Berlusconi, între ciocan şi nicovală

Aflat la Bruxelles pentru a-şi convinge partenerii europeni că va adopta în sfârşit măsurile menite să scoată Italia din marasmul economic, premierul italian are de făcut alegeri decisive

În seara aceasta, el prezintă o scrisoare de 15 pagini în care promite că Peninsula va depune toate eforturile pentru a se redresa economic prin adoptarea unor măsuri pe cât de impopulare, pe atât de draconice.

Una dintre ele se referă la creşterea vârstei de pensionare care va ajunge la 67 de ani (de la 65, cât este acum). Evident, noua lege a pensiilor îi nemulţumeşte profund pe italieni care, în ultima jumătate de an, au ieşit deseori în stradă cerând demisia Cabinetului de la Roma.

Liga Nordului (formaţiunea de extremă-dreapta aflată la guvernare) i-a acordat sprijinul premierului susţinându-i pachetul de măsuri impopulare, cu o singură, dar importantă excepţie: aşa-numitele „pensii plătite când s-a atins stagiul de cotizare".

Acestea permit ieşirea la pensie la 60 de ani, dar după 36 de ani de cotizare, ori la orice vârstă, dar după 40 de ani de cotizare. Forurile europene nu agreează prevederile acestei legi, dar Umberto Bossi (liderul Ligii) afirmă cu orice ocazie că pensiile în cauză „nu se ating" şi nu vor constitui obiectul niciunei reforme.

Liga Nordului face un joc politic avantajos susţinând această lege care le vine ca o mănuşă italienilor din Nordul dezvoltat din punct de vedere industrial. Începând să lucreze încă din adolescenţă în fabricile prospere, aceştia ajung să aibă pensii substanţiale pe când se află încă în floarea vârstei.