Analiză FP: Pentru agenţiile umanitare, mai mulţi morţi înseamnă mai mulţi bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt adevărate cifrele care ni se prezintă la dezastrele naturale sau am de-a face cu o manipulare a agenţiilor umanitare pentru a atrage mai multe fonduri?

O analiză publicată de Foreign Policy vorbeşte depre cutremurul din 2010 din Haiti, în care ar fi murit între 200.000 şi 320.000 de oameni şi alţi 1,5 milioane ar fi rămas fără case, potrivit cifrelor avansate de agenţiile umanitare şi oficialii din Haiti. A fost oare cutremurul din Haiti mai grav decât genocidul din Rwanda (1994), de exemplu, se întreabă FP?

"La fiecare dezastru natural, foamete, sau război civil, s-a găsit un muncitor, un jurnalist, un angajat al ONU, un doctor, un politician, care să spună că ceea ce se petrece în ţara A, B, sau C, este cel mai grav eveniment de acel fel din istoria locală", notează FP, care punctează în continuare: problema este că agenţiile, instituţiile şi organizaţiile care intră în schemă după un dezastru natural "cred că pentru a capta atenţia trebuie să folosească un limbaj apocaliptic şi să exagereze numărul victimelor sau costul pagubelor materiale".

"Să facă orice altceva înseamnă să rişte să nu primească suficiente fonduri. Dacă prezentarea publică urgenţelor ar fi economie, acea economie ar fi una lovită de o inflaţie galopantă", se mai spune în analiză.

În final, FP ridică o întrebare interesantă: "Este de înţeles că ONG-urile şi agenţiile Naţiunilor Unite simt nevoia să exagereze. Dar ce se va întâmpla la viitorul dezastru? În acest ritm, 100.000 de victime va fi prea puţin să atragă atenţia donatorilor şi a lumii întregi".

FP vorbeşte depre un raport recent care pune la îndoială cifrele dezastrului din Haiti, numind maximum 85.000 de morţi şi 900.000 de oameni rămaşi în străzi. Dar de multe ori, cifrele nu sunt sigure nu pentru că adevărul este ascuns, ci pentru că e greu să aduni date precise din state precum Birmania sau Coreea de Nord, mai spune FP.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite