Balcanii, o necunoscută în ecuaţia NATO

Alianţa vrea să stingă definitiv fitilul "butoiului cu pulbere" al Europei. Cât de eficient va fi demersul, rămâne de văzut Cu o săptămână înainte de summitul de la Bucureşti,

Alianţa vrea să stingă definitiv fitilul "butoiului cu pulbere" al Europei. Cât de eficient va fi demersul, rămâne de văzut

Cu o săptămână înainte de summitul de la Bucureşti, oficialii NATO vorbesc din ce în ce mai des despre angajamentul Alianţei în regiunea Balcanilor. Interesul s-ar putea concretiza prin lansarea invitaţiilor de aderare către trei ţări din zonă: Croaţia, Albania, Macedonia. Demersul NATO vine pe fondul divergenţelor crescânde dintre Occident şi Rusia, dar şi al desprinderii Kosovo de Serbia.

După valul masiv de extindere din martie 2004, când şapte state, printre care şi România, au fost primite în NATO, Alianţa Nord-Atlantică a lăsat să se înţeleagă că nu se va grăbi să lanseze noi invitaţii de aderare. Albania, Croaţia şi Macedonia au fost desemnate drept potenţiale candidate la aderare, dar oficialii de la Bruxelles au căzut de acord că trebuie să treacă o perioadă de timp pentru integrarea de facto a celor şapte ţări înainte de a deschide din nou uşile Alianţei.

Cu toate acestea, SUA au adus problema extinderii NATO pe agendă mai repede decât s-a aşteptat majoritatea statelor europene. După ani de pregătire şi verificarea angajamentelor, Albania, Croaţia şi Macedonia, aşa-numitul "trio adriatic", numără zilele până la summitul de la Bucureşti pentru a-şi vedea visul cu ochii. SUA doresc acceptarea tuturor celor trei, dar o serie de ţări europene susţin primirea unui singur stat, iar Croaţia este considerată favorită.

Problema se află la greci şi macedoneni, care au o dispută referitoare la denumirea Macedoniei. Grecia ameninţă că îşi va folosi dreptul de veto pentru a bloca eforturile Macedoniei de a deveni membră a Alianţei. Între cele două părţi au existat mai multe rânduri de negocieri, iar americanii au propus chiar ca Macedonia să fie admisă în NATO cu menţiunea ca această problemă să fie rezolvată până la începerea procesului de ratificare a aderării.

Washingtonul se teme că respingerea Macedoniei ar antrena şi un refuz pentru Albania. Integrarea întregului trio adriatic ar feri regiunea de destabilizare, mai ales după ce Kosovo şi-a declarat independenţa. Tot la Bucureşti, NATO urmează să decidă întărirea cooperării cu Bosnia-Herţegovina şi cu Muntenegru, dar şi viitorul relaţiilor cu Belgradul, unde guvernul respinge orice deschidere, în semn de protest faţă de recunoaşterea Kosovo de către principalele ţări ale Alianţei.

Integrarea, soluţie salvatoare ?

În Balcani, numărul "ofenselor vechi" şi al situaţiilor conflictuale depăşeşte considerabil norma pan-europeană. Recentele violenţe din nordul Kosovo arată că butoiul cu pulbere din Balcani poate exploda la cea mai mică scânteie.

La asta se adaugă tensiunile politice, proliferarea crimei organizate, şomajul ridicat şi pauperizarea socială care continuă să alimenteze instabilitatea în zonă. Iar situaţia nu are şanse de schimbare, atâta vreme cât graniţele sunt încă neclare.

Mulţi analişti se întreabă ce se va întâmpla până la urmă cu nordul Kosovo - se va desprinde şi se va alătura Serbiei? Dar cu Republica Srpska? Bosnia-Herţegovina, sub protectorat internaţional, rămâne în continuare un posibil spaţiu de confruntare între bosniaci, sârbi şi croaţi, între graniţele artificiale ale unui stat fictiv. Situaţia este agravată şi de problemele de ordin economic, deşi ajutorul financiar american pentru Bosnia-Herţegovina l-a depăşit pe cel primit de Franţa prin Planul Marshall după cel de-al Doilea Război Mondial.

Acest lucru dovedeşte că doar ajutorul financiar este departe de a fi soluţia miraculoasă pentru Balcani. Se pune întrebarea dacă integrarea euro-atlantică ar fi răspunsul. E posibil, răspund experţii, numai că, acum după războiul din Afganistan şi Irak, configuraţia politică şi priorităţile din spaţiul euro-atlantic au devenit subiectul unor dispute aprinse între aliaţi.

Cu cei 17.000 de soldaţi din KFOR prezenţi în Kosovo, Alianţa se arată însă convinsă că va aduce liniştea într-o regiune măcinată de ani de conflicte. "O condiţie esenţială pentru unificarea Europei este ca NATO să rămână implicată în Balcani", afirma recent secretarul general al organizaţiei, Jaap de Hoop Scheffer.

Inamicii, adunaţi sub o singură "umbrelă"

Celor care spun că Alianţa s-ar putea împotmoli în acest "Turn Babel" reprezentat de Balcani, secretarul general al NATO Jaap de Hoop Scheffer le dă de exemplu Bosnia-Herţegovina. "Este important să reţinem că Bosnia-Herţegovina a realizat în ultimul timp un progres semnificativ în realizarea reformei apărării. Când ostilităţile s-au încheiat în 1995, sistemul naţional de securitate era format din trei forţe armate rivale, o absurditate care trebuia eliminată.

Astăzi, autorităţile naţionale şi structurile de securitate ale acestei ţări au fost complet reformate, fiind creat un singur Minister al Apărării". Şi asistentul secretarului de stat american pentru Europa şi Eurasia, Daniel Fried, susţine că "de-a lungul deceniilor, instituţiile euro-atlantice au ajutat inamici istorici din Europa să-şi depăşească ostilitatea şi să consolideze democraţia".

O regiune cu miză politică şi economică

Balcanii sunt acum scena unei competiţii între SUA şi UE, de o parte, şi Rusia, de cealaltă parte, fiecare încercând să-şi promoveze interesele. Toate urmăresc cel puţin două mize: una economică şi una politică. Miza economică o reprezintă piaţa de desfacere şi utilizarea regiunii ca un culoar de tranzit al materiilor prime din Asia. Miza politică se concentrează asupra stabilităţii în zonă, ce ar aduce beneficii tuturor actorilor importanţi.

Rusia şi-a pierdut poziţia dominantă în Europa Centrală, dar joacă un rol crescând în Balcani. La summitul Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre de la Istanbul, de anul trecut, preşedintele Putin declara: "Toată lumea ştie că Balcanii şi regiunea Marii Negre au reprezentat o zonă de interes deosebit pentru noi".

Anunţul revenirii în forţă a Rusiei în Balcani a fost rapid urmat de proiecte de construire a unor trasee energetice care scurtcircuitează iniţiativele Uniunii Europene de a obţine surse alternative de alimentare cu energie. Moscova a căutat şi a găsit drumuri ocolitoare, revitalizând vechile sale relaţii privilegiate cu Bulgaria, Grecia şi Serbia.

Rusia, cu un pas înainte

În timp ce NATO se pregăteşte să-şi consolideze poziţia în zonă integrând Croaţia, Macedonia şi Albania, Rusia, prin oleoductul Burgas-Alexandropolis pătrunde în spatele frontului central-european implantându-se solid prin reţeaua strategică de distribuţie a hidrocarburilor.

Situaţia încordată din Balcani a reprezentat un atu pentru gigantul energetic rus, Gazprom, pentru a-şi lărgi sfera de influenţă, dar şi pentru guvernul de la Moscova de a obţine avantaje politice şi economice în zonă. O realizare importantă a Rusiei este nu numai deţinerea monopolului asupra pieţelor de desfacere a petrolului, energiei şi gazelor, dar şi controlul asupra infrastructurii petroliere şi energetice a ţărilor consumatoare. Aderarea Bulgariei, Serbiei şi Ungariei la proiectul South Stream dovedeşte acest lucru.

Un alt semn al interesului rusesc în zonă este traficul de pasageri pe căile ferate către Balcani. Căile Ferate Ruse au anunţat că anul trecut au transportat în Balcani 40.000 de pasageri.

Pentru Rusia, dacă nu exista problema Kosovo, ea trebuia inventată. Prin acordarea independenţei acestei provincii, Occidentul i-a dat Moscovei posibilitatea nu numai de a reveni economic în Balcani, dar şi de a capitaliza simpatia sârbilor şi a altor naţiuni din balcanice care nu văd cu ochi buni prezenţa militară americană aici.

Mozaicul etnic şi religios - o permanentă sursă de tensiuni

Peninsula Balcanică a fost şi a rămas deocamdată cel mai fierbinte punct al Europei, deoarece aici s-au adunat toate problemele de care suferă bătrânul continent. Cele mai grave dintre ele sunt cele de ordin etno-lingvistic şi confesional. O altă cauză ar constitui-o fapul că Balcanii reprezintă puntea de trecere între Asia, Europa şi Africa. Tările balcanice controlează culoarul european terestru dintre Europa Occidentală şi Asia de sud-vest ( Asia Mică şi Orientul Mijlociu).

Caracteristica specială a Balcanilor ţine de istoria zbuciumată şi adeseori violentă a zonei. Regiunea s-a aflat de-a lungul timpului la frontiera marilor imperii, fiind teatrul a numeroase războaie, invazii, cuceriri şi revolte. În Evul Mediu, Balcanii au devenit scena de luptă dintre bizantini, bulgari şi sârbi, fiecare încercând să obţină controlul asupra acestei regiuni-cheie. Până la sfârşitul secolului al XVI-lea, Imperiul Otoman a devenit forţa stăpânitoare în zonă.

Datorită frecventelor războaie otomane în Europa duse în această zonă, Balcanii au devenit partea cea mai slab dezvoltată a Europei. Naţiunile balcanice au început să-şi recâştige independenţa abia în secolul al XIX-lea. Scânteia Primului Război Mondial s-a aprins tot aici, din cauza asasinării arhiducelui Franz Ferdinand de Austria, în Sarajevo, capitala Bosniei.

În timpul celui de-a Doilea Război Mondial, statele balcanice s-au găsit în tabere diferie. După încheierea celei de-a doua conflagraţii mondiale, mare parte a statelor balcanice a rămas în zona de influenţă a Uniunii Sovietice. La sfârşitul secolului trecut, regiunea a fost afectată de conflictul armat dintre republicile fostei Iugoslavii, care a dus la intervenţia forţelor NATO.

Aproape că nu există stat balcanic în care să nu se regasească principalele etnii ale regiunii: greci, turcii, sârbi, bulgari, albanezi, croaţi, bosniaci, muntenegreni, maghiari, români, sloveni. În plus, şi religiile sunt diferite: creştini ortodocşi şi catolici, musulmani. Cauzele izbucnirii conflictelor aici, în ultimii 15-16 ani, au fost tot de ordin istoric, etnic şi religios. La acest tablou se adaugă nivelul de dezvoltare economică inferioară vecinilor din UE.

Interesele SUA trec prin Kosovo

Controversata independenţă a statului Kosovo se află încă în atenţia opiniei publice internaţionale. Se vorbeşte despre istoria zonei, despre atrocităţile comise deopotrivă de sârbi şi albanezi, despre diferenţele etnice şi religioase.

Ce nu ştiu mulţi este interesul major pe care îl manifestă SUA în teritoriul independent al noului stat. În Kosovo se află Camp Bondsteel - cea mai mare bază militară americană construită după războiul din Vietnam şi principala bază a armatei SUA aflată sub comanda KFOR.

Camp Bondsteel se află foarte aproape de oleoductul AMBO - vital pentru SUA -, care transportă petrol din Marea Caspică. Planurile de inginerie pentru construcţia bazei au fost demarate cu multe luni înainte ca prima bombă să fi căzut în Iugoslavia. Înaintea bombardamentelor asupra Iugoslaviei, în 1999, "Washington Post" scria, întâmplător sau nu, că, cu un Orient Mijlociu tot mai fragil, "nevoia de baze militare în Balcani creşte, pentru ca SUA să-şi poată proteja resursele de petrol din Marea Caspică."