VIDEO Imagini de la ultima coridă. Vezi aici lupta toreadorilor cu animalele întărâtate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei toreadori spanioli au dat duminică o ultimă reprezentaţie pe arena „La Monumental", în aclamaţiile a peste 18.000 de spectatori

În strigătele mulţimii, toreadorii Juan Mora, Jose Tomas şi Serafin Marin au întors definitiv pagina unui secol de lupte-spectacol pe nisipul arenelor din capitala catalană, inaugurate în 1914. Într-adevăr, începând cu 1 ianuarie 2012, populara coridă nu se va mai ţine pe arenele din Catalonia.

În această regiune foarte naţionalistă, unde corida este considerată o parte importantă a identităţii naţionale, Serafin Marin (un toreador-vedetă de 28 de ani, răsfăţat al zonei) a dat duminică lovitura de graţie ultimului taur, al optulea din acea seară, care i-a entuziasmat pe spectatorii aflaţi în delir. Nu puţini au plâns, considerând această reprezentaţie un adevărat marş funebru.

„Să închizi arenele e ca şi cum ai arunca un tablou de Picasso la gunoi", a spus un împătimit al coridei, în timp ce alţii se întrebau ce se va alege de toreadori, care-şi văd viitorul profesional compromis.

Biletele pentru spectacolul de sâmbătă seară au costat între 24 şi 135 de euro, dar pe piaţa neagră s-au vândul chiar şi cu 1.500 de euro. Cifra de afaceri a spectacolelor de coridă ajunge la 2,1 miliarde de euro anual. Pe parcursul anilor, artişti şi scriitori precum Pablo Picasso şi Ernest Hemingway au fost cuceriţi de magia acestui gen de spectacol.

La 1 ianuarie 2012, Catalonia va deveni cea de-a doua regiune a Spaniei care interzice corida, după insulele Canare în 1991. Apărătorii drepturilor animalelor asigură că-şi vor continua lupta şi în restul Spaniei, ţară în care tradiţa coridei rămâne însă foarte puternică în Andaluzia şi în zona Madridului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite