Berlusconi: modelul „one-man show“ al Europei de Est

Italia şi economia ei sunt pe buza prăpastiei. Totuşi, „berlusconismul“ e în floare şi se răspândeşte şi dincolo de graniţele ţării. Adam Michnik, fost membru al sindicatului Solidaritatea, avertizează că tinerele democraţii est-europene trebuie să se teamă de „berlusconism„, la fel ca şi de „putinism„.

Ultima victorie a premierului italian Silvio Berlusconi, decan de vârstă printre liderii europeni (74 de ani), care în această iarnă a reuşit să treacă „la mustaţă" de o nouă moţiune de cenzură prezentată în Parlamentul de la Roma, stârneşte reacţii controversate.

Ecourile depăşesc cu mult graniţele Italiei şi ar trebui să dea de gândit opiniei publice din întreaga Europă. Mai ales dacă se ia în considerare contextul socio-economic din Peninsulă, care nu promite scenarii pozitive pentru următorii ani.

Potrivit ultimelor statistici, Italia este de-a dreptul codaşa Uniunii în domenii-cheie şi va influenţa, inevitabil, mersul lucrurilor din întreaga Europă. Pornind, cel mai probabil, de la ţările mai sărace de pe Vechiul continent, strâns legate de investiţiile Italiei, ca de pildă România.

Scenarii negative

Scenariile sunt destul de sumbre în special pe plan economic şi nu degeaba în fiecare săptămână sindicatele ies în stradă pentru a protesta faţă de reformele sau lipsa lor în anumite domenii.

Până şi oamenii de afaceri italieni au lansat un apel fără precedent, susţinând că reformele există doar pe hârtie, PIB-ul este în cădere liberă, iar şomajul este în creştere, afectând mai ales tinerii. (Unu din cinci tineri italieni nu are o slujbă, iar unu din doi are un loc de muncă temporar).

„În concluzie, ţara îşi va reveni cât de cât din criză cel mai devreme peste cinci ani, urmând ca în 2020 să revină la un nivel modest", se arată într-un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Italia se menţine pe primul loc în Europa şi la capitolul evaziune fiscală: un studiu recent publicat la Roma, de Krls Network of Business Ethics - Contribuenti.it - vorbeşte de sume record sustrase Fiscului - 159 de miliarde euro pe an, adică 54,5% din venitul impozabil. Nu trebuie uitate nici infiltraţiile organizaţiilor mafiote, denunţate în mod periodic atât de personalităţi publice de calibrul scriitorului Roberto Saviano, cât şi de procurorii italieni.

Un model de succes

În acest context, singurul model care pare să supravieţuiască cu succes la Roma este cel  berlusconian, chiar dacă premierul italian este acuzat că promovează fără scrupule o alianţă  malefică între imperiile media, puterea politică şi pieţele financiare.

Mai mult, este criticat că are şi acordul tacit al multor structuri de tip mafiot şi al serviciilor secrete. Potrivit partidelor de opoziţie, „făcând abstracţie de viaţa sa privată scandaloasă şi de clovneriile care au ajuns şi în WikiLeaks, Berlusconi este un personaj total compromis de mulţimea abuzurilor sale. Nici măcar o singură persoană normală nu poate ignora rolul nefast pe care îl joacă influenţa sa mediatică, incompatibilă într-o democraţie care se respectă".

Şi, totuşi, faimosul Il Cavaliere reuşeste mereu să cadă în picioare, iar în Italia opinia publică pare incapabilă să scape de „strategiile" sale de comunicare. Berlusconi acţionează precum „one-man show": distrage atenţia de la subiectele majore prin „glumiţe" ­ad-hoc, menite să destindă ­atmosfera.

Un tânăr scriitor italian, Simone Barillari, care a publicat o colecţie de bancuri „berlusconiene"   («Regele care râde»), susţinea recent că fiecare glumă are un substrat politic şi o valenţă terapeutică, pentru că, în final, „fixează" concepte în mintea celor care le ascultă. „Nu e de mirare că berlusconismul va deveni curând o metodă de lucru şi pe alte meleaguri, dar ar trebui să ne pună clar pe gânduri". 

Cu alte cuvinte, manevrele Berlusconi sunt „instructive" şi în afara graniţelor. Riscând să afecteze în primul rând sistemele politice mai şubrede. Recent, unul dintre reprezentanţii legendari a „Solidarităţii" poloneze, Adam Michnik, declara că în principal tinerele democraţii est-europene trebuie să se teamă de berlusconism, la fel ca şi de putinism.

„Toate revoluţiile sunt prea lente, neterminate şi trădate", scria Michnik într-un recent articol intitulat „Ultraradicalii revoluţiei morale". El susţine că în momentul de faţă, în Europa de Est, coexistă două modele „spiritual-politice": autoritarul Putin şi pragmaticul Berlusconi".

Glumiţe fără perdea

Lista este lungă. Dar chiar săptămâna trecută, venit la inaugurarea unei căi ferate, Berlusconi s-a oferit să ia parte personal la selecţia eventualelor însoţitoare de drum. Luna trecută, Il Cavaliere declara că „e mai bine să fii pasionat de femei frumoase decât să fii homosexual".

Iar anul trecut, tot el aprecia că e nevoie de mai mulţi soldaţi pentru a proteja italiencele frumoase de violuri. O altă glumiţă care a făcut valuri a fost cea referitoare la Barack Obama, pe care l-a descris ca fiind „tânăr şi bronzat".

O relaţie glumeaţă şi cu România

Berlusconi, împreună cu Adrian Năstase, în 2003  Foto: Reuters

În anii '90, România era deja „tatonată" de politicieni, funcţionari internaţionali şi oameni de afaceri. Printre ei, un (mai) tânăr afacerist şi politician italian, parfumat şi elegant. Relaţia lui Berlusconi cu o Românie abia ieşită din coşmarul comunismului în anii '90 este în parte învăluită în mister.

Nu se cunosc multe detalii concrete în afară de folclor sau picanterii. Ca de pildă, amiciţia cu fostul premier Adrian Năstase, care a dezvăluit recent într-un interviu pentru un post de televiziune că Silvio Berlusconi oferea ceasuri noi la toate întâlnirile pe care le organiza cu prim-miniştri.

La îngheţată cu premierul italian

„Mi-a oferit un ceas din titan, dar avea o semnificaţie de prietenie, e vorba de simbolul apartenenţei la un club. Fiecare dintre marii lideri ai lumii are un anumit hobby, îşi trăieşte viaţa personală în afara politicii şi, dacă înţelegi aceste lucruri, contează foarte mult, înseamnă un avantaj pentru ţara pe care o reprezinţi",  explica Năstase.  Tot Adrian Năstase a recunoscut şi că mânca îngheţată cu Silvio Berlusconi, ceea ce l-a ajutat, ulterior, să rezolve crize apărute în relaţia cu Italia - problema copiilor instituţionalizaţi.

În anii '90, vizitele în România ale premierului italian nu treceau însă neobservate, iar Berlusconi ajungea destul de des la Bucureşti. Fie în vizite bilaterale, fie pentru conferinţe de afaceri. A fost prezent şi la un minisummit, organizat lângă Ateneul Român, la finalul căruia a susţinut o conferinţă de presă  ce a intrat în istoria relaţiilor bilaterale.  Atunci, o tânără jurnalistă l-a întrebat cum reuşeşte să-şi asorteze atât de bine cravatele.

Berlusconi a zâmbit măgulit şi a explicat că are un „talent nativ". „Glumiţele" faţă de români nu s-au oprit aici. Acum doi ani, premierul italian a oferit fiecărui membru al delegaţiei române câte o cravată. Silvio Berlusconi a precizat în mod distinct că i-a oferit un astfel de accesoriu şi ministrului român al Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi a afirmat că speră ca acesta să-şi schimbe cravata roşie pe care o purta.

Un alt moment amuzant s-a petrecut în septembrie 2009. Atunci, premierul italian a părut să uite pur şi simplu de invitatul său, omologul Emil Boc. Înainte de a da mâna cu Berlusconi, Boc s-a dezechilibrat. Apoi, premierul italian i-a strâns câteva secunde mâna, l-a dat la o parte şi a plecat spre ceilalţi invitaţi.

Cuceriţi de români pe vremea lui Traian

În 2008, preşedintele român relua o glumiţă pe care i-ar fi spus-o Berlusconi, conform propriilor declaraţii: că dacă în secolul al II-lea, italienii ­i-au cucerit pe români, acum România cucereşte Italia. „Dar toate sunt pe vremea lui Traian", a explicat liderul de la Cotroceni.

În iulie anul trecut, revista „l'Espresso" îl numea pe Traian Băsescu „Berlusconi din Balcani", scriind că cei doi lideri, italian şi român, „se aseamănă ca două picături de apă, mai ales la capitolul vicii, gafe, glumiţe şi ură pentru comunişti".