Angela Merkel, cea mai puternică femeie din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cancelarul german a impresionat prin modul cum a condus summiturile G8 şi ale UE Cancelarul german Angela Merkel se situează pentru al doilea an consecutiv în fruntea clasamentului celor mai

Cancelarul german a impresionat prin modul cum a condus summiturile G8 şi ale UE

Cancelarul german Angela Merkel se situează pentru al doilea an consecutiv în fruntea clasamentului celor mai puternice 100 de femei din lume, făcut de revista "Forbes". Vicepremierul chinez Wu Yi ocupă locul doi, surclasând-o pe şefa diplomaţiei americane, Condoleezza Rice.

Potrivit editorilor acestei reviste, doamna Merkel a impresionat prin abilităţile de conducere de care a dat dovadă atunci când i-a convins pe liderii G8, ai ţărilor celor mai industrializate, să accepte reducerea semnificativă a emisiilor de carbon. Redactorul-şef al revistei "Forbes", Elizabeth McDonald, spune că Angela Merkel a fost o prezenţă remarcabilă pe scena mondială. "Angela Merkel este prima femeie din istorie care a devenit cancelar al Germaniei. Ea continuă să-şi exercite puterea în lume. Spre exemplu, într-o vizită efectuată recent în China a adus chiar în discuţie probleme legate de drepturile omului şi protejarea mediului înconjurător", a spus Elizabeth McDonald.

Condoleezza Rice cade pe poziţia a patra Pe locul doi în clasamentul întocmit de revista "Forbes" s-a situat vicepreşedinta Chinei, Wu Yi. Şefa diplomaţiei americane, Condoleezza Rice, a pierdut un loc faţă de topul alcătuit anul trecut şi a ocupat abia poziţia a patra. Ea fost devansată de preşedintele executiv al companiei de investiţii a statului Singapore, Ho Ching. În afară de vicepremierul chinez, alte două asiatice, Ho Ching, preşedintele grupului Temasek, companie publică de investiţii din Singapore, şi preşedintele Partidului Congresului, Sonia Ghandi, din India, se clasează pe locurile trei şi, respectiv, şase.

Femeile din Orientul Mijlociu, în top Circa 30 la sută din femeile prezente pe această listă fac parte din diverse guverne, în timp ce 66 la sută se ocupă de afaceri. Femeile din Orientul Mijlociu pătrund în acest top prin intermediul "primei doamne a Qatarului, Sheikha Mozah Al-Missned (locul 79), şi a ministrului economiei din Emiratele Arabe Unite, Sheikha Lubna Al Qassimi, (locul 99).

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite