America se pregăteşte de Super Tuesday

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Douăzeci şi patru de state americane organizează mâine o consultare fără precedent pentru a desemna candidaţii republican şi democrat pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie. În

Douăzeci şi patru de state americane organizează mâine o consultare fără precedent pentru a desemna candidaţii republican şi democrat pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie. În cadrul acestui megascrutin, numit de presă "Super Tuesday", se vor confrunta şase candidaţi.

În tabăra democrată, va fi un duel între fosta Primă Doamnă Hillary Clinton şi tânărul senator de Illinois, Barack Obama. La republicani, numărul candidaţilor este de patru, dar senatorul de Arizona, John McCain, s-a distanţat în ultimul timp de ceilalţi rivali. Singurul care i-ar mai putea da ceva emoţii este fostul guvernator de Massachusetts, Mitt Romney. De altfel, acesta a câştigat caucusul din Maine, o victorie care însă nu contează foarte mult în cursa pentru învestitura republicană.

La democraţi, pentru a câştiga, un candidat are nevoie de cel puţin 2.025 dintre cei 4.049 de delegaţi care vor lua parte la Convenţia democrată. Or, mâine vor fi desemnaţi 2.084 de delegaţi. În ceea ce îi priveşte pe republicani, pentru a fi desemnat oficial, un candidat are nevoie de sprijinul a 1.191 de delegaţi din totalul de 2.380. Alegătorii republicani vor desemna 1.081 delegaţi. Prin urmare, "Super Tuesday" este în măsură să decidă deja învingătorul, dar există şi posibilitatea ca rezultatele megascrutinului să nu fie concludente.

McCain se vede deja învingător

Republicanii au mai multe şanse să îşi cunoască reprezentantul final în cursa pentru Casa Albă. McCain conduce în sondaje în mai multe state mari, în special în California şi New York, iar sistemul în vigoare în Partidul Republican atribuie de cele mai multe ori toţi delegaţii unui stat candidatului clasat pe primul loc. John McCain s-a declarat convins că se va detaşa în învingător, mizând pe "republicanii pragmatici". La democraţi, lucrurile sunt mai complicate.

Delegaţii se împart proporţional cu rezultatele obţinute, o parte la nivel de stat, o parte la nivel de circumscripţii. În plus, lupta este mult mai strânsă. Hillary Clinton este creditată cu 48% din intenţiile de vot, faţă de rivalul Barack Obama, 41%. Numai că distanţa a scăzut în ultima săptămână şi rămâne de văzut cum se vor redistribui senatorului de Carolina de Nord, John Edwards, care a abandonat recent cursa.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite