Buncărul din Amstetten, ca "submarin părăsit"
0Criminologii care au cercetat locul de detenţie a victimelor lui Josef Fritzl au nevoie de asistenţă psihologică Cei 40 de specialişti, care au cercetat locul unde austriacul Joseph Fritzl
Criminologii care au cercetat locul de detenţie a victimelor lui Josef Fritzl au nevoie de asistenţă psihologică
Cei 40 de specialişti, care au cercetat locul unde austriacul Joseph Fritzl şi-a întemniţat fiica şi copiii, au povestit amănunte uluitoare ale descoperirilor făcute.
Locul unde Joseph Fritzl şi-a sechestrat propria fiică, Elisabeth, timp de 24 de ani şi unde s-au născut şi au trăit copiii lor, era "un adevărat infern", relatează presa austriacă. Potrivit criminologilor care au cercetat scena incestului, uşa pivniţei-închisoare era din oţel şi avea 300 de kilograme, fiind dotată cu dispozitiv electronic de închidere.
Având în vedere că deschiderea ei necesita multă putere fizică, probabil că Fritzl la vârsta lui nu ar mai fi putut mult timp să o deschidă, opinează criminaliştii. Începând de astăzi, munca va fi preluată de alte echipe de specialişti care vor continua cercetările. Cei 40 de criminologi din prima echipă, care au lucrat la faţa locului timp de 12 zile, au fost atât de marcaţi încât ei au acum nevoie de asistenţă psihologică transmite presa austriacă.
Atmosferă de submarin părăsit
În spatele uşii era un gang îngust şi sufocant. Criminologii au comparat atmosfera cu cea a unui "submarin părăsit". Locul era strâmt, urât mirositor, umed întunecos, iar pe pereţi erau tuburi şi cabluri neizolate.
În prima încăpere se afla bucătăria şi grupul sanitar, pline de mucegai. În spate, un alt culoar strâmt ducea spre cele două încăperi cu înălţimea de numai 1,65 centimetri, cu câte două paturi improvizate, care ţineau loc de cabine de dormit. Încăperile nu aveau uşi sau draperii, copii fiind martori ori de câte ori tatăl îşi viola fiica.
Într-un colţ exista un puţ de aer, foarte îngust, cu ventilator .Membrii echipei de criminologi au povestit că au fost nevoiţi să lucreze aplecaţi, şi că respirau cu dificultate.
Copii fără copilărie
Încă din ziua naşterii, cei trei copii sechestraţi de Fritzl şi-au petrecut existenţa numai şezând sau culcaţi. Din această cauză, Ştefan, băiatul de 18 ani, are o infirmitate motorie.
După eliberarea sa, la 26 aprilie, el a insistat să i se aducă acvariul cu peştişori pe care era obişnuit să îi privească mai mult de 12 ore pe zi. În timpul cercetărilor, poliţiştii au fost extrem de marcaţi când au găsit caietele cu desene ale copiilor.
Atunci când Frizl pleca de acasă timp de mai multe săptămâni, în buncăr se adunau sacii de gunoi care emanau un miros insuportabil. Toţi cei trei copii suferă de boli produse de diferite ciuperci.
Poliţiştii au descoperit că tatăl-bunic cumpăra alimente din oraşele Linz şi Wels, pe care le depozita într-o ladă frigorifică din buncăr. Cei trei copii nu cunoşteau decât hrana congelată.