Buncărul secret al lui Stalin, viitor centru de distracţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi oameni de afaceri din Moscova au investit masiv în fostul buncăr secret al lui Stalin, pe care l-au transformat într-un centru de distracţii, ce cuprinde o sală de cinematograf, mai

Mai mulţi oameni de afaceri din Moscova au investit masiv în fostul buncăr secret al lui Stalin, pe care l-au transformat într-un centru de distracţii, ce cuprinde o sală de cinematograf, mai multe baruri, un restaurant, o discotecă şi un muzeu dedicat Războiului Rece. Buncărul, supranumit "GO-42", se află la o adâncime de 60 de metri, chiar în centrul Moscovei. Pe vremea "Tătucului", acolo lucrau sute de "angajaţi subterani" care foloseau telefoane şi mijloace de comunicaţii de ultimă generaţie pentru activităţi de urmărire şi spionaj. Practic, GO-42 era centrala telegrafică subterană a Ministerului de Comunicaţii sovietic, construit la ordinul personal al lui Stalin, în 1951. În interiorul "obiectivului de maximă siguranţă", cum era menţionat în documentele vremii, operau mai mult de 2.000 de persoane. La indicaţiile lui Stalin, acolo a fost pregătit tot ceea ce ar fi fost necesar în cazul unui război atomic: rezerve enorme de produse alimentare şi de apă, butelii cu oxigen. Cei 7.000 de metri pătraţi ai buncărului au fost cumpăraţi de compania Novik-Service, cu 1.850.000 de euro.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite