Ameninţările la adresa lui Tadici tensionează campania din Serbia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele sârb, Boris Tadici, a fost ameninţat cu moartea, cu mai puţin de o săptămână înainte de alegerile legislative din 11 mai. Potrivit cotidianului "Blic", Tadici a primit o

Preşedintele sârb, Boris Tadici, a fost ameninţat cu moartea, cu mai puţin de o săptămână înainte de alegerile legislative din 11 mai. Potrivit cotidianului "Blic", Tadici a primit o scrisoare în care este numit "trădător" şi a fost avertizat că "va avea ceea ce merită - un glonţ în frunte". Scrisoarea ar fi fost trimisă din Chicago, dar expediată probabil din Serbia, a declarat Tomo Zorici, purtătorul de cuvânt al procurorului general, precizând că, deocamdată, nu poate oferi alte detalii.

Naţionaliştii, principalii suspecţi

Ameninţările la adresa preşedintelui s-au intensificat după proclamarea independenţei Kosovo şi după semnarea de săptămâna trecută a Acordului de stabilizare şi asociere cu Uniunea Europeană. Prooccidentalul Boris Tadici este aspru criticat de naţionalişti pentru acest acord, opozanţii lui considerându-l "un trădător al intereselor naţionale ale Serbiei". Chiar şi fără acest incident, ultima săptămână de campanie electorală se anunţă tensionată.

Precedentul Djindjici

La sfârşitul săptămânii trecute, la Belgrad, au apărut afişe semnate de gruparea naţionalistă "Familia Suporterilor Sârbi", în care oficialii sârbi proeuropeni sunt calificaţi drept "inamici ai statului" pentru că au încheiat acordul de apropiere cu UE, relatează agenţia "BETA". Afişele conţin portrete ale preşedintelui Boris Tadici şi ale vicepremierului Bozidar Djelici, cel care a semnat acordul cu Bruxellesul. Parchetul a ordonat poliţiei să lanseze o anchetă în legătură cu acest incident.

Dobriovje Radovanovici, fostul director al Institutului pentru cercetarea actelor criminale, a sfătuit poliţia, procuratura şi serviciile de informaţii să nu mai repete greşeala din cazul lui Zoran Djindjici. Atunci, toate informaţiile privind ameninţările la adresa fostului premier au fost ascunse. Djindjici a fost asasinat la 12 martie 2005, în timp ce ieşea din clădirea guvernului.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite