Belgia, în criză de identitate

După 123 de zile fără guvern, statul federal este în prag de destrămare, din cauza certurilor între valoni şi flamanzi pe tema autonomiei regionale Belgia se confruntă cu cea mai gravă

După 123 de zile fără guvern, statul federal este în prag de destrămare, din cauza certurilor între valoni şi flamanzi pe tema autonomiei regionale

Belgia se confruntă cu cea mai gravă criză din istoria sa de 177 de ani, care ridică întrebarea dacă ţara mai are sau nu un viitor. Alegerile din 10 iunie nu au reuşit să producă încă un guvern, iar discuţiile privind coaliţia au degenerat în certuri între valonii francofoni şi flamanzii vorbitori de olandeză, care au dus la speculaţii privind un posibil "divorţ".

La împlinirea a 100 de zile fără guvern, în septembrie, ziarul valon "Le Soir" a scris că impasul se poate sfârşi "fie prin divorţ, fie prin separarea dormitoarelor". După alegerile legislative din 10 iunie, 81 de locuri au revenit alianţei dintre creştin-democraţi şi liberali, un procent suficient pentru a forma o majoritate de guvernare de centru-dreapta în Camera Inferioară a parlamentului belgian, de 150 de locuri.

Totuşi, ambele grupări politice din alianţă sunt împărţite în partide ale flamanzilor, respectiv valonilor, iar acestea nu au reuşit să cadă de acord. În centrul disputei se află solicitările flamanzilor pentru mai multă autonomie regională în sistemele sanitar, de justiţie şi de transport.

Un alt motiv de neînţelegere este acela privind drepturile minorităţii vorbitoare de franceză care trăieşte în teritoriile flamande din jurul Bruxelles-ului - capitala oficial bilingvă a ţării. Francofonii nu sunt de acord cu autonomia. Ei spun că, în ultimii 25 de ani, reformele au adus destulă independenţă regiunilor flamandă şi valonă şi acuză politicienii flamanzi că pun la cale dezmembrarea Belgiei.

Gustul comun pentru bere, scoici şi chipsuri nu e de ajuns pentru a construi o ţară

Parlamentarii şi-au petrecut ultimele patru luni încercând, fără succes, să formeze un guvern de coaliţie. Criza prelungită a generat discuţii privind destrămarea ţării. Duminică, steagurile belgiene au fost arse în timpul unei demonstraţii a circa 300 de naţionalişti flamanzi în apropiere de Bruxelles, iar în septembrie, protestele activiştilor flamanzi care au dat foc steagului belgian i-au speriat pe mulţi valoni.

Evenimentele au fost cu atât mai şocante cu cât ele au implicat aripa tânără a principalului partid naţionalist flamand, implicat în formarea guvernului, şi nu partidul separatist de extrema dreaptă Vlaams Belang, cunoscut pentru astfel de proteste.

"Este timpul pentru un divorţ. Oricâtă bunăvoinţă ar exista, nu se poate construi o ţară numai pe baza gustului comun pentru scoici, bere şi cartofi", declara recent Freddy van Hoevelen, un flamand de 39 de ani din oraşul Vilvoorde pentru cotidianul britanic "Telegraph". În Flandra au avut loc în ultimul timp mai multe demonstraţii în cadrul cărora s-a cerut independenţa, iar sondajele arată că numai 29% din belgieni sunt siguri că ţara va mai exista peste 10 ani. 15% din ei sunt siguri că nu va mai exista.

"Iugoslavia, în reluare"

Jurnalistul flamand Paul Belien descrie criza în blogul său, intitulat "The Brussels Journal". El se declară dezamăgit de faptul că mass-media internaţională a acordat prea puţină atenţie pentru ceea ce el numeşte "Iugoslavia în reluare". Belien speculează pe tema unei "Europe după Belgia".

Un editorial recent din cotidianul francez "Le Figaro" a făcut apel la preşedintele Nicolas Sarkozy să anexeze Valonia, în cazul în care Belgia se destramă, comparând situaţia cu decizia lui Helmut Kohl de a absorbi Germania de Est după căderea comunismului. Potrivit sondajelor, 77% din cetăţenii olandezi ar fi în favoarea absorbirii Flandrei. Belgia ocupă în acest an locul 167 în topul ţărilor eşuate, realizat anual de revista americană "Foreign Policy".

Flamanzii îi numesc pe valoni "sugative"

Resentimentele flamanzilor sunt în creştere, ei considerând că subvenţionează, prin taxele plătite, sudul vorbitor de franceză şi mai puţin prosper. Un sondaj realizat în august a arătat că 45% din flamanzi sunt pentru destrămarea Belgiei, în timp ce 20% din valoni, împotrivă.

Nemulţumirile flamanzilor sunt legate de diviziunile economice şi de un sentiment că valonii beneficiază de pe urma lor. Şomajul în rândul vorbitorilor de franceză este de 20% comparativ cu numai 8% în rândul vorbitorilor de flamandă.

Corespondenţii de presă afirmă că belgienii flamanzi îi acuză pe valoni de faptul că sunt "sugative" şi "dependenţi de ajutoare sociale", spunând că nu au "o cultură a muncii".

Regele Albert cui rămâne?

Apelurile disperate ale regelui Belgiei, Albert al II-lea, pentru formarea unui nou guvern au rămas deocamdată fără rezultat. Membru al dinastiei Saxa Coburg-Gota, Albert este al treilea rege al Belgiei, ocupând tronul în 1993, la moartea fratelui său, Baudouin. Belgia este monarhie constituţională din 1930, de la instalarea primului rege, Leopold I.

Cronică belgiană

Belgia este un stat federal, înfiinţat acum 177 de ani. Cele trei regiuni care formează federaţia - Flandra, Valonia şi Bruxelles - au un mare grad de autonomie. Parlamentul naţional este ales potrivit unui sistem de reprezentare echilibrată flamanzilor, respectiv valonilor, deşi numărul acestora este diferit: 6,5 milioane de vorbitori de flamandă şi 4 milioane de vorbitori de franceză.

1830 - Revoluţia belgiană duce la instituirea unui stat independent şi neutru - rupt de Regatul Unit al Ţărilor de Jos. Este instalat regele Leopold I, iar ţara devine monarhie constituţională.

1920 - Abandonarea neutralităţii, pentru o alianţă militară cu Franţa.

1930 - Flandra şi Valonia primesc statutul legal de regiuni unilingve.

1944 - Regele Leopold se predă forţelor naziste, iar guvernul belgian fuge la Londra.

1950 - Electoratul belgian votează întoarcerea regelui, dar acesta lasă tronul fiului mai mare, Baudouin.

1958 - Belgia, Olanda şi Luxemburg formează Uniunea economică Benelux, pentru libera circulaţie a muncitorilor, bunurilor şi serviciilor.

1992 - Belgia ratifică Tratatul de aderare la UE.

1993 - Modificarea Constituţiei pentru recunoaşterea divizării ţării în trei regiuni administrative: Flandra, Valonia şi Bruxelles. Regele Baudouin moare şi îi urmează fratele său, Albert al II-lea.

1999 - Vine la putere coaliţia premierului Guy Verhofstadt.

2002 - Francul belgian este înlocuit cu euro.

2004 - Partidul de extremă dreapta Vlaams Blok este etichetat "rasist" şi forţat să se dizolve. Revine ulterior sub numele Vlaams Belang - Interesul flamand.

2005 - Parlamentul belgian aprobă proiectul Constituţiei UE.

2006 - Ca parte a investigării activităţilor extremiştilor de dreapta, poliţia efectuează raiduri în cazărmi şi locuinţe ale militarilor şi arestează persoane acuzate de plănuirea unor atentate în scop de "destabilizare" a instituţiilor belgiene.

2007 - Premierul Guy Verhofstadt demisionează, după ce coaliţia suferă pierderi electorale. El se află încă în post, până la constituirea unei noi coaliţii de guvernare. (Petre Munteanu)

Yves Leterme, premier în aşteptare, de patru luni

Chiar şi el susţine că tot ceea ce ţine ţara unită sunt "regele, echipa de fotbal şi câteva mărci de bere"

De când partidul său, Creştin-Democrat, a câştigat alegerile federale în Flandra, cu 122 de zile în urmă, Yves Leterme este premier în aşteptare. Regele Albert al doilea i-a cerut din nou săptămâna trecută să formeze guvernul, după o primă încercare ce a avut parte de un eşec total la sfârşitul lui august.

Potrivit analistului belgian Marc de Vos, de această dată, Leterme a optat pentru o abordare discretă, în spatele scenei, iar acest lucru ar putea schimba atmosfera dar nu şi esenţa negocierilor. Partidul lui Leterme a câştigat alegerile după formarea unei alianţe cu naţionaliştii flamanzi care nu vor accepta nimic mai puţin decât un pachet ambiţios de reforme care dă regiunii flamande un cuvânt mai greu în politicile de pe piaţa muncii, în cele privind sistemul sanitar şi impozitele.

Partidele politice valone sunt la fel de hotărâte să preîntâmpine acest lucru. Toate partidele flamande vor mai multă autonomie pentru Flandra, în timp ce toate partidele valone preferă o Belgie unitară. Yves Leterme este o figură controversată în Valonia.

Politicianul bilingv a rămas celebru după ce a declarat că nu este sigur dacă francofonii au capacitatea intelectuală de a învăţa flamanda. Din această cauză, îi va fi destul de greu să depăşească antipatia cu care este privit de valoni. El a declarat recent că tot ceea ce ţine ţara unită sunt "regele, echipa de fotbal şi câteva mărci de bere".

Bariera lingvistică ce separă nordul flamand de sudul valon a devenit şi o barieră politică. Flandra este mai mult un amestec de conservatorism social şi gândire de piaţă liberă, în timp ce Valonia este un amestec de liberalism social şi socialism.

Dezvoltarea economică este diferită. Flandra este prosperă şi are sentimentul că subvenţionează politicile sociale falimentare din Valonia. Valonia are sentimentul că Flandra este lacomă şi că abandonează solidaritatea. "Politicienii care conduc Belgia sau, mai exact, încearcă să facă acest lucru, s-au maturizat sub această separare pronunţată şi nici măcar nu se cunosc între ei", scrie Marc de Vos.

Strategie pentru a salva imaginea

Belgia a trimis un memo tuturor ambasadelor sale cerând să declare că ţara nu se destramă. Ministrul de externe Karel de Gucht a oferit "puncte de discuţie utile" staffului ambasadelor, pentru a linişti partenerii politici şi de afaceri ai Belgiei.

Potrivit indicaţiilor, principalul argument cu care trebuie să vină ambasadorii este acela că "francezii şi valonii s-au luptat mereu şi au reuşit să trăiască împreună în pace".

Un alt argument este că situaţia Belgiei nu este unică, iar Austria şi Olanda au avut şi ele dificultăţi în formarea guvernului. "Belgia va avea un guvern la timpul potrivit", este declaraţia sugerată ambasadorilor, în discuţiile cu mass-media.