Bulgaria respinge o confruntare cu Olanda pe tema aderării la Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bulgaria nu intenţionează să intre în conflict cu Olanda în legătură cu decizia acestei ţări de a bloca aderarea sa la spaţiul Schengen încă o dată, a declarat vineri ministrul bulgar de Interne Ţvetan Ţvetanov, citat de site-ul Novinite.com.

"M-am întâlnit cu ambasadorul olandez în urmă cu câteva zile şi ne-a mulţumit pentru că nu a existat nicio schimbare în cooperarea noastră în doneniul securităţii, devreme ce noi colaborăm extrem de vine împreună pe proiecte comune", a declarat Ţvetanov pentru postul public de televiziune.

"Mecanismul naţional de combatere a traficului de fiinţe umane a fost stabilit de partenerii noştri olandezi", a subliniat el.

Potrivit lui Ţvetanov, Bulgaria şi România au îndeplinit criteriile de aderare la Schengen şi "de acum totul depinde de un partid politic olandez care se opune aderării". Ministrul s-a referit la partidul de extremă dreapta PVV al lui Geert Wilders.

Joi, premierul olandez Mark Rutte a explicat că Haga vrea să vadă un raport pozitiv al Comisiei Europene ca o dovadă că Bulgaria şi România au făcut ceea ce era necesar.

Vineri, decizia privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen a fost amânată pentru cel mai devreme în septembrie.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite