Bolivia, în pericol de scindare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Santa Cruz, cel mai mare şi mai bogat stat bolivian, vrea autonomie Cetăţenii cu drept de vot din cel mai mare stat bolivian, Santa Cruz, au fost chemaţi să se pronunţe, ieri, în cadrul

Santa Cruz, cel mai mare şi mai bogat stat bolivian, vrea autonomie

Cetăţenii cu drept de vot din cel mai mare stat bolivian, Santa Cruz, au fost chemaţi să se pronunţe, ieri, în cadrul unui referendum, asupra autonomiei bogatei regiuni. Votul este puternic contestat de preşedintele socialist Evo Morales.

Liderii provinciei rebele din estul ţării, "plămânul" economic dotat cu principalele zăcăminte de gaz, le-a cerut locuitorilor să se pronunţe asupra unui statut de autonomie, revendicând dreptul de a administra resursele sale şi de a crea propria sa poliţie. De asemenea, moşierii bolivieni vor să-şi protejeze plantaţiile de soia şi fermele de vite de planul preşedintelui Morales de a redistribui pământ celor nevoiaşi, notează agenţia AP.

Aprobarea referendumulu pare aproape sigură, în contextul în care, potrivit sondajelor, peste 70 la sută din intenţiile de vot sunt în favoarea unui "da". Evo Morales, primul amerindian devenit preşedinte al Boliviei, denunţă dorinţa separatistă a regiunii, dominată de opoziţia liberală şi a cărei populaţie este în majoritate albă sau metisă. Autorităţile centrale au avertizat că nu vor recunoaşte votul.

Armata avertizează

Armata boliviană a avertizat contra riscului divizării ţării, deja sub o înaltă tensiune în ajunul referendumului. "Nu se poate exclude riscul unui grav pericol ce constituie o ameninţare pentru integritatea teritoriului", a declarat generalul Mario Ayala Ferrufino, în numele Consiliului suprem al apărării naţionale. Un asemenea statut ar putea antrena "grave consecinţe pentru unitatea ţării" şi "el nu poate şi nu trebuie să fie aplicat", a afirmat reprezentantul forţelor armate.

Alte trei state pregătesc consultări similare

Referendumul face să planeze un risc de război civil asupra ţării, unde criza adânceşte ruptura etnică între ţăranii săraci din Anzi, fideli lui Morales, şi marii proprietari agricoli din bogatele câmpii din est. Guvernatorul din Santa Cruz, Ruben Costas, a declarat că acest referendum nu este decât un prim pas. Alte trei state din zona de câmpie - Beni, Pando şi Tarija - vor organiza consultări populare similare în iunie. Şi nimeni nu ştie exact ce va presupune această autonomie, notează AP. "Acest proces nu începe şi nici nu se termină la 4 mai", a declarat Costas. "Nimeni nu trebuie să se simtă frustrat dacă ne vom trezi astăzi şi nu vom fi autonomi pe deplin", a subliniat el.

Îngrijorare în alte state latino-americane

Organizaţia Statelor Americane (OSA) a respins "orice tentativă de a perturba ordinea constituţională", exprimând "solidaritatea sa cu poporul Boliviei" după o reuniune de urgenţă la Washington. Preşedintele ecuadorian Rafael Coreea a declarat că Ecuadorul, dar şi alte ţări din regiune nu vor recunoaşte o eventuală proclamare unilaterală a autonomiei provinciei boliviene Santa Cruz. Totodată, el a condamnat organizarea referendumului, care, în opinia sa, este o "tentativă separatistă ilegală" şi l-a asigurat pe Evo Morales de solidaritatea sa.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite