Armata israeliană cumpără submarine din Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, şi omologul său german vor semna miercuri un contract prin care armata israeliană va achiziţiona şase submarine militare produse în Germania, a anunţat luni cotidianul israelian Haaretz, citat de agenţia Xinhua.

Parlamentul de la Berlin a aprobat tranzacţia convenită după trei ani de negocieri. Acest aviz a fost acordat numai după ce Israelul a acceptat să deblocheze sume încasate din taxe ce revin, conform acordurilor de la Oslo, Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), pe care le-a blocat după ce palestinienii au fost primiţi în cadrul UNESCO, în luna octombrie.

Israelul dispune deja de trei submarine germane Dolphin. Pe lângă cele şase noi submarine, armata israeliană ar putea achiziţiona încă două în anul 2013 sau 2014, informează Agerpres.

Submarinele sunt echipate cu sisteme de ultimă generaţie şi pot lansa şi rachete cu încărcături nucleare. Israelul practică o politică cunoscută sub numele de ”ambiguitate nucleară” sau ”opacitate nucleară”, refuzând să confirme sau să infirme că posedă arme nucleare, experţii din domeniu considerând însă că Statul evreu dispune de astfel de arme.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite