Berlusconi nu e bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nervos, cu o stare de spirit departe de a fi bună, cu aparenţă de suferind. Aşa s-a arătat Silvio Berlusconi acum două zile în faţa celor mai apropiaţi colaboratori, după o lungă săptămână de absenţă.

Pentru prima dată când se confruntă cu probleme de sănătate, el, care a înfruntat cu un surâs până şi operaţia de cancer, se lamentează că are dureri de mână şi că intervenţia chirurgicală pentru o tendinită supărătoare, pe care a suferit-o de curând, nu l-a vindecat pe deplin. După ce termină cu lamentările, pare să se retragă în sine, absent faţă de tot ceea ce se petrece în jur.

Zi decisivă pentru Berlusconi, guvernul primeşte o gură de oxigen

Din punct de vedere politic, peisajul pe care-l vede este cam gri. Votul pozitiv al Senatului privind Legea Alfano, care i-a fost anunţat ca un succes după o perioadă plină de veşti proaste, nu pare să-l fi bucurat prea mult. Berlusconi ştie că această lege nu va ajunge să fie eficace în timp util, astfel încât să-l pună la adăpost de procesele care-l aşteaptă cuminţi. Iar necazurile cu Justiţia reprezintă acum cam singurul subiect despre care se poate sta de vorbă pe îndelete cu el. Astfel, senzaţia cuiva care l-a întâlnit recent pe „Il Cavaliere" este că el încearcă să găsească forţa de a se lansa din nou în bătălie, dar că nu o prea găseşte.

Dovada că Ioana Vişan a fost la vila lui Silvio Berlusconi

El care, atunci când se privea în oglindă, întâlnea mereu un fel de imagine de Superman. Acum, trebuie să facă faţă unei situaţii marcate de indispoziţii psihofizice pe care, din orice parte ar apuca-o, îi dă dureri de cap. Se plânge tot mai des de „magistratura politizată", pe care o acuză că-l hărţuieşte când la Roma, când la Milano. Vrea, nu vrea, trebuie să aibă grijă şi de imaginea partidului său, care nu mai seamănă nici pe departe cu proiectul politic inţial, dacă doreşte să evite o procesiune fără sfârşit de „noi coordonatori" şi „şefi de curent" chiar din sânul partidului.

VIDEO Silvio Berlusconi: "Colecţionez o glumă pe zi... şi chiar o fată pe zi"

Berlusconi este în continuare convins că se află pe aceeaşi frecvenţă de undă cu poporul său şi cu oamenii săi. Este însă nevoit să accepte şi să se plieze pe compromisurile cu o clasă politică pe care el însuşi a construit-o şi care pretinde că lucrează în numele lui. Decalajul tot mai evident între ceea ce are intenţia să facă şi ceea ce este obligat să facă se adânceşte. Iar cine îl întâlneşte în aceste zile observă o stare de slăbiciune pe care Berlusconi nu a mai afişat-o niciodată până acum. 

FOTO Top 10 femei care s-au iubit cu Berlusconi

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite