Barack Obama a scandalizat Beijingul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul chinez de Externe l-a convocat pe Robert Wang, numărul doi în cadrul ambasadei Statelor Unite la Beijing, pentru a-i comunica nemulţumirea provocată de primirea lui Dalai Lama de către preşedintele Barack Obama.

„Un astfel de amestec grosolan în afacerile interne ale Chinei răneşte sentimentele poporului chinez şi aduce atingere relaţiilor sino-americane", se arată ­într-un comunicat al purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe, Ma Zhaoxu.  „Cerem părţii americane să ia în serios preocupările Chinei şi să ia imediat măsuri pentru a înlătura impactul nefact" al acestui eveniment asupra relaţiilor bilaterale dintre cele mai puternice economii ale lumii, mai scrie în comunicatul ce condamnă sprijinul internaţional pentru forţele separatiste anti-chineze care pledează pentru independenţa Tibetului. De altfel, autorităţile de la Beijing i-au cerut preşedintelui SUA să renunţe la decizia de a se întâlni sâmbătă cu liderul spiritual al tibetanilor, apreciind că Washingtonul pune astfel sub semnul întrebării integritatea teritorială a Chinei.

Întrevederea dintre Barack Obama şi Dalai Lama a durat 45 de minute, timp în care preşedintele şi-a reafirmat „sprijinul puternic pentru păstrarea tradiţiilor lingvistice, culturale şi religioase ale Tibetului şi ale tibetanilor din întreaga lume", după cum a anunţat Casa Albă. Totodată, Obama a subliniat încă o dată că Statele Unite consideră Tibetul ca fiind parte a Chinei şi că încurajează dialogul direct pentru a găsi o soluţie la neînţelegerile de durată dintre cele două părţi.

Hillary, la Shenzhen

Autorităţile chineze îl caracterizează de mult timp pe Dalai Lama drept un „separatist", cu toate că liderul spiritual aflat în exil a spus de nenumărate ori că scopul lui este un Tibet autonom, şi nu unul independent.  În general, Beijingul ia măsuri după ce liderii politici ai unor ţări se întâlnesc cu Dalai Lama. Analiştii susţin însă că asta se întâmplă doar dacă relaţiile cu ţările respective sunt deja încordate. În cazul de faţă este greu de crezut că pe termen lung vor exista consecinţe nefaste. Oricum, la sfârşitul acestei luni, secretarul american de stat, Hillary Clinton, va ajunge şi în China, la Shenzhen, precum şi la Hong Kong, în cadrul unui turneu de 11 zile, început joi în Turcia. Clinton se va întâlni cu consilierul de sta Dai Bingguo pentru a discuta despre „relaţiile complexe" dintre cele ­două ţări. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite