Atentatele de la 11 septembrie 2001 continuă să facă victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentele de la 11 septembrie 2001 au avut consecinţe grave pentru sănătate, scrie „The Lancet", care citează cazuri de cancer la pompieri, probleme respiratorii sau depresii la salvatori, dar şi în ţări ca Irak şi Afganistan, unde războiul a distrus infrastructura de sănătate, relatează AFP.

Cu ocazia celei de-a zecea aniversări a atentatelor, revista ştiinţifică britanică publică un întreg dosar asupra acestui subiect.

Primul studiu, condus de doctorul David Prezant, responsabilul medical al Departamentului Pompierilor din New York, vizează 9.853 de pompieri care au acţionat în timpul atentatelor de la World Trade Center, unii în prima linie, alţii nu.

În rândul pompierilor expuşi s-au înregistrat 263 de cazuri de cancer, faţă de 238 previzibile într-o populaţie generală similară. La pompierii care nu au fost expuşi au fost înregistrate 135 de cazuri, în comparaţie cu 161 de cazuri aşteptate în rândul populaţiei generale. Este vorba despre o rată mai slabă a incidenţei cancerului în raport cu populaţia, care se explică prin starea lor bună de sănătate şi o rată mai redusă a tabagismului.

Risc de cancer

Diferenţa de risc dintre pompierii direct expuşi şi ceilalţi este de 19 la sută.
În opinia autorilor studiului, asocierea între expunere şi cancer este "biologic plauzibilă, pentru că unele substanţe din pulberile de la World Trade Center sunt substanţe cancerigene cunoscute". În plus, expunerea poate antrena tulburări inflamatorii care favorizează cancerul.

Alţi cercetători, conduşi de doctorul Juan Wisnivesky de la Şcoala de Medicină Muntele Sinai din New York, s-au interesat de aproximativ 27.000 de persoane dintre cele aproximativ 50.000 care au oferit ajutor, între care ofiţeri de poliţie, pompieri, muncitori în domeniul construcţiilor, angajaţi municipali. Ei au constatat că aceştia continuă să sufere de probleme importante de sănătate fizică şi mentală.

Circa 28 la sută sufereau de astm, 42 la sută de sinuzită, 39 la sută de reflux gastro-esofagian. Aproape jumătate dintre ei prezentau capacităţi respiratorii reduse. De asemenea, 28 la sută sufereau de depresii, 32 la sută de stres posttraumatic, iar 21 la sută de atacuri de panică.
Nivelurile erau mai scăzute la ofiţeri de poliţie, mai obişnuiţi cu situaţiile de stres puternic.

„Viitorul e tulbure"

Imaginându-şi datele care vor fi publicate la marcarea a 20 de ani de la atentate, doctorul Matthew Mauer, din cadrul Departamentului pentru Sănătate al statului New York, a apreciat că „viitorul este tulbure, ca acele coloane de fum acru care s-au ridicat deasupra New York-ului, în urmă cu zece ani".
Unul dintre studiile complementare prezintă principalele consecinţe negative pentru sănătate produse prin reacţiile Guvernului american faţă de atacuri, adică prin războaiele din Irak şi Afganistan.

Studiul înregistrează 1.568 de soldaţi americani ucişi în Afganistan şi 4.408 în Irak, cărora li se adaugă victimele din rândul trupelor ONU. Potrivit studiului, 8.832 de civili afgani au fost ucişi între 2007 şi 2010, iar în Irak câteva zeci de mii. De asemenea, zeci de mii de soldaţi au fost răniţi în aceste două ţări, cărora li se adaugă problemele psihice la întoarcerea acasă.

Accesul la îngrijiri de bază a devenit mai greu. În Afganistan, 80 la sută din populaţia rurală consumă apă contaminată, iar în Irak 25 la sută dintre locuitori nu au acces la apă curată. Copiii suferă de malnutriţie. Infrastructurile din domeniul sănătăţii au fost distruse sau avariate, lucrătorii din domeniu au fost ucişi sau au fugit.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite