Brejnev ar fi vrut o soluţie politică pentru "Primăvara de la Praga"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

>> Liderii comunişti est-germani l-au convins să trimită tancurile. Leonid Brejnev a fost reticent faţă de folosirea forţei în timpul "Primăverii de la Praga" şi s-a străduit fără

>> Liderii comunişti est-germani l-au convins să trimită tancurile.

Leonid Brejnev a fost reticent faţă de folosirea forţei în timpul "Primăverii de la Praga" şi s-a străduit fără succes să ajungă la o "soluţie politică" cu liderii reformatori din Cehoslovacia.

Fosta Republică Democrată Germană a jucat "un rol decisiv" în favoarea unei intervenţii militare, potrivit istoricilor. După deschiderea arhivelor din acea vreme ale Comitetului Central ale Partidului Comunist al URSS (PCUS), o echipă de 60 de istorici a ajuns la această concluzie.

Specialiştii de la Institutul Ludwig-Boltzmann pentru cercetarea urmărilor celui de-al Doilea Război Mondial, cu sediul la Graz (sud-estul Austriei), au putut studia nu doar procesele-verbale ale deciziilor conducerii PCUS, ci şi pe cele ale dezbaterilor interne şi ale negocierilor cu responsabili comunişti cehoslovaci, în rândurile cărora figura în principal Aleksandr Dubcek.

Coordonatorul cercetării, Stefan Karner, a arătat că Leonid Brejnev, liderul statului sovietic şi secretar general al PCUS, care avea o reputaţie de "dur", a depus eforturi pentru a se ajunge la o "soluţie politică" şi a dorit să împiedice o intervenţie militară a forţelor Pactului de la Varşovia în noaptea de 20 spre 21 august 1968.

Pentru Brejnev, această "soluţie politică" însemna o restabilire a autorităţii Partidului Comunist Cehoslovac (PCT), Aleksandr Dubcek fiind menţinut la conducerea sa. "Agresivitatea" liderilor fostei RDG, în special a lui Walter Ulbricht, a jucat "un rol decisiv" în procesul care a dus la intervenţia militară, spun istoricii.

Liderii comunişti est-germani se temeau că, asemeni bulgărului de zăpadă, această reacţie s-ar putea propaga din Praga către alte capitale ale blocului comunist din Europa de Est.
(Viorica Marin)

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite