Birmanezii au votat printre dărâmături

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii din Myanmar nu au renunţat la sufragiul pentru noua Constituţie, deşi oamenii continuă să se lupte pentru supravieţuire după trecerea ciclonului Junta militară a ridicat

Oficialii din Myanmar nu au renunţat la sufragiul pentru noua Constituţie, deşi oamenii continuă să se lupte pentru supravieţuire după trecerea ciclonului

Junta militară a ridicat restricţiile asupra ajutoarelor externe, însă birmanezii încă suferă de pe urma ciclonului Nargis. Bilanţul oficial: 28.ooo de victime

"Populaţia a participat masiv la referendumul privind o nouă Constituţie", au anunţat liderii regimului militar din Myanmar, a căror ţară a fost devastată recent de unul dintre cele mai puternice ciclonuri din istorie, soldat până în prezent cu 28.000 de morţi după cifrele oficiale şi cel puţin 60.000 după alte estimări. Majoritatea statelor lumii au criticat dur regimul de la Yangon pentru că nu a amânat votul pentru a da prioritate ajutorării sinistraţilor.

"Referendumul a fost încununat de succes, pe tot teritoriul ţării", se putea citi ieri, pe prima pagină a cotidianului guvernamental "New Light of Myanmar". Cu toate acestea, în 47 de circumscripţii din Yangon şi Irrawaddy votul a fost amânat pentru 24 mai. Media birmaneză nu a suflat însă nici un cuvânt despre acest lucru.

Secretul ce a înconjurat votul pentru validarea Constituţiei a fost total. Astfel, nu au fost oferite nici un fel de informaţii în legătură cu numărul total al persoanelor cu drept de vot sau procentul prezenţei la urne.

Liderii de la Yangon susţin că aprobarea Constituţiei va deschide calea organizării de "alegeri multipartite", însă abia în 2010. Junta vorbeşte chiar despre un transfer de putere către civili, însă opoziţia susţine că de fapt noua Constituţie reconfirmă supremaţia armatei. Junta militară se află la putere din 1962, fiind una dintre cele mai longevive de pe glob.

Ajutoare insuficiente


Media birmaneză susţine că ajutoarele ajung în mod constant la Yangon şi că acestea sunt împărţite populaţiei care are nevoie de ele. Până acum presa nu a vorbit nimic despre faptul că aceste ajutoare ajung de cele mai multe ori la minoritatea aflată la putere.

Un accident nefericit a avut loc ieri, când primul cargobot al crucii Roşii Internaţionale destinat supravieţuitorilor ciclonului, s-a scufundat în delta Irrawady. Cel mai probabil, cargobotul ce transporta ajutoare pentru mai mult de 1000 de persoane s-a lovit de un ciot de copac Majoritatea ajutoarelor ajung însă la destinaţie. Astfel, un avion ce aparţinea tot de Crucea Roşie, cu 35 de tone de echipamente medicale şi materiale, au ajuns pe aeroportul din Yangon. În total peste 1,5 milioane de supravieţuitori au nevoie de alimente, adăpost şi medicamente, susţine organizaţia nonguvernamentală Oxfam. În ciuda unor progrese, Organizaia Naţiunilor Unite susţine că doar o pătrime din supravieţuitori au primit vreun ajutor de orice tip.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite