Bătălia pentru resursele energetice din Oceanul Arctic

Încurajate de ambiguităţile din dreptul internaţional, marile puteri încearcă să obţină "o felie de tort'' cât mai mare dintr-un teritoriu ce ar putea ascunde mari rezerve de hidrocarburi

Încurajate de ambiguităţile din dreptul internaţional, marile puteri încearcă să obţină "o felie de tort'' cât mai mare dintr-un teritoriu ce ar putea ascunde mari rezerve de hidrocarburi

Pe fondul creşterii accelerate a preţului petrolului, cele cinci ţări riverane Arcticii reiau discuţiile cu privire la delimitarea frontierelor într-o regiune cu importante resurse naturale.

În condiţiile în care Rusia, Statele Unite, Canada şi Norvegia au revendicări teritoriale în Arctica, Danemarca i-a invitat pe miniştrii de externe ai acestor ţări în Ilulissat, teritoriu danez din vestul Groenlandei. "Trebuie să ne rezolvăm problemele paşnic, prin acorduri conforme cu legislaţia internaţională'', a declarat ministrul danez de externe, Per Stig Moeller.

Secretarul de stat Condoleezza Rice, care trebuie să participe la o conferinţă consacrată Irakului, l-a lăsat pe John Negroponte, numărul doi în Departamentul de Stat, să conducă delegaţia americană.

Canada va fi reprezentată de ministrul resurselor naturale, Gary Lunn, Rusia, de Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei de la Moscova, iar Norvegia şi Danemarca de miniştrii lor de externe.

Bogăţii nedescoperite în regiune

În cursa pentru bogăţiile potenţiale ale Arcticii, care se accelerează odată cu topirea gheţarilor, ţările din zonă încearcă să obţină fiecare părţi cât mai mari din acest teritoriu. "Cursa'' este pe deplin justificată, mai ales în contextul în care experţii susţin că aici se află importante rezerve de petrol, gaze, diamante, aur, plumb, zinc sau nichel.

Cercetătorul francez Yves Mathieu afirmă că, după explorarea a numai 10% din regiunea arcticii, au fost descoperite 20 de miliarde barili de petrol şi 8.000 miliarde de metri cubi de gaz. Mathieu mai spune că în zonă s-ar mai afla 200 de miliarde barili de petrol şi 80.000 miliarde metri cubi de gaz.

Revendicări teritoriale strategice

Canada şi Danemarca îşi dispută suveranitatea asupra insulei Hans, iar Canada şi Statele Unite nu se înţeleg cu privire la Pasajul Nord-Vest, cale de navigaţie maritimă ce leagă Oceanul Atlantic de cel Pacific. Vara trecută, exploratori ruşi au pus un steag rus pe fundul oceanului, la mai mult de 4.000 de metri adâncime, în cursul unei expediţii care a simbolizat ambiţiile teritoriale ale Moscovei asupra Arcticii.

Deschiderea unei noi rute comerciale maritime este o altă miză a disputei pentru această regiune. Pe fondul topirii accelerate a gheţarilor, experţii se aşteaptă ca, în câţiva ani, Polul Nord să devină o cale de legătură între Pacific şi Atlantic.

ONU, chemată să decidă

Rusia şi Norvegia au depus cereri de extindere a zonelor lor economice în Oceanul Arctic la Comisia pentru delimitarea platoului continental, unul dintre cele trei organisme înfiinţate prin Convenţia ONU cu privire la dreptul maritim. Aceste solicitări, dacă vor fi acceptate, vor mări teritoriul maritim al acestor ţări şi le va permite să controleze posibilele resurse care se află în aceste zone.

Convenţia ONU cu privire la dreptul maritim, din 10 decembrie 1982, le permite ţărilor semnatare care au ieşire la mare să-şi extindă drepturile pentru explorarea resurselor naturale, minerale, energetice, biologice de la 200 de mile (în prezent) la 350 de mile, dacă aduc dovezi, prin studii ştiinţifice, că această extindere constituie "o prelungire naturală a platoului lor continental".

Această dispoziţie stabileşte şi că statul trebuie să-şi prezinte solicitarea "de îndată ce este posibil şi, indiferent de cauză, în termen de până la zece ani de la intrarea în vigoare a Convenţiei în acel stat".

O convenţie cu prevederi confuze

Dreptul internaţional prevede o zonă de suveranitate de 200 de mile marine în jurul coastelor ţărilor riverane Arcticii. Mai rămâne de disputat un teritoriu de 1,2 milioane de kilometri pătraţi, în subsolul căruia se crede că s-ar afla un sfert din rezervele mondiale de petrol şi gaz încă neexploatate.

Potrivit Convenţiei ONU cu privire la dreptul maritim, ratificată de ţările riverane Arcticii cu excepţia Statelor Unite, fiecare ţară poate formula revendicări teritoriale în decurs de zece ani de la ratificarea documentului, dacă prezintă dovezi ştiinţifice care să justifice extinderea platoului său continental.

Încălzirea climatică a intensificat necesitatea unei rezolvări internaţionale.

Calota glaciară a Groenlandei, al cărei volum actual este estimat la 2,9 milioane de metri cubi, şi gheţarii din Oceanul Arctic, evaluaţi la 4,4 milioane de metri cubi în septembrie 2007, au ajuns la cele mai mici niveluri, potrivit WWF.

Pretenţiile Rusiei provoacă îngrijorare în SUA

Ambiţiile teritoriale ale Moscovei asupra Arcticii au aprins spiritele la Washington.
Oficialii americani s-au arătat din ce în ce mai nemulţumiţi, mai ales că după faimoasa expediţie din august anul trecut, Vladimir Mihailov, comandantul-şef al forţelor aeriene ruse, a anunţat că Rusia a reluat zborurile cu bombardiere strategice deasupra Oceanului Arctic.

Ca urmare, Washingtonul a trimis, în octombrie anul trecut, la Moscova o delegaţie condusă de secretarul de stat Condoleezza Rice, care a cerut explicaţii despre operaţiunile efectuate de avioanele ruseşti în apropiere de Alaska.

La patru zile după această vizită, Mihailov a declarat că Rusia va efectua exerciţii militare în Arctica, în special în zonele care se învecinează cu spaţiul aerian american.

Planurile ţărilor implicate

Rusia a depus, în 2001, o cerere pentru revendicarea extinderii teritoriului său maritim, spunând că dorsala Lomonosov, un lanţ muntos submarin, care se întinde din Groenlanda până în Siberia, este o extensie a platoului continental rus.

La rândul lor, Groenlanda şi Canada afirmă că această dorsală constituie prelungirea naturală a platourilor lor continentale.

Mai mult decât atât, la o săptămână după ce Rusia a revendicat o parte din Arctica, autorităţile de la Ottawa au anunţat că intenţionează să contruiască un port şi o bază de antrenament pentru a moderniza forţa paramilitară nepermanentă care patrulează zona. Misiunile Canadei şi Rusiei nu au rămas fără răspuns la Washington.

Astfel, un cuter al Gărzii de Coastă americane a ajuns în Arctica la sfârşitul anului trecut cu o operaţiune de cartografiere pentru a stabili dacă această zonă poate fi considerată teritoriu american.

Timp de patru săptămâni, cercetătorii americani aflaţi pe cuterul Healy au cartografiat fondul marin de la Capul Chukchi, platou submarin care se întinde de la North Slope, Alaska, pe o suprafaţă de 805 kilometri spre nord.