Brazilia se apropie de India

Brasilia şi New Delhi nu vor schimba doar resurse, produse şi tehnologii, ci şi servicii politice. În lumea paralelă a economiilor emergente au deja loc alianţe concurente Preşedintele

Brasilia şi New Delhi nu vor schimba doar resurse, produse şi tehnologii, ci şi servicii politice. În lumea paralelă a economiilor emergente au deja loc alianţe concurente

Preşedintele Braziliei a semnat, la începutul lunii, în India, şapte pacte mari şi late în domeniile explorărilor petroliere, spaţial, nuclear, al comerţului, educaţiei, schimburilor culturale şi producţiei audio-video. Pe care se va sprijini o şi mai intensă cooperare în forurile internaţionale controlate acum de statele dezvoltate.

Deplasarea preşedintelui Luiz Ignacio Lula da Silva la New Delhi s-a petrecut la numai nouă luni după vizita premierului Manmohan Singh la Brasilia; şi este a doua a preşedintelui brazilian în India în ultimii trei ani. Brazilia şi India se grăbesc să-şi pună împreună resursele şi cunoştinţele, de la nivelurile bilaterale la planul global.

"Avem nevoie să convingem lumea că nu există niciun motiv ca America Latină să nu fie reprezentată în Consiliul de Securitate ori ca Africa să nu fie reprezentată, iar state importante precum India, Germania sau Japonia să nu fie membre", pledează liderul brazilian.

Puternice economii în curs de dezvoltare, Brazilia şi India conlucrează şi la avansarea - sau nu - a liberalizării mondiale, în conflict cu statele dezvoltate ale OMC şi, mai nou, cu China.

De la 2,4 la 10 miliarde

Brazilia este de 2,6 ori mai întinsă decât India şi are un PIB per capita de cinci ori mai mare; creşterea economică braziliană este onorabilă, însă de numai 4,3% - faţă de 9,1% cea indiană. Prin urmare, niciuna dintre cele două puteri emergente, cu ambiţii măcar pe propriile continente, nu o poate ignora pe cealaltă. Cu toate acestea, în 2000, schimburile bilaterale au fost de numai 500 milioane de dolari - mai puţin de 1% din negoţul fiecăreia cu restul lumii. Cele două economii de trilioane au ajuns astăzi, prin reduceri tarifare, la schimburi de 2,4 miliarde dolari pe an - oricum, mult sub potenţial. O cauză ar fi fost distanţa, dar şi diferenţele culturale - mai precis absenţa contactelor interpersonale. Preşedintele Lula da Silva a promis la New Delhi afaceri indo-braziliene de 10 miliarde de dolari până în 2010. Pentru asta, a venit însoţit de peste 100 de conaţionali de afaceri. Pe viitor, un forum al CEO indieni şi brazilieni vor explora oportunităţile unor joint-ventures care să asigure împătrirea angajată politic.

Energie şi leacuri

Pentru primele s-a şi bătut palma. Compania petrolieră de stat a Indiei, ONGC, a oferit companiei petroliere de stat a Braziliei, Petrobras, 15-40 procente din trei zăcăminte marine indiene. Invers, ONGC a primit 25-30% din trei noi câmpuri braziliene. Cum India importă 70% din hidrocarburi şi tot nu-i ajunge energia; pentru industriile indiene sunt foarte interesante transferuri ale tehnologiilor braziliene de producţie şi consum a bioetanolului - la care Brazilia este lider mondial. Brazilia deţine şi printre cele mai mari rezerve de uraniu din lume, iar India doreşte tot mai multe centrale energonucleare; Brazilia a promis că va susţine India - putere nucleară, care nu a semnat însă tratatul de neproliferare - în cadrul clubului nuclear mondial cu 45 de membre care urmează să-i acorde sau nu permisiunea unor transferuri de tehnologii civile nucleare - precum cele promise şi de SUA.

Iar India va investi în IT, spaţiale şi de apărare ale Braziliei. Dar mai ales în domeniul medicamentelor generice, esenţiale unor masive populaţii sărace atinse de pandemii. Brazilia importă deja din India retroviralul Efavirenz la un preţ de 3,5 ori mai mic decât cel plătit până acum gigantului american Merck. În materie de sănătate a mediului, liderii indieni şi brazilieni se plasează însă în afara politicilor de avangardă avansate în câteva state dezvoltate.

Zahărul indian ia locul celui brazilian

Politicienii declară că "economiile Indiei şi Braziliei sunt complementare, nu concurente". În fapt, India a devenit al doilea ofertant de zahăr al lumii şi a început deja o bătălie cu Brazilia, primul producător pentru cote din diferite pieţe regionale. La rafinăria Al Khaleej din Dubai, cea mai mare fabrică de zahăr din Orientul Mijlociu, care se aproviziona până acum din Brazilia, au ajuns primele transporturi de materie primă din India - dintr-un volum contractat de 200.000 tone. Analiştii pieţei iau în calcul că India va produce anul acesta între o jumătate şi un milion de tone de zahăr. Destinaţiile cele mai probabile ar fi Pakistanul sau Golful Persic - unde există avantaje de transport şi fiscale. Ca urmare, producătorii de zahăr din Brazilia lucrează cu profituri tot mai mici. Soluţia recomandată Braziliei este convertirea unei părţi tot mai mari din recoltele de trestie de zahăr în etanol, pentru propriile maşini sau pentru export.

Naţiuni sportive

Sport, adică suficient public care să stea în tribune şi la televizoare. Brazilia şi India au acest potenţial.

Bernie Ecclestone a început să promoveze F1 în India după ce indianul Narain Karthikeyan a condus pentru Jordan în sezonul 2005. India a primit anul acesta şi dreptul de a avea prima cursă de Formula One în 2009 - la New Delhi. Locul nu are cultura sportului motorizat, dar lobby-ul constructorilor va trăi vremuri bune.

De altfel, şeful Comitetului Olimpic al Indiei caută fondurile necesare unei piste şi unui nou stadion pentru curse de F1 în zona antreprenorilor care lucrează acum la aeroportul internaţional, hoteluri şi restul infrastructurii dedicate apropiatelor Commonwealth Games pe care le va găzdui India.

Revanşa aşteptată

La celălalt capăt al lumii, preşedintele Lula de Silva tocmai a semnat garanţiile guvernamentale cerute de FIFA în contul candidaturii Braziliei la organizarea CM 2014.

Derularea Jocurilor PanAmericane, în iulie, la Rio de Janeiro, va conta, dar nu cât faptul că Brazilia aşteaptă revanşa pierderii finalei din 1950 în faţă micului Uruguay.

Multinaţionale emergente

Economiile emergente au început să genereze companii care fac concurenţă globală multinaţionalelor consacrate - dacă nu le cumpără. Mai mult, o tot mai mare parte din investiţiile directe în economiile emergente provine chiar din acest grup.

Australia Meat Holdings, cel mai mare procesator de carne australian, a fost cumpărat pentru 1,4 miliarde dolari de către grupul brazilian J&F Participacoes, de la recenţii săi proprietari americani. Zootehnia din Brazilia, stat care vrea să se afirme ca mare exportator de carne la nivel global, îşi consolidează astfel prezenţa în Pacific, unde Australia nu-i mai este de-acum doar rivală, dar şi parteneră.

La scară mai mică, indienii de la Paramount Airways, care operează curse scurte în India, plănuiesc să cumpere 40 de avioane de la producătorul brazilian Embraer. Astfel de afaceri se înscriu în tendinţa de "reinventare a cooperării economice sud-sud", stimulată de, paradoxal, tentaţiile protecţioniste ale statelor nordice dezvoltate, preocupate de-acum mai mult de conservarea statu-quo-lui.

După modelul Samsung sau Toyota, adică al Coreii de Sud şi Japoniei, noua presiune concurenţială la nivelul corporaţiilor internaţionale a început să vină dinspre economiile emergente - în special cele din grupul BRIC.

Noul val de corporaţii

China: Lenovo a cumpărat computerele IBM, Huawei se află în competiţie cu Cisco pe piaţa echipamentelor de telecomunicaţii, iar Pearl River a obţinut o cotă din piaţa pianelor. Pe urmele lui Mittal, Tata Steel a cumpărat anul trecut grupul siderurgic anglo-olandez Chorus pentru 12,1 miliarde dolari, iar producătorul de aluminiu Hindalco a achiziţionat competitorul canadian Novelis pentru alte 5,9 miliarde; restul îl fac companiile indiene de servicii IT ca Wipro sau Infosys ori producătorii pharma ajunşi până România. Giganţii ruşi Gazprom, Lukoil sau Rusal se întind ca o pată de petrol până în SUA. Brazilia se laudă cu Embraer, care oferă avioane pentru linii regionale, Braskem, Embraco şi Natura.

Experţii domeniului găsesc pe moment circa 25-60 de asemenea "multinaţionale emergente", dar estimează că numărul lor va ajunge la 100 într-un deceniu. Companiile chinezeşti folosesc mâna de lucru ieftină de acasă pentru a face concurenţă unor rivale puternice; aşa cum cele ruseşti se bazează pe resursele naturale şi politice pentru a dobândi canale de distribuţie în Vest. Cele indiene au la dispoziţie un bazin local de talente informatice, iar talentele inginereşti braziliene atrag chiar investiţii asiatice. Instituirea de branduri cere însă timp, de aceea emergentele apelează la fuziuni şi achiziţii. Corporaţiile din India au cheltuit, în 2005, circa 4,3 miliarde de dolari pe fuziuni şi achiziţii internaţionale. Anul trecut, suma a fost de 15 miliarde. Pentru anul acesta se estimează că sunt pregătite în jur de 35 miliarde, pentru preluarea unor companii adesea mai mari decât achizitorii. Ţintele sunt în Europa şi America, energie şi componente auto, produse industriale şi servicii.

Dincolo de China

Agricultura braziliană, în special masivele producţii de soia, depinde puternic de cererea chineză. Iar apropierea politică a Braziliei de India ar putea supăra China.

Chinezii transformă de 2000 de ani soia în tofu. Acum şi în carne de porc, vită sau pasăre, animale pe care le hrăneşte cu soia importată - de vreme ce China nu mai are sol şi apă pentru recolte suficiente. Exporturile agricole din Brazilia spre China le-au depăşit pe cele din SUA către Japonia. Iar Brazilia are încă potenţial agricol, chiar şi în condiţiile competiţiei dintre culturile de soia pentru export şi trestie pentru etanol: din 440 milioane hectare de teren arabil, doar 1% este folosit pentru trestie, 4% pentru soia şi 27% pentru zootehnie. Majoritatea terenurilor aparţin marilor latifundiari locali sau multinaţionalelor agricole. De aceea, China vrea să investească în agricultura braziliană şi infrastructura aferentă ei, pentru a-şi asigura aprovizionarea cu alimente dincolo de cei care o controlează acum.

Rivalitate

Din 2004, Brazilia şi-a dublat anual exporturile de soia în China, până la 11 milioane de tone anul trecut. Imensitatea volumului pune Brasiliei două probleme: a dependenţei de exportul materiilor prime şi a diversificării achizitorilor. Anul trecut, o delegaţie a statului vestic Matto Grosso, unde se produce peste 2/3 din soia braziliană, a vizitat India, altă piaţă uriaşă.

Preşedintele da Silva a recunoscut, la New Delhi, că "nu poţi să nu discuţi cu China". Dar a şi reiterat "parteneriatul strategic" al Braziliei cu India - " o democraţie reală", care nu se află în competiţie directă cu producătorii brazilieni şi împreună cu care Brazilia luptă pentru condiţiile de viaţă ale fermierilor afectaţi de subsidiile agricole din statele dezvoltate. Asta în timp ce China devine un partener de afaceri tot mai dificil pentru Brazilia. Economia chineză absoarbe orice exporturi de materii prime braziliene, dar Brazilia a fost inundată de importuri ieftine din China - în timp ce investiţiile promise de Beijing întârzie încă. Din înnoita relaţie cu India, Brazilia speră la un câştig al ambelor naţiuni: dacă nu poate concura producţia ieftină chineză, măcar se poate inspira din industria serviciilor indiene. Desigur, în detrimentul relaţiei cu China. Ceea ce poate fi avantajos, în caz de criză financiară sau ecologică chineză.

De la BRIC la IBSA

Primele patru economii emergente, după potenţial şi viteză de ascensiune, sunt China, India, Rusia şi Brazilia (BRIC). Două dintre ele nu au regimuri tocmai democratice, deşi toate au trecut la capitalism - chiar şi unul de stat. Cresc însă şi alte economii emergente, cu regimuri democratice, precum Mexic sau Africa de Sud. India, Brazilia şi Africa de Sud au pus bazele unui grup - IBSA -, preocupat în principal de reducerea sărăciei endemice a unei mari părţi din populaţiile acestor trei state totuşi puternice pe continentele lor şi cu economii emergente la scară globală.

Comentariu

8+5=13 Ghinion?

Pe scurt, principalele economii emergente ale momentului - China, India, Rusia şi Brazilia - vor realiza în 2050 circa 80% din PIB-ul global. Grupul BRIC a transformat deja modelul activităţilor economice mondiale, cu efect asupra salariilor cam tuturor celor care le au. "Cum se pot rezolva chestiunile globale fără Brazilia şi India?" - a întrebat preşedintele Lula da Silva la New Delhi. Dar fără China? Ori Rusia.

PIB-ul anului 2005 a fost realizat în mod egal de statele avansate şi de economiile emergente. Tot atunci, G7 şi-a asociat Rusia, din multiple raţiuni: ogoirea orgoliului de fostă superputere, asigurarea livrărilor de energie, speranţa democratizării sistemului şamd. Anul acesta, G8 a invitat China, India, Brazilia, Mexic şi Africa de Sud. Aparent, G8 a înţeles că problemele globale - precum schimbarea climatică - nu au soluţii fără angajarea acestor naţiuni emergente. Numai că declaraţia comună a G8 + 5 era pregătită dinaintea "consultărilor". Premierul Singh s-a simţit precum indienii care erau invitaţi maximum în anticamera cluburilor englezeşti. Oricum, a avut loc o schimbare: în 2003, delegaţia indiană era euforică doar pentru a fi fost invitată.

După ce nu a reuşit să obţină locul dorit în Consiliul de Securitate, India a acceptat apropierea de SUA. Dar secolul 21 nu se mai arată american. Se vorbeşte acum despre un G5, ca alternativă la G8: 42% din populaţia planetei faţă de 13% - dar un PIB doar cât al SUA şi un indicator al dezvoltării umane care lasă totul de sperat. Liderii G5 respectă legile pieţei - care, nu-i aşa, rezolvă tot. China şi Rusia sunt însă descrise drept "capitalisme autoritariste"; şi nu se poate estima când economia de piaţă le va transforma în democraţii. Unii istorici arată că marile puteri capitaliste nondemocratice care au fost Germania şi Japonia au fost învinse pentru că aveau mărimi medii şi acces la resurse limitate; şi că au fost învinse de SUA, care, tot secolul 20, au fost nu doar o democraţie liberală, dar au surclasat în forţe următoarele două puteri. De data asta, Rusia şi China au suficiente resurse să creeze o lume paralelă, avansată economic, dar nedemocratică: o alianţă de mai multe state conduse de oligarhii care la interior speculează discursul naţionalist, iar la exterior îşi impun propriile condiţii economiei globale. Speranţa rămâne tot într-o nouă alianţă între Statele Unite şi statele europene, care nu se arată unite. Doar că G8 şi-a pierdut din credibilitate pentru că a favorizat interesele proprii ale statelor astăzi bogate.