Beijingul înnoieşte piramida puterii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Departe de un scrutin popular, câteva generaţii de lideri chinezi aleg o echipă de conducere pentru anul 2012. Început astăzi, al 17-lea Congres al Partidului Comunist al Chinei va introduce

Departe de un scrutin popular, câteva generaţii de lideri chinezi aleg o echipă de conducere pentru anul 2012.

Început astăzi, al 17-lea Congres al Partidului Comunist al Chinei va introduce câţiva membri noi în atotputernicul Comitet Permanent al Biroului Politic, format din numai nouă oameni.

Piaţa Tienanmen din Beijing a rămas decorată de la săptămâna Zilei Naţionale a Chinei, lansată în fiecare 1 octombrie. Peste 400.000 de ghivece cu flori din 130 de specii au fost pregătite acum şi pentru ziua de 15 octombrie, când a fost programat debutul lucrărilor oficiale ale celui de-al 17-lea Congres al Partidului Comunist al Chinei. Deciziile sunt însă ca şi luate, departe şi de ochii celor 2.217 delegaţi - sechestraţi în câteva hoteluri, fără legături cu restul lumii.

La fiecare cinci ani, congresul alege 190 de noi membri ai Comitetului Central, care îi numeşte apoi pe cei 25 de membri cruciali ai Politburo şi elita celor nouă membri ai Comitetului Permanent - tradiţional, dintre aceştia se decide următorul preşedinte al ţării, de peste cinci ani. Dacă Mao şi Deng şi-au numit succesorii, Hu se arată mai favorabil unui mod consensual de decizie - poate şi pentru că nu a reuşit să-şi impună destui adepţi în eşaloanele superioare ale administraţiei de partid.

Ales din 1992 pentru a fi numit în 2002, Hu Jintao, ajuns la 64 de ani, şi-a cheltuit ultimii cinci ani pentru consolidarea puterii de preşedinte, urmând ca în viitorii cinci să-şi pună mai bine în aplicare teoria "dezvoltării ştiinţifice", a unei "societăţi armonioase" - cu mai mare grijă pentru asigurarea socială a celor ocoliţi de bunăstarea consecutivă creşterii economice, pentru curăţărea mediului şi combaterea corupţiei.

Slujbe şi preţuri

O seamă din deciziile luate la congres asupra dezvoltării viitoare a Chinei se vor resimţi în viaţa fiecărui chinez - asta şi intenţionează "dezvoltarea ştiinţifică" pentru care pledează preşedintele Hu Jintao. În ajunul congresului, "China Daily" arată preocupările unor cetăţeni surprinşi în pieţe sau malluri.

Jiang Gulian doreşte ca guvernul să ajusteze preţurile la alimente: după o creştere a preţurilor cu 18% anul acesta, femeia mai cumpără legume şi verdeaţă doar de la vânzătorii de pe marginea drumului, întrucât produsele din supermarket au devenit prea scumpe pentru ea - chiar şi aşa, cumpără doar seara, când ambulanţii lasă preţurile şi mai jos.

Liu Xin, master al Universităţii Baptiste din Hong Kong, se plânge că e greu să-şi găsească un post pe măsură în China continentală; Ministerul Muncii şi Securităţii Sociale ştie că statul trebuie să producă în fiecare an circa 13 milioane de noi joburi urbane, pentru absolvenţi, şomeri, muncitori migranţi şi militari demobilizaţi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite