Barack Obama, la un pas de nominalizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul candidat democrat John Edwards şi-a anunţat ieri susţinerea pentru Barack Obama, în cadrul unei reuniuni electorale din Grand Rapids, Michigan. "Motivul pentru care mă aflu aici în

Fostul candidat democrat John Edwards şi-a anunţat ieri susţinerea pentru Barack Obama, în cadrul unei reuniuni electorale din Grand Rapids, Michigan. "Motivul pentru care mă aflu aici în această seară este că alegătorii democraţi din America au ales şi la fel am făcut şi eu.

Există un om care ştie în sufletul lui că a venit vremea să unificăm America, iar acel om este Barack Obama!", a spus fostul candidat la vicepreşedinţia SUA. Sprijinul lui Edwards, care şi-a suspendat campania în ianuarie, era râvnit atât de Clinton, cât şi de Obama.

Susţinerea fostului senator de Carolina de Nord, foarte popular în rândul albilor din clasa de mijloc, vine la o zi după ce senatorul de Illinois a pierdut votul acestora în Virginia de Vest. Edwards are 19 delegaţi obţinuţi în alegerile primare. El i-ar putea convinge să voteze în favoarea lui Obama la Convenţia din Denver, deşi regulile partidului nu-i obligă pe aceştia să-l susţină pe senatorul de Illinois.

Analiştii politici spun că hotărârea fostului senator de Carolina de Nord nu-i surprinde, în condiţiile în care cei doi obişnuiau să facă echipă împotriva lui Clinton în cadrul dezbaterilor televizate ce au precedat retragerea lui Edwards. El afirma săptămâna trecută că "domnul Obama este clar candidatul ce va fi nominalizat". Presa americană nu exclude posibilitatea unui tandem Obama - Edwards.

CNN apreciază că Obama o conduce pe Clinton la o diferenţă de aproape 200 de delegaţi, fosta primă doamnă nemaiavând practic cum să-l devansese. Tot ieri, Obama a primit sprijinul a încă cinci superdelegaţi. Mai mult, dintre cei şase candidaţi care au intrat în cursa democrată alături de Obama şi Clinton, patru şi-au anunţat deja susţinerea pentru senatorul de Illinois.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite