Azerbaidjanul, pe toate radarele

Deplasarea ca şi secretă a şefului CIA la Baku aminteşte că pe resursele energetice şi geostrategice ale statului caucazian se bat Rusia şi SUA, Iranul şi Israelul Rapida trecere, pe

Deplasarea ca şi secretă a şefului CIA la Baku aminteşte că pe resursele energetice şi geostrategice ale statului caucazian se bat Rusia şi SUA, Iranul şi Israelul

Rapida trecere, pe înserat, a lui Michael Hayden prin capitala Azerbaidjanului a lăsat în urmă speculaţii despre discuţiile americano-azere asupra Iranului vecin.

Cu doar câteva zile înainte, o delegaţie de experţi militari ai SUA a cercetat radarul pe care Rusia îl exploatează pe teritoriul azer, dar l-a declarat ineficient.

Michael Hayden a aterizat pe aeroportul din Baku pe 27 septembrie seara, iar dimineaţă a şi părăsit Azerbaidjanul; după o noapte petrecută într-un hotel particular, straşnic vegheat la căpătâi.

Când au deschis gura, diplomaţii americani din capitala azeră au lăsat să se înţeleagă că directorul general al Agenţiei Centrale pentru Informaţii a Statelor Unite a efectuat un turneu "prin câteva state ale regiunii" - dar nu a mai fost raportată sau măcar sesizată nicio altă vizită de-a sa prin vecini.

Ambasada SUA din Baku a informat totuşi că Michael Hayden a dialogat cu preşedintele azer, Ilham Aliyev, şi cu Eldar Mahmudov, ministrul securităţii naţionale. Oficialii azeri nu au comentat nici măcar atât.

Chestiunea iraniană

Le-a rămas atunci analiştilor azeri să comenteze în jurul faptului. E clar că şeful CIA nu s-a deplasat ca şi în secret la Baku pentru a discuta cu preşedintele azer chestiuni generale.

Două din temele recurente în negocierile americano-azere sunt relaţiile dintre Baku şi Moscova şi construcţia conductei transcaspice. Fierbinte este însă problema iraniană - de fapt, problemele pe care Iranul le pune ambelor state, atât de îndepărtate (şi totuşi destul de apropiate).

La câteva zile după descinderea şefului spionilor americani la Baku, tot acolo urmau să înceapă audierile preliminare ale lotului Said Dadashbeyli - un grup de 15 extremişti pro-iranieni acuzaţi de contacte ilegale cu agenţi ai serviciilor de informaţii străine, înaltă trădare, posesie ilegală de arme şi jaf.

Mai precis, Ministerul Securităţii Naţionale îl acuză pe cetăţeanul azer Said Dadashbeyli de cooperare cu organizaţii islamice radicale şi cu agenţi ai serviciilor de informaţii iraniene, pentru crearea unui stat islamic în Azerbaidjan.

După un stagiu în oraşul sfânt Qom din Iran, Dadashbeyli a revenit acasă, cu bani iranieni, decis să fondeze Armata Nordică a lui Mehdi, cu care să submineze influenţa occidentală şi evreiască din Azerbaidjan. La Baku, grupul islamist făcea antrenamente fizice la centrul sportiv al Ministerului de Interne - numit Dinamo... - şi purta discuţii spirituale la societatea invalizilor din războiul Nagorno-Karabah. Procesul grupului are loc cu uşile închise.

Inspecţie americană

Mai departe, rămâne deschis dosarul utilizării Azerbaidjanului pentru potenţiale lovituri ale SUA împotriva Iranului. Washingtonul neagă vreo asemenea pretenţie, Baku arată spre străvechile legături de sânge şi cultură cu şiiţii persani.

Michael Hayden ar fi putut pasa însă interlocutorilor azeri o serie de informaţii suplimentare asupra activităţilor extremiste din regiune care să schimbe poziţia Azerbaidjanului asupra unor operaţiuni militare împotriva Iranului.

Paradoxal, şi Rusia este gata să pună Azerbaidjanul în contra Iranului, chiar dacă şi mai indirect. Moscova plăteşte chirie pentru baza militară azeră de la Gabala, unde armata rusă operează un puternic radar, care bate până în Oceanul Indian sau Africa - cu Iranul inclus.

Când Casa Albă a anunţat amplasarea unor radare dotate cu baterii antibalistice în Europa de Est, pentru interceptarea posibilelor rachete lansate împotriva SUA de state adverse ca Iranul sau Coreea de Nord, Kremlinul a punctat major prin spectaculoasa ofertă de creare, în locul scutului antibalistic american, a unui sistem de apărare comun, ruso-euro-american, bazat pe radarul Moscovei din Azerbaidjan.

Asemenea ofertă nu putea fi pur şi simplu refuzată, deci Pentagonul a trimis, pe 18 septembrie, experţi militari în Caucaz pentru a evalua performanţele instalaţiilor ruseşti.

Concluzia a fost că sistemul de avertizare timpurie de ultimă generaţie sovietică este incapabil să înlocuiască radarele americane, mai exacte - chit că acestea n-au fost încă acceptate oficial de Polonia ori Cehia, iar Congresul SUA le-a redus cu 85 de milioane bugetul de 310 milioane de dolari.

Pentagonul a invitat însă Rusia să conecteze radarul de la Gabala la sistemul american din Europa centrală, pentru securitatea comună.

Parteneriat SUA-Rusia în UE

Agenda Kremlinului pe săptămâna aceasta include şi o vizită a secretarei de stat Condoleezza Rice şi a secretarului pentru apărare Robert Gates, care vin cu o contraofertă, "conciliatorie", de colaborare a SUA, NATO şi Rusia în materie de avertizare timpurie.

Petrol pentru UE

Baku se va alătura companiei Sarmatia International Pipeline Enterprise LLC pentru a extinde conducta Odessa-Brody, de transport al petrolului din regiunea caspică spre cea baltică - a anunţat ministrul azer al energiei, Natig Aliev, înaintea participării la summitul din 10-11 octombrie, de la Vilnius, al liderilor statelor implicate în proiect.

În parteneriat cu Georgia, Lituania şi Polonia, Ucraina insistă să lege astfel ţărmurile sale ale Mării Negre cu cele poloneze de la Marea Baltică, ca alternativă la tranzitarea Rusiei. Până acum, Azerbaidjanul şi Kazahstanul au socotit propunerea ucraineană drept "neatractivă economic".

Combustibili şi pentru Israel

Stat musulman cu o populaţie şiită, Azerbaidjanul face echilibristică între presiunile Iranului vecin şi bunele relaţii cu statul israelian. Energia caspică permite cele mai deschise alianţe.

Spre sfârşitul caniculelor din vară, vicepremierul şi ministrul afacerilor strategice al Israelului, Avigdor Libermann, a făcut, pe 15-18 august, o lungă vizită oficială în Azerbaidjan, pentru explorarea "intereselor politice şi economice reciproce". Ambele state au de câştigat din această inedită relaţie.

Israelul este unul dintre cei mai mari clienţi ai petrolului şi gazelor azere - care asigură cea mai mare parte a comerţului bilateral de un miliard pe an. La schimb, Azerbaidjanul cere investiţii ale companiilor israeliene - ministrul Liberman a promis cooperare în domeniile agriculturii, informaticii, turismului şi protecţiei mediului.

Afaceri strategice

Pe de altă parte, Israelul vede în Azerbaidjan şi un posibil aliat în lumea musulmană - de pildă, Baku exercită în prezent preşedinţia Organizaţiei Conferinţei Islamice, care adună 57 de state musulmane. Numai că statele musulmane, cel puţin din vecinătate, aşteaptă din partea Azerbaidjanului o poziţie mai răspicată în chestiuni precum cauza palestiniană.

Deocamdată, liderii azeri încearcă să menţină dificila politică externă "de echilibru" - adică de urmărire a propriilor interese naţionale, "luând în consideraţie subtilităţile şi realităţile existente în regiune şi în lume, în general".

Dacă Tel Avivul se îngrijeşte de soarta celor 9.000 de evrei din Azerbaidjanul musulman, Baku sugerează acestei diaspore evreieşti naţionale să facă lobby pentru ridicarea interdicţiilor impuse Azerbaidjanului de SUA, prin Articolul 907 al "Freedom Support Act".

Prin această lege din 1992, Congresul american a formulat un cadru necesar lansării unor programe de stimulare şi sprijin ale creşterii economice în economiile emergente din spaţiul fostei URSS prin care să se creeze slujbe şi în SUA. Azerbaidjanul este exclus, din cauza implicării într-o serie de conflicte îngheţate postsovietice.

Baku-Tbilisi-Ceyhan-Ashkelon-Eilat

În mai 2006 a fost inaugurată conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC), destinată să pună în fiecare an circa 50 milioane de ţiţei brut caspic pe piaţa globală - fără acordul Moscovei. Iar de la sfârşitul anului trecut, conducta Caucazului de Sud oferă pieţei europene un supliment de circa 296 mc gaze naturale pe an din rezervele de la Shah Deniz.

Tot în 2006, Israelul şi Turcia au anunţat planul de creare a unui coridor pentru apă, petrol, gaze şi electricitate care să lege portul turcesc Ceyhan de porturile israeliene Ashkelon, la Marea Mediterană, şi Eilat, la Golful Aqaba/Marea Roşie.

Bogata "Albanie caspică"

Azerbaidjanul a aderat la Parteneriatul pentru pace al NATO, iar la Baku se află o misiune permanentă şi un emisar special din partea UE. Azerii sunt musulmani, dar societatea este predominant seculară - mai puţin în zonele rurale.

Azerbaidjanul este cea mai mare şi mai populată ţară din sudul regiunii caucaziene şi ocupă patru insule din Marea Caspică. La mijlocul anilor "90, după războiul pentru enclava Nagorno-Karabah, majoritar armeană, Azerbaidjanul a pierdut 16% din teritoriu în favoarea Armeniei - dar a trebuit să primească 600.000 de azeri strămutaţi.

Baku controlează însă enclava Nakicevan, învecinată doar cu Armenia, Turcia şi Iranul. Azerbaidjanul are astăzi relaţii diplomatice cu 158 de state şi diaspore în 36. Statul azer face parte din organizaţiile postsovietice GUAM şi CIS, este membru al OSCE şi al Consiliului Europei şi are militari în Kosovo, Afganistan şi Irak.

Politica externă vizează restabilirea teritoriului şi mai buna integrare în structurile de securitate şi cooperare euroatlantice - prin promovarea proiectelor economice şi energetice transregionale.

Foşti creştini

Cu numele antic de "Albania caucaziană", pământurile Azerbaidjanului au fost călcate de sciţi, perşi, armeni, greci, romani, kazari, arabi, mongoli şi ruşi. Independenţa de Imperiul Roman a fost transformată în vasalitate de Imperiul Sasanid, la 232 d.H. Azerii au fost creştini din secolul patru până în secolul opt, când apar califatele islamice.

Luptele cu triburile turcice venite din Asia Centrală încep în secolul 11 şi se încheie prin secolul 16, prin impunerea locală a şiismului, după victoria asupra otomanilor sunniţi. Populaţia azeră este formată acum în proporţie de 70% din musulmani şiiţi, restul fiind sunniţi - plus câţiva ortodocşi ruşi.

După colapsul ţarismului, Azerbaidjanul, Georgia şi Armenia formează Republica Federativă Democratică Transcaucaziană; în 1918, Baku proclamă însă prima republică parlamentară a lumii musulmane - după 23 de luni este invadată de bolşevici, care instituie RSS Azerbaidjan. În cel de-al Doilea Război Mondial, 600.000 de militari azeri au luptat cu naziştii, acasă sau aiurea.

Deschidere violentă

Glasnostul se traduce în Caucaz prin ridicări etnice şi secesiuni în cascadă. Declaraţiile de suveranitate (1990) în cadrul URSS şi de Independenţă (18 octombrie 1991) sunt urmate de conflictele azero-armene. Mai mult, în 1993, preşedintele ales este dat jos printr-o insurecţie militară - ceea ce lasă loc de întoarcere la putere a ultimului lider sovietic, Heydar Aliyev.

Ca preşedinte, Aliyev a redus şomajul şi criminalitatea, a stabilit instituţiile fundamentale ale statalităţii, a asigurat stabilitatea socială şi a atras investiţii străine - dar guvernarea sa a fost reclamată drept autocrată şi coruptă. Este totuşi reales în 1988. După moartea celui celebrat acum drept "liderul istoric naţional", mandatul de preşedinte trece, prin alte alegeri, fiului şi fostului premier Ilham Aliyev.

Economie transregionalizată

Graţie resurselor naturale, geostrategice şi culturale, Azerbaidjanul este membru al băncilor de dezvoltare europeană, islamică şi asiatică. Gestionara manatului azer, Banca Naţională de la Baku, a raportat pentru primul trimestru din 2007 o inflaţie de 16,6%.

Dacă ţara nu are resurse de apă decât de suprafaţă, două treimi din suprafaţă stau pe mari pungi de gaze naturale şi petrol. În 1994, compania petroliferă de stat a semnat un acord pe 30 de ani cu 13 companii gen Amoco, BP, Exxon, Lukoil şi Statoil.

Companiile de petrol vestice se ocupă în special de zăcămintele marine de mare adâncime, de care nu s-au putut apropia cele sovietice. Fondul Petrolier de Stat are grijă de împărţirea veniturilor din hidrocarburi cu generaţiile viitoare.

Alte resurse naturale sunt aurul, argintul, fierul, cuprul, titanul, cromul, cobaltul, magneziul sau antimoniul, apoi 4.755 hectare agricole şi 136 milioane mc lemn cu frunze. Industria de pescuit scoate sturioni din Marea Caspică, iar flota comercială are 54 de nave.