Betancourt, epopeea unei eliberări

Ingrid Betancourt a fost eliberată în dimineaţa zilei de 2 iulie, după ce a fost prizoniera gherilei FARC pentru 6 ani şi patru luni. Răpită în timpul campaniei pentru alegerile

Ingrid Betancourt a fost eliberată în dimineaţa zilei de 2 iulie, după ce a fost prizoniera gherilei FARC pentru 6 ani şi patru luni.

Răpită în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din 2002, politiciana columbiană, care deţine şi cetăţenia franceză, a supravieţuit condiţiilor dificile din junglă şi tratamentelor la care a fost supusă de membrii gherilei.

Chiar dacă ministrul apărării a ţinut să precizeze că "Operaţiunea Şah-mat" a fost "100% columbiană", amploarea acţiunii şi modul în care a avut loc confirmă faptul că la îndeplinirea ei au contribuit şi alte ţări, precum Israel, Statele Unite şi Franţa. Devenită un simbol al rezistenţei fizice şi psihice, Ingrid Betancourt nu a renunţat la dorinţa de a conduce Columbia.

Cea mai cunoscută ostatică din lume, Ingrid Betancourt, a fost eliberată de agenţii de informaţii infiltraţi în interiorul gherilei columbiene

După o captivitate de 2.321 de zile, Ingrid Betancourt a fost eliberată în urma unei operaţiuni planificate minuţios, care a îngenunchiat gherila FARC.

Patru luni de pregătire pentru operaţiunea "Șah-mat", care a durat doar cinci minute, fără a fi tras niciun foc de armă, singurul ingredient care a lipsit pentru ca acţiunea să fie demnă de un blockbuster hollywoodian.

Preşedintele columbian, Alvaro Uribe, a dat undă verde operaţiunii miercuri, la ora 6.00 dimineaţă. O oră mai târziu, misiunea de salvare a fost lansată, a povestit colonelul Gomez, unul dintre organizatori, care a dezvăluit şi cele cinci acte ale acestei "mari epopei epice".

Infiltrarea agenţilor

Ideea îndrăzneaţă, dar riscantă, îi aparţine preşedintelui Uribe, al cărui tată a fost ucis de membrii gherilei.
Agenţi ai serviciilor de informaţii militare s-au inflitrat în structurile FARC. Potrivit "Le Figaro", în această primă etapă au fost implicate SUA şi "consultanţi israelieni".

În faza a doua, peste 200 de soldaţi i-au reperat pe Betancourt şi pe ceilalţi 14 prizonieri, printre care trei cetăţeni americani, eliberaţi odată cu ea.

Profitând de debandada creată după uciderea numărului 2 Raul Reyes şi moartea liderului istoric Manuel Marulanda, agenţii i-au convins pe membrii FARC că noul şef, Alfonso Cano, a ordonat gruparea a 39 de ostatici, în vederea unui schimb de prizonieri. Imediat ce "mesajul" lui Cano a fost trimis, un elicopter al armatei a fost vopsit în alb, iar soldaţii de la bord s-au deghizat în membri ai gherilei, purtând cămăşi cu chipul lui Che Guevara.

Strigăte de bucurie

Când s-a urcat în elicopter, Ingrid Betancourt l-a văzut la podea pe Cesar, torţionarul ei. "Nici nu m-am putut bucura", a mărturisit ea. Şeful operaţiunii le-a spus că sunt liberi. "Abia atunci am plâns, am scos strigăte de bucurie, am sărit în sus de fericire".

Cronologia calvarului

23 februarie 2002: Ingrid Betancourt, candidată ecologistă la preşedinţia Columbiei, este răpită

9 iulie 2002: Franţa trimite, fără succes, un avion pentru recuperarea ei

3 august 2005: Bogota denunţă amestecul Parisului în negocierile cu FARC

21 februarie 2006: Gherila respinge negocierile cu Alvaro Uribe

5 decembrie 2007: Nicolas Sarkozy îi cere liderului FARC eliberarea lui Betancourt

10 ianuarie 2008: Colaboratoarea sa, Clara Rojas, este eliberată

27 martie 2008: Un mediator columbian anunţă că Ingrid suferă de hepatită

2 iulie 2008: Bogota anunţă eliberarea lui Betancourt şi a altor 14 ostatici

Simbol al tăriei de caracter

Îmbrăcată într-o jachetă militară, Ingrid Betancourt a coborât din avion, în acordurile imnului naţional columbian. Sub cerul cenuşiu al Bogotei, cu ochii închişi, şi-a îmbrăţişat îndelung mama. Camerele au filmat această imagine îndelung aşteptată: şase ani şi patru luni. Femeia este slăbită, dar părul lung şi faţa radioasă îi dau aerul unei adolescente. Pentru o clipă pare a fi uitat calvarul prin care a trecut.

Fără niciun tremur în voce, vorbeşte cu simplitate şi demnitate. Îi mulţumeşte lui Dumnezeu, Fecioarei Maria, preşedintelui Uribe, lui Nicolas Sarkozy şi tuturor celor care au contribuit la eliberarea sa.

Nu a renunţat la preşedinţie

Astăzi va ajunge în Franţa, împreună cu cei doi copii, pe care, la un moment dat, nu credea că îi va mai revedea. Candidată la preşedinţia Columbiei, Ingrid Betancourt a fost răpită, împreună cu asistenta sa, Clara Rojas, la 23 februarie 2002, de un grup de rebeli, în timp ce se aflau în campanie electorală în sudul ţării, controlat de FARC.

Se aventurase în această regiune, în ciuda avertismentelor autorităţilor. Betancourt, care deţine şi cetăţenia franceză, nu a renunţat la visul de a conduce Columbia. După ce a fost salvată, a declarat că Uribe "a fost un preşedinte bun", dar ea speră "în continuare că va deveni preşedinte".

Este un miracol. Operaţiunea militară a armatei ţării mele a fost perfectă
Ingrid Betancourt,
politician columbian

Fisuri la vârful gherilei FARC

Prin eliberarea lui Ingrid Betancourt, Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) pierd "principalul lor atu" în lupta cu autorităţile de la Bogota.

Înfiinţată în 1964 de un grup de fermieri condus de Manuel Marulanda, cea mai importantă gherilă din America Latină a pierdut din popularitate în ultimii ani. De la începutul acestui deceniu, efectivele sale s-au înjumătăţit, iar la nivelul conducerii au apărut fisuri.

Lovitură pentru Chavez şi Sarkozy

Sprijinul de care se bucură pe lângă preşedintele venezuelean, Hugo Chavez, nu-i este de prea mult folos, Alvaro Uribe demonstrând că este decis să distrugă gruparea. Imediat după salvarea politicienei franco-columbiene şi a celor trei angajaţi ai Pentagonului, ambasadorul american la Bogota s-a grăbit să declare că operaţiunea a fost rezultatul unei "strânse colaborări" şi a unui schimb de informaţii la care a participat şi SUA.

În replică, ministrul apărării, Juan Manuel Santos, a precizat că operaţiunea a fost "100% columbiană".

Potrivit "Der Spiegel", misiunea despre care nu a transpirat nimic în presă reprezintă o lovitură şi pentru Chavez şi Sarkozy, doi preşedinţi care s-au implicat în negocieri cu liderii FARC. Sarkozy a precizat că Franţa este dispusă să-i primească pe membrii gherilei care renunţă la luptă.