Armata americană a creat un spray care previne sinuciderile în rândurile militarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un spray nazal a fost creat de armata americană, în cadrul unui program ştiinţific iniţiat cu scopul să prevină apariţia tendinţelor suicidare, informează Le Figaro.

În prezent, se înregistrează o sinucidere pe zi în rîndul armatei americane, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată până acum.

Pentru a limita numărul sinucigaşilor, care a depăşit în premieră numărul soldaţilor morţi în luptă, armata americană a încredinţat cercetătorilor săi misiunea de a pune la punct un spray care să îi împiedice pe soldaţi să se sinucidă.

Noua "armă" terapeutică ar putea fi utilizată şi pentru tratarea depresiei şi a tulburărilor bipolare de care suferă soldaţii americani, dar şi pacienţii civili.


Medicul Michael Kubek, de la Indiana University School of Medicine, va coordona cercetările, finanţate pe o perioadă de trei ani de Departamentul pentru Apărare american, cu 3 milioane de dolari.

Michael Kubek nu a fost însă ales la întâmplare: numeroasele lucrări ale sale despre TRH (hormonul de eliberare de tirotropină) au captat atenţia fostului director pentru sănătate publică din marina americană, care căuta noi abordări terapeutice contra sindromului posttraumatic şi a sinuciderilor din rândul soldaţilor.

Acest hormon al hipotalamusului regularizează într-adevăr funcţionarea tiroidei, care se poate afla la originea tulburărilor de dispoziţie. De exemplu, depresia este un simptom frecvent la pacienţii care suferă de hipotiroidie.

Din păcate, acest hormon, administrat prin perfuzii sau sub forma unor pastile, este descompus rapid în organism în doar cinci minute şi ajunge cu dificultate la creier, întrucât este blocat de bariera hematoencefalică, filtrul care separă circulaţia sangvină de lichidul care protejează creierul (lichidul cefalorahidian).

Un alt mod de administrare a TRH este injectarea directă în măduva spinării, însă este o procedură deloc practică şi dureroasă. O soluţie alternativă constă în modificarea hormonului pentru a obţine derivate mai rezistente, precum taltirelina, disponibilă în Japonia, din 2000, sub forma unor comprimate, folosite pentru tratarea unei maladii neurodegenerative a cerebelului.

La rândul său, medicul Michael Kubek s-a orientat spre o altă metodă de a ajunge la creier, mai rapidă şi non-invazivă: pe cale nazală. Moleculele absorbite de mucoasa nazală ajung rapid la creier prin nervii olfactivi şi trec de bariera hematoencefalică.

În plus, neurobiologul american s-a folosit de nanoparticule biodegradabile (pe bază de polilactide) ca vectori protectori ai TRH, cu scopul de a obţine cantităţi mai mari din acest produs în creier, pentru a avea o eficienţă mai bună.

Savanţii americani au testat deja cu succes "un tip de farmacologie complet nouă" pentru a trata epilepsia, pe şoareci, iar hormonul THR a fost capabil să acţioneze eficient contra convulsiilor.

În cazul soldaţilor americani, TRH ar putea fi folosit ca un medicament de criză pentru a contracara rapid eventualele idei suicidare, inducând aproape instantaneu starea de calm şi o uşoară euforie.

"Spray-ul nazal ar putea să stabilizeze pacienţii imediat şi să ofere timpul de care este nevoie pentru ca antidepresivele să îşi facă treaba", a spus Michael Kubek, în condiţiile în care medicamentele tradiţionale contra depresiei devin eficiente abia începând cu a doua săptămână de la debutul tratamentului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite