Barmanul care i-a servit ceaiul fatal lui Litvinenko a vorbit!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Martorul spune că, în ziua otrăvirii, i-a fost distrasă atenţia pentru ca asasinul să poată pune poloniu-210 în băutură Norberto Andrade, barmanul care i-a servit un ceai verde

Martorul spune că, în ziua otrăvirii, i-a fost distrasă atenţia pentru ca asasinul să poată pune poloniu-210 în băutură

Norberto Andrade, barmanul care i-a servit un ceai verde fostului spion rus Aleksandr Litvinenko, a oferit prima declaraţie publică a unui martor ocular al întrevederii dintre Aleksandr Litvinenko şi presupuşii săi asasini, Andrei Lugovoi şi Dmitry Kovtun. Într-un interviu acordat cotidianului "Telegraph", el spune că otrava ar fi fost administrată cu ajutorul unui spray.

Barmanul Norberto Andrade, cel care, fără să ştie, i-a servit lui Aleksandr Litvinenko băutura otrăvitoare pe 1 noiembrie anul trecut, la Hotelul Millennium din Londra, spune că anchetatorii au găsit urme de poloniu pe un tablou ce era deasupra locului unde stătuse Litvinenko, ceea ce demonstrează că otrava a fost administrată cu ajutorul unui spray. "Când am adus la masă gin tonic, am fost obstrucţionat. Nu am văzut ce se întâmpla, dar se pare că cineva a vrut ca atenţia să îmi fie distrasă. Mi-a fost greu să pun pe masă băuturile. În acel moment s-a întâmplat ceva. Cred că atunci a fost adăugat poloniul în ceainic", a declarat el. Andrade a dezvăluit faptul că el însuşi a fost foarte aproape de a deveni o victimă colaterală a asasinului.

El a povestit cum, după ce Litvinenko şi cei doi companioni, Andrei Lugovoi şi Dmitry Kovtun au părăsit barul, în timp ce curăţa masa, a observat că ceaiul rămas avea o culoare ciudată. "Când am vărsat conţinutul ceainicului în chiuvetă, băutura avea o culoare foarte galbenă şi curgea mai greu, părea lipicios", îşi aminteşte barmanul. "Am adunat-o din chiuvetă şi am pus-o la coşul de gunoi. Am fost norocos că nu am dus mâna la gură sau nu m-am frecat la ochi, astfel încât otrava să pătrundă în corp", spune el. "În cele circa trei săptămâni care au urmat, am lucrat, fără să ştiu, într-o zonă contaminată. Maşina de spălat vase, barul şi chiuveta erau contaminate. Asasinii puteau omorî şi alte persoane din acea cameră. Nu au niciun fel de respect pentru viaţă", povesteşte Andrade. El spune că a avut coşmaruri din momentul în care a auzit cum a murit Litvinenko şi de când medicii i-au spus că riscul său de a face cancer a crescut uşor, ca rezultat al expunerii la poloniu.

Informaţii utile în instanţă

Alex Goldfarb, coautorul unei cărţi despre cazul Litvinenko, a declarat pentru Reuters că apariţia interviului este semnificativă deoarece autorităţile britanice le ceruseră iniţial martorilor să păstreze tăcerea. "Înseamnă că poliţia şi procurorii şi-au pierdut speranţa într-un proces. Acest martor are informaţii care ar fi fost utile în instanţă". Aleksandr Litvinenko a murit la 23 de zile de la otrăvirea sa în barul Hotelului Millennium.

Medicii au stabilit că doza de poloniu-210 ce a ajuns în organismul său a depăşit de 200 de ori nivelul letal. Andrei Lugovoi, acuzat oficial în Marea Britanie de uciderea lui Litvinenko, neagă orice implicare, pretinzând că totul este o înscenare a serviciilor secrete britanice. Kovtun nu a fost acuzat oficial, dar şi el neagă vreo implicare.

Marea Britanie ar putea expulza diplomaţi ruşi

Refuzului Kremlinului de a-l extrăda pe Andrei Lugovoi tensionează relaţiile dintre Marea Britanie şi Rusia. Potrivit presei britanice, Downing Street ar putea anunţa în câteva zile măsuri ce pot merge până la expulzarea unor diplomaţi ruşi. "Procesul trebuie să meargă până la capăt şi cântărim serios opţiunile", a declarat ministrul de externe David Miliband.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite