Ban Ki-moon, Secretarul General ONU: „Oamenii îşi pierd încrederea că liderii fac ceea ce trebuie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lumea, care adăposteşte acum o populaţie de peste 7 miliarde de oameni, este în stare de alertă. Protestele publice de pretutindeni sunt expresia unui fapt evident: creşterea incertitudinii economice, volatilitatea pieţelor şi adâncirea inegalităţilor ne-au adus într-un mare impas.

Numărul celor care trăiesc în teamă este prea mare. Ei se simt descurajaţi, nesiguri şi furioşi în faţa perspectivelor care îi aşteaptă. Adunaţi în jurul meselor de acasă sau în pieţe publice, oamenii se întreabă: cine va asigura traiul familiei şi al comunităţii mele? În aceste vremuri dificile, cea mai mare problemă pentru guverne nu este deficitul de resurse, ci cel de încredere. Oamenii îşi pierd convingerea că liderii şi instituţiile publice fac ceea ce trebuie.

Summitul G20 de la Cannes are loc în acest context dramatic. În vremuri de criză şi nesiguranţă, liderii trebuie să ofere propuneri clare şi soluţii curajoase. Vremea politicii paşilor mărunţi a trecut. Asistăm cu toţii la limitarea bugetelor. Pentru o mare parte a lumii, austeritatea financiară este la ordinea zilei. În mod clar, prioritatea imediată la Cannes va fi de a susţine deciziile luate la Bruxelles în privinţa crizei din zona euro. La fel de clar este că un răspuns eficient nu poate fi decât unul global.

Trebuie deopotrivă să fie asociat unei agende sociale ambiţioase, cu o viziune pe termen lung. Nu îi putem uita pe cei mai vulnerabili dintre noi - săracii, femeile, tinerii. Cei care au contribuit cel mai puţin la criză plătesc preţul cel mai mare. Să le cerem să aştepte pentru că sunt alte probleme de rezolvat nu este doar contraproductiv, ci şi imoral. La Cannes, liderii ar trebui să cadă de acord asupra unui plan de acţiune concret care va promova binele tuturor naţiunilor şi popoarelor, nu doar al celor mai bogate şi mai puternice.

Pentru cei săraci

Economiile în curs de dezvoltare sunt pilonii viitorului. La Cannes, conducătorii lumii trebuie să-şi manifeste sprijinul puternic în favoarea populaţiei sărace şi a creşterii economice, care se numără printre Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. Ştim ce funcţionează şi de aceea trebuie să continuăm investiţia în politici şi programe care aduc beneficii incontestabile: sănătatea copiilor şi a femeilor, alimentaţia, agricultura şi egalitatea între sexe, pentru a numi doar câteva.

Pentru planetă

Aşa cum nu poate exista creştere economică durabilă fără dezvoltare, nu poate exista nici dezvoltare durabilă fără protejarea planetei. Sănătatea, bogăţia şi bunăstarea noastră colectivă depind de modul în care păstrăm „capitalul natural" al pământului: aerul, râurile, oceanele, solurile, pădurile, flora şi fauna.

Pentru femei şi tineri

În toată lumea, femeile şi tinerii au ieşit pe străzi. Îşi cer drepturile şi vor să participe într-o mai mare măsură la viaţa economică şi politică a comunităţilor lor. Ei constituie viitorul economiei globale. Trebuie să îi ascultăm. La summitul G20 trebuie să se discute problema inegalităţii sociale în creştere, în toate statele membre. Dacă vom eşua în rezolvarea acestei probleme, viitorul se va răzbuna. Alienarea socială şi instabilitatea profundă vor periclita perspectiva păcii, a securităţii şi a prosperităţii pentru toţi.

Pentru liderii prezenţi la Cannes, acest Summit este un test. Lumea întreagă îi priveşte. Deciziile luate vor afecta fiecare persoană şi ţară, direct sau indirect. Un eşec ar fi dezastruos. Cu înţelepciune şi viziune, putem folosi acest moment pentru a pune bazele unei creşteri economice sănătoase, "verzi" şi egale pentru toţi. Să fim foarte clari: nu putem amâna aceste decizii şi alegeri dificile. Timpul zboară.

"Pentru liderii prezenţi la Cannes, acest summit este un test. Lumea întreagă îi priveşte. ''

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite