Amforele antice ale lui Putin, o făcătură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imaginile premierului rus „pescuind“ victorios două vase antice sunt un truc electoral. De la bun început, a părut cusut cu aţă albă că Putin, la puţin timp după ce s-a scufundat ca un adevărat profesionist în apele golfului Taman din Marea Neagră, a mai şi găsit brusc două amfore datând din secolul al VI-lea.

Imaginile surprinse pe 10 august, pe când premierul rus ieşea ţinând cele două amfore, îmbrăcat într-un impecabil costum de scafandru, au făcut înconjurul lumii.

Dacă la început s-a bă­nuit doar că totul a fost o înscenare menită să îmbunătăţească imaginea publică a fostului „ţar", acum, o mărturisire recentă a lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, scoate adevărul la lumină.

Nu se ştie cine le-a „plantat"

Într-un interviu pentru canalul de televiziune Dojd, Peskov  a povestit cu nonşalanţă că amforele au fost „plantate" pe fundul mării, special pentru a fi găsite de „ţar". „Au fost curăţate până când au devenit sterile, fără urme de alge sau de cochilii", adaugă Peskov. „Dar
ăsta nu este un motiv de băşcălie", a continuat el, neştiind să spună cine a organizat şi a regizat episodul „amforelor recuperate din mare".

„Cineva a adus acolo acele obiecte care, de fapt, fuseseră găsite cu câteva săptămâni înainte", a mai spus oficialul rus, precizând că în momentul marii „descoperiri" el era în concediu.

Evident, reacţiile presei n-au întârziat să apară, cele mai multe fiind ironice şi sarcastice la adresa fostului lider de la Kremlin, actual premier.

Scufundarea spectaculoasă a lui Putin în apele golfului s-a înscris în reluarea unor activităţi estivale intens mediatizate, menite să-i reîmprospăteze imaginea de „om de fier", de lider incontestabil, de „macho".

Putin doreşte, în acest mod, să-şi încredinţeze conaţionalii că au făcut şi vor face alegerea cea mai bună votându-l. Însă în prezent sondajele arată că „ţarul", dar şi Dmitri Medvedev ar avea nevoie de o imagine înviorată, înnoită, mai plină de vitalitate. Putin ştie cu siguranţă că, în ultima vreme, au apărut glume în care este asemuit fostului preşedinte sovietic Leonid Brejnev, renumit pentru longevitatea sa.

Strategie şi manipulare

„Tot ceea ce se petrece pe ecranele televizoarelor sau în ziare influenţează sondajele", a spus Aleksei Cesnakov, un strateg în politici naţionale şi consilier pe probleme de comunicare al lui Vladimir Putin. „Un lider care plonjează în apele unui golf îşi arată sănătatea, vigoarea. În plus, cine-l vede scufundat în mare, chiar dacă nu la adâncime, nu are cum să nu încerce şi o vie emoţie", este de părere Cesnakov.

De altfel, Putin pare extrem de încrezător în forţele proprii. Recent, el a declarat că nu mai are nevoie de campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2012, fiind convins că va ieşi victorios.

Preşedinte al Rusiei între 2000-2008, „ţarul" are şanse mari să se reîntoarcă la Kremlin şi după scrutinul din 2012. După cum relatează şi publicaţia „Izvestia", el promovează în prezent un discurs care „prinde", în care Rusia ar urma să devină polul unei „uniuni supranaţionale", ce să aibă un rol de „legătură între Europa şi dinamica regiune Asia-Pacific".

Nu renunţă la Kudrin

Vladimir Putin a anunţat că fostul său ministru de Finanţe, Alexei Kudrin, rămâne membru al Cabinetului său. Apreciat de investitorii străini, Kudrin a fost silit să demisioneze la sfârşitul lui septembrie după unele divergenţe, aparent ireconciliabile, cu preşedintele Dmitri Medvedev.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite