj comun care să se refere la stabilirea unor repere pentru măsurarea progresului din Irak. Întrebarea care rămâne fără răspuns este ce se va întâmpla în condiţiile în care aceste repere nu vor fi respectate. De reţinut faptul că fondurile pentru finanţarea războiului din Irak se vor epuiza cel mai probabil în iunie. Costul operaţiunilor militare aici se ridică la 2 miliarde de dolari pe săptămână.

Bush nu spune des "veto"!

Este pentru a doua oară în cei aproape şase ani şi jumătate de când Bush ocupă fotoliul de la Casa Albă când acesta recurge la dreptul de veto. Prima oară a fost anul trecut în iulie, când Bush a blocat un proiect de lege referitor la cercetarea medicală în domeniul celulelor stem.

Comunitatea internaţională încearcă stabilizarea Irakului

Sub o supraveghere poliţienească draconică, astăzi începe, în staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh, conferinţa internaţională privind stabilizarea situaţiei din Irak, prima de această anvergură de la declanşarea războiului în 2003. Reuniunea constituie a doua tentativă a Bagdadului de a obţine de la vecinii săi angajamente că vor contribui la stabilizarea ţării, după conferinţa din 10 martie. În prima zi va fi lansat "Contractul obiectivelor internaţionale pentru Irak", un plan cincinal destinat relansării economiei irakiene. Mâine va avea loc o reuniune restrânsă consacrată securităţii şi la care vor participa ţările vecine Irakului - Iran, Iordania, Kuweitul, Arabia Saudită, Siria şi Turcia - plus Bahreinul, Egiptul, Liga Arabă, Organizaţia Conferinţei islamice, ONU. Preşedintele SUA, George W. Bush, a declarat că summitul constituie un "test important" pentru voinţa Iranului şi a Siriei de a avea un rol constructiv în ceea ce priveşte statul vecin.

Un înalt responsabil american a declarat că Arabia Saudită va anunţa, în timpul conferinţei, anularea a 80 la sută din datoria Irakului. Ryadul evaluează între 15 şi 18 miliarde de dolari datoria Bagdadului faţă de Arabia Saudită.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite