Ambasadoarea Tunisiei, E.S. Saloua BAHRI: “Nu e o criză umanitară. E vorba de imigranţi clandestini”

După răsturnarea regimului Ben Ali, mii de tunisieni au luat drumul Europei. Au ajuns doar până pe insula italiană Lampedusa. Franţa şi Germania au anunţat că nu îi vor. Cotidianul “Adevărul” a stat de vorbă cu ambasadoarea Tunisiei despre imigranţi, despre cât de sigură e ţara acum pentru turişti, despre evoluţiile politice din Tunisia.

Eliza Frâncu: Care este sentimentul în Tunisia, ştiind că a fost scânteia care a declanşat revoluţii în întreaga lume arabă?

Saloua Bahri:  Ştiţi, Tunisia a fost o precursoare în ceea ce priveşte multe mişcări de eliberare, începând cu abolirea sclavagismului în Africa, continuând cu cea de emancipare a femeilor, toate mişcările de eliberare au început din Tunisia. Poporul tunisian e recunoscut pentru deschiderea sa, pentru nivelul ridicat de educaţie, pentru maturitatea sa. Nu e un popor pasiv, e un popor înţelept. Deci nu se poate spune că e surprinzător ce s-a întâmplat. Sigur, tunisienii sunt nişte oameni calmi, drăguţi. Dar e şi o naţiune conştientă de mizele sociale şi politice. Este un popor care ştie când şi cum să se înscrie în istorie. Iar această revoluţie a fost tocmai martorul acestor atribute. Când nimeni nu se aştepta, s-a întâmplat.

E.F. Nici măcar Statele Unite nu se aşteptau. Raportul întocmit de comunitatea de informaţii americană pentru preşedintele Obama  arată că SUA se aşteptau ca mişcări de contestare să apară prima dată în Egipt.

A  fost o surpriză pentru toată lumea. Noi, tunisienii, ştiam că există o cangrenă. Economia noastră s-a dezvoltat, a devenit parte a economiei mondiale - avem acorduri cu toată lumea, turismul merge bine, nivelul educaţiei a crescut - dar în interiorul ţării exista această cangrenă, acest fenomen care s-a tot extins. Cel al corupţiei. Pornind de la fostul preşedinte, soţia sa şi membrii familiei şi anturajul său. Cangrena asta a început să devoreze bunurile economiei, care, potrivit evaluărilor FMI, este în plină dezvoltare. Însă bogăţiile nu sunt distribuite echitabil în ţară. Şi asta a cauzat revoltat poporului. Această cangrenă socială a marginalizat tinerii, mulţi dintre ei absolvenţi de studii superioare. Este ceea ce a produs scânteia.

E.F. Există încă o situaţie instabilă, din punct de vedere politic în Tunisia. Cum vedeţi rezolvarea ei?

Eu nu cred că există instabilitate. Şi mă adresez reprezentantei unei ţări care a trecut recent printr-o revoluţie. Ştiţi cum sunt momentele care urmează unei revoluţii. Revoluţia înseamnă că începi să pui totul pe o fundaţie nouă. Am făcut enorm de mulţi paşi într-un timp foarte scurt.  De pe 14 ianuarie până pe 14 februarie, preşedintele Camerei Deputaţilor a asumat prerogativele de preşedinte interimar, s-a format un guvern de uniune naţională - din care fac parte reprezentanţii societăţii civile şi ai tuturor partidelor politice. Şi acest guvern de tranziţie trebuie să ia nişte decizii în acest proces democratic - de a separa puterea partidelor, de a dizolva partidul fostului preşedinte, care e un partid foarte mare, de a face amnistia generală, să pună bazele presei libere. A luat foarte multe decizii curajoase într-o singură lună. Apoi, a fost crearea celor trei comisii a căror sarcină este îndeplinirea reformei politice, amendarea Constituţiei.

Iar obiectivul esenţial al acestui guvern de tranziţie este pregătirea alegerilor legislative şi prezidenţiale. Democratice, transparente, libere, unde vor exista observatori internaţionali independenţi. Am încredere în acest popor care a declanşat singur revoluţia, fără ajutor din exterior, fără vreo ideologie. Cred în schimb, că există un interes de a menţine ideea de incertitudine.  Nu serveşte la nimic, nici poporului tunisian, nici lumii. Pentru că dacă se doreşte restaurarea democraţiei, este nevoie să încurajezi aceste schimbări, nu să spui că există incertitudine sau riscul de islamizare.

E.F. Nu există un asemenea risc?

Nu. Temerea aceasta este lipsită de orice fundament. În primul rând, islamiştii trebuie să existe într-o societate democratică, trebuie să-şi exprime punctul de vedere, altfel am reveni la dictatură. Cum vor evolua? S-a mistificat prea mult acest aspect. S-a întreţinut prea mult această idee că islamul înseamnă dictatură, că islamul înseamnă extremism. Discursul ăsta a fost folosit de dictaturi pentru a se proteja pe ele însele, trebuie să nu îl mai folosim.  Religiile coexistă acum peste tot. Din contră, trebuie să fie un factor de apropiere, nu de îndepărtare a oamenilor unii de ceilalţi. Asta se întâmplă doar dacă foloseşti religia în alte scopuri. Dar islamul este un cod de toleranţă, este apropiat de om. Toate religiile se apropie în această idee formată în jurul omului. Deci, islamiştii trebuie să existe într-o societate deschisă cun este cea tunisiană. Noi suntem o societate laică care tinde spre echilibru.

E.F. Acest echilibru a ajutat şi turismul tunisian. În această perioadă de frământări aţi remarcat vreo reducere drastică a numărului de turişti care vă vizitează ţara?

Au fost desigur, momente de tulburare în Tunisia. Populaţia şi-a au făcut revoluţia în mod paşnic, dar au existat agitatori - poliţia şi armata au arestat în prezent mulţi dintre ei, securitatea a fost restabilită de două săptămâni deja -  în cursul acestei perioade, niciun stabiliment turistic nu a fost atins. Niciunul. Poporul tunisian e foarte matur şi ştie ce înseamnă turismul pentru economia sa. Niciun turist nu a fost agresat, nici măcar deranjat în vreun fel. Mulţi turişti au rămas, în ciuda rechemările lansate de ţările lor. Se simţeau bine, voiau să trăiască această maturizare a tunisienilor, voiau să îi încurajeze în acest fel şi au rămas.

Eu sunt uimită de această teamă exagerată.

E.F.  Au existat şi tur-operatori români care au anulat vacanţele...

Pentru perioada revoluţiei, era probabil legitim să spui turiştilor "aşteptaţi să vedem cum vor evolua lucrurile", dar acum, că situaţia s-a restabilit şi nu s-a înregistrat niciun caz de agresiune, de niciun fel, nu văd de ce este întreţinută această preocupare. Ţara a revenit la normal, oamenii s-au întors la muncă, facem eforturi enorme să primim bine toţi turiştii şi anumite ţări care sunt clienţi importanţi precum Franţa şi Germania, Marea Britanie, Elveţia şi-au ridicat deja restricţiile, în special în ceea ce priveşte regiunile costiere, regiunile turistice în general. Tur-operatorii au venit la faţa locului, în Tunisia pentru a-şi exprima solidaritatea. Turiştii au început să revină şi a existat chiar un marş de solidaritate a turiştilor cu tunisienii. Le-au spus celorlalţi "veniţi, bucuraţi-vă de o ţară care e la fel de frumoasă!". Iar ţara a devenit chiar mai frumoasă, pentru că acum este liberă. Avem toate atuurile... De altfel, Ministerul Turismului tocmai a lansat o campanie turistică, care se numeşte "I Love Tunisia" şi care şi-a găsit nenumăraţi prieteni străini pe internet care scriu şi spun că nu există nicio problemă. Şi apoi, eu consider că nu e suficient să ni se spună "bravo, sunteţi un popor extraordinar, suntem mulţumiţi că v-aţi obţinut democraţia". Trebuie să manifeşti această solidaritate. Facem parte dintr-o societate tot mai globalizată. Vorbesc aici şi de strategia pentru Mediterana. Uniunea Europeană a fost încântată de acţiunile poporului tunisian, dar acum a venit timpul pentru acţiune. în Tunisia, am primit cu mare satisfacţie elanul Uniunii Europene.

Mai mulţi miniştri europeni au venit în Tunisia - miniştrii de Externe britanic şi german, italian, şefa diplomaţiei UE, Catherine Ashton. Există acest elan, de a spune că sunt alături de Tunisia, că ne însoţesc pe parcursul perioadei de tranziţie. Avem interese reciproce. Nu e vorba numai de a susţine Tunisia, avem acorduri încheiate între noi, avem destinele legate, aşa că avem nevoie de această solidaritate.

E.F.: UE a fost luată pe nepregătite de venirea miilor de tunisieni pe insula italiană Lampedusa. Problema s-a transformat într-o criză umanitară. De ce pleacă?

Nu este o criză umanitară,  e vorba de imigranţi ilegali. Să fim clari: imigranţii ilegali au un cu totul alt statut decât refugiaţii. Nu ştim cine se află în spatele acestui aflux important de imigranţi clandestini. Dar nu vreau să intru în detalii, pentru că există anchete în curs. Singurul lucru pe care îl spun este că ceea ce a motivat revoluţia a fost şomajul şi disparitatea regională. Sunt oameni în căutarea unui loc de muncă. Nu înseamnă că e şi în ordine ce se întâmplă. Tunisia şi-a exprimat tot timpul dorinţa de a coopera cu partenerii europeni pentru a identifica mijloacele şi vamele (vameşii)  pentru a examina acest fenomen al imigraţiei clandestine. Bineînţeles, soluţia trebuie să se bazeze pe drepturile omului, pe maniera cea mai bună de a asigura o viaţă decentă oamenilor săi. Ceea ce se întâmplă prin intermediul dezvoltării durabile. Pentru că această vânătoare de oameni, această refulare de oameni nu este o dimensiune a drepturilor omului, să fie clar. Discuţiile cu italienii au început deja, lunea trecută, ministrul italian de Externe, Franco Frattini, a declarat că va începe o cooperare operaţională şi că s-ar putea revizui acordul bilateral cu Tunisia, în aşa fel încât să mărească cotele de imigranţi. Vrem să discutăm cu calm şi să respectăm drepturile omului.

E.F. : A existat o situaţie destul de tensionată acum câteva zile, când ministrul tunisian de Interne a declarat că cele 17 milioane de euro oferite de UE sunt o "bătaie de joc"????? şi că se aştepta mai degrabă la 17 miliarde de euro.

Nu e vorba de a da bani sau un ajutor, ci de a vedea lucrurile în profunzime, de a coopera pentru a găsi soluţiile. Tunisia, în acest moment, pentru a răspunde revendicărilor revoluţiei, are nevoie de investiţii în industrie, în infrastructură, pentru a oferi mai multe perspective cetăţenilor săi. Nici noi nu ne dorim să plece oamenii. Deci nu se pune problema ce bani primim. Trebuie să le asigurăm un trai decent printr-o dezvoltare durabilă. Dacă vine cineva la dumneavoastră şi îl daţi afară în stradă, e asta o soluţie? Nu e. Trebuie să discutăm să vedem ce e de făcut, ca să nu aruncăm acel om în stradă. Poate are nevoie de un loc de muncă pentru a-şi găsi el singur o locuinţă. Nu e vorba deci de o soluţie punctuală şi conjuncturală şi nu se poate rezolva totul cu un plic de bani. Suntem interdependenţi în acest spaţiu al Mediteranei şi trebuie să creăm prosperitate pentru toată lumea, pentru toate statele. Dacă facem revoluţii, instalăm guverne democratice, e pentru că aspirăm la o viaţă mai bună.

E.F. : Cât v-a ajutat până acum politica de vecinătate a UE, din care faceţi parte, să faceţi această dezvoltare durabilă?

Tunisia e legată de UE de foarte mult timp. A fost prima ţară asociată UE, în 1995, apoi a intrat în zona de liber schimb în ianuarie 2008. Şi acum, după revoluţie, sper că doleanţele Europei legate de drepturile omului, nu mai sunt de actualitate şi sper că vom avea şi alte acorduri. Politica de vecinătate este un instrument care trebuie adaptat noului context, pentru a răspunde aspiraţiilor tuturor naţiunilor din regiune. Şi cred că Uniunea Europeană este conştientă de aceste necesităţi, declaraţiile sunt pozitive, suscită multe speranţe. Printre ele, poziţia doamnei Catherine Ashton.

E.F. Recent, ONU a lansat un avertisment că imigranţii sunt folosiţi de diverse reţele pentru a aduce droguri. Există avertismente că de acest flux de imigranţi ar putea profita şi Al-Qaida, pentru a pătrunde în Europa.

Suntem pe cale să diabolizăm anumite aspecte. Al-Qaida a devenit a devenit monstrul timpurilor noastre. Cred că este puţin supraestimată. Fireşte, trebuie să fim vigilenţi, pentru că suntem toţi preocupaţi de lupta împotriva terorismului. Toate ţările sunt conştiente de importanţa cooperării pentru lupta internaţională împotriva terorismului. Dar terorismul nu e sinonim cu Islamul. Terorismul poate veni de oriunde. Luptăm contra tuturor formelor de extremism. Trebuie să ne adaptăm limbajul, pentru că totul arată că evaluările (n.r. în privinţa Al-Qaida) au fost exagerate. Să ne focalizăm obiectiv şi asupra islamului.

În privinţa drogurilor, toate ţările luptă împotriva drogurilor. Aici, în Europa, chiar şi în Europa de Est, se munceşte enorm pentru a stăvili drogurile. Şi noi luptăm în Tunisia, contra acestui trafic. Nu pentru că a avut loc revoluţia tunisiană. Revoluţia e purtătoare de speranţă, este o nouă etapă. Şi nu numai pentru noi, ci pentru întreaga lume. Deci toate problemele trebuie reevaluate, e nevoie de un limbaj nou, fără parti-pris-uri. Spuneţi-mi care ţară care doreşte să trăiască cu traficul de droguri sau terorismul. Eu, ca diplomat, nu am văzut asemenea ţară.

E.F.: Cum vă poate ajuta România, concret, în acest drum spre democraţie?

Relaţiile cu România au fost dintotdeauna excelente şi s-au dinamizat mult de când aţi aderat la UE. Am urmărit România în decursul reformelor pe care le-a făcut. Orice sprijin, orice gest din partea României va fi binevenit. Turismul, de exemplu. Un popor care a trăit o revoluţie, care ştie ce înseamnă sacrificiul pentru a construi o ţară, cred că este mult mai sensibilă la ceea ce se întâmplă în Tunisia. Iar în sectorul turismului aş fi mulţumită să văd în acest an un elan de solidaritate. Să vină oamenii nu numai pentru că este o ţară frumoasă, ospitalieră, deschisă ci să vină şi ca să vadă cum se reconstruieşte această ţară şi prin această să participe inclusiv la relansarea turismului. Turismul reprezintă 7% din PIB, lucrează sute de mii de oameni în domeniu. În economia tunisiană, contribuie enorm. Nu e pentru a face publicitate. Aş fi bucuroasă să vină mai mulţi români, mai ales că 2009 şi 2010 au fost ani dificili, şi România a avut şi ea parte de criza financiară. Şi românii au făcut şi ei sacrificii, deci am fost uniţi inclusiv în această criză. E foarte frumos să vii în vacanţă şi să îţi exprimi în acest fel solidaritatea. Tot ce vine, este binevenit. Suntem ţări care s-au construit ele însele, care s-au bătut pentru a-şi găsi un drum decent.

Europa, nepregătită pentru valul de imigranţi

Mii de tunisieni, algerieni şi marocani vor să ajungă în UE

Tunisia, Egipt, şi acum Libia. De două luni, Uniunea Europeană asistă la valuri de proteste în Orientul Mijlociu şi în Africa şi îşi pune întrebări cu privire la rolul ei şi consecinţele acestor evenimente, scrie presa europeană. Represiunea violentă a regimului lui Muammar Gaddafi împotriva poporului accentuează problema Europei. După ce s-a trezit cu un val de tunisieni, Roma se teme acum că între 200.000 şi 300.000 de imigranţi ar putea veni în Italia din Libia, potrivit unuia dintre scenariile analizate în cadrul unei reuniuni ministeriale convocate de premierul Silvio Berlusconi. Pentru a face faţă unui eventual val de imigranţi, guvernul italian a ordonat creşterea stării de alertă a bazelor sale militare aeriene şi a decis să trimită două fregate în canalul Siciliei, care separă ţara de coastele libiene.

Lipsă de coordonare

Ministrul Apărării, Ignazio La Russa, a declarat că „este necesar ca UE să intervină pentru că ce se întâmplă acum priveşte toată Europa". „Sunt 2,5 milioane de străini în Libia şi deci ar putea fi probleme cu un aflux de imigranţi". Autorităţile italiene se tem că vor rămâne şi cu aceştia pe cap, ca şi cu cei veniţi din Tunisia, după ce alte state membre precum Franţa şi Germania nu au acceptat să-i primească. Şi ministrul de Interne bulgar, Ţvetan Ţvetanov, a declarat că Bulgaria se aşteaptă la un val de imigranţi după protestele violente din lumea arabă. În acest sens au fost pregătite două centre de azil, la Liubimeţ şi Pustrogor, iar dacă valul de imigranţi creşte dramatic, vor fi luate „şi alte măsuri".

Cotidianul „Der Standard" scrie că „planul Marshall pentru malul sudic al Mediteranei, solicitat de ministrul italian de Externe, Franco Frattini, nu ar avea efect decât pe termen foarte lung, ca şi miliardele promise ţărilor în cauză de către şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton". 

Interese divergente

„Adevărul este că europenii se află într-o situaţie imposibilă", scrie publicaţia poloneză „Gazeta Wyborcza". „În Libia, UE este în situaţia de a se întreba ce este mai rău, ciuma sau holera? Europa este într-un impas. Pe de o parte, nu  poate privi fără să facă nimic cum mercenarii lui Gaddafi trag în oameni, iar pe de altă parte, ea se teme că golul de după Gaddafi va fi chiar mai rău", notează „Gazeta". Presa europeană constată că UE este prinsă, şi de dată aceasta, pe picior greşit. „Fiecare criză provoacă ezitări în ţările UE, deoarece, aşa cum Libia este prea importantă pentru Italia, Marocul este prea important pentru Spania, Algeria pentru Franţa, Oman pentru Marea Britanie, Iordania pentru ţările prietene cu Israelul", constată Jordi Vaquer, directorul Fundaţiei CIDOB, citat de „El Pais".