Ambasada Ungariei: Reînmormântarea lui Nyiro Jozsef va fi organizată conform legislaţiei româneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reînmormântarea lui Nyiro Jozsef la Odorheiu Secuiesc va avea loc duminică, într-un cadru privat, în conformitate cu legislaţia românească, organizatorii modificând programul şi renunţând la mai multe evenimente în urma dezacordului exprimat de MAE român, precizează Ambasada Ungariei la Bucureşti.

"Organizatorii înţeleg faptul că partea română nu este de acord cu programul reînmormântării cum a fost programat, din cauza aceasta au modificat programul şi au renunţat la mai multe evenimente. Partea maghiară cere părţii române să respecte principiile de bază ale moralei creştine. Organizatorii speră că partea română acceptă că evenimentul este un act de pioşenie, în cursul căruia totul se va desfăşura conform legislaţiei româneşti. Organizatorii evenimentului nu vor utiliza evenimentul pentru scopuri politice împotriva României, numai vor ca, conform ultimei dorinţe a lui Nyírő József, el să se odihnească în pământul din care s-a născut", se arată într-o precizare transmisă MEDIAFAX de Ambasada Ungariei la Bucureşti.

De asemenea, în poziţia transmisă de Ambasada Ungariei se menţionează că evenimentul nu a fost amânat, va avea loc duminică, 27 mai, de la ora 14.00, într-un cadru privat, "în conformitate cu legislaţia românească".

"Va avea loc o slujbă în amintirea lui Nyírő József de la ora 14.00, pe teren privat din Odorheiu Secuiesc, pe strada Rozei (în Papkert), după care va avea loc reînmormântarea", se arată în precizarea transmisă de Ambasada Ungariei.

De asemenea, se subliniază că "prin definiţie, orice înmormântare sau reînmormântare, deci şi cea a lui Nyírő József va fi una privată". "Organizatorii nu au emis invitaţii de participare pentru nimeni, vor participa toţi cei care au stimă pentru scriitorul Nyírő József", se mai arată în răspunsul transmis MEDIAFAX de Ambasada Ungariei.

Purtătorul de cuvânt al Partidului Civic Maghiar (PCM), Molnar Miklos, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că duminică va avea loc reînhumarea sciitorului Nyiro Jozsef, precizând că Parlamentul Ungariei a găsit o "cale amiabilă, convenabilă, care a fost acceptată şi de partea română", dar că autoritatea ungară este singura abilitată să ofere "detalii tehnice" despre eveniment.

Reînhumarea va avea loc duminică

"Reînhumarea va avea loc duminică, dar detalii tehnice nu suntem abilitaţi să dăm presei. Sigurul abilitat este Parlamentul Ungariei, el este cel care a găsit calea amiabilă, convenabilă, care a fost acceptată şi de partea română pentru aducerea în ţară a sicriului cu rămăşiţele pământeşti alea scriitorului Nyiro Jozsef", a spus Molnar.

MAE şi-a exprimat dezacordul faţă de intenţia oficialităţilor ungare de a aduce în România rămăşiţele lui Nyiro, spre a fi reînhumate în cadrul unui ceremonial desfăşurat pe parcursul mai multor zile în Gheorgheni, Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc.

Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, afirmă că "ţelurile politice" ale lui Nyiro Jozsef trebuie separate de activitatea scriitoricească a acestuia, subliniind că el nu a aruncat volumele lui Eliade "pentru simplul motiv că acesta a făcut parte din Garda de Fier".

Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că se află în Transilvania "în primul rând ca persoană fizică şi ca preşedinte de onoare al PCM" şi că doreşte să se facă o distincţie între campania electorală la care participă şi "actul de pioşenie" legat de reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, la care urmează să participe, duminică, la Odorheiu Secuiesc, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Joi, în conferinţa de presă de la Târgu Mureş, Kover Laszlo a precizat că vizita sa are legătură cu două evenimente legate de sărbătoarea de Rusalii - pelerinajul de la Şumuleu Ciuc, "care este o sărbătoare sufletească pentru toţi maghiarii din Bazinul Carpatic", şi reînhumarea osemintelor scriitorului Nyiro Jozsef "în pământul natal, la Odorheiu Secuiesc, în duminica de Rusalii, pe 27 mai".

Kover a subliniat că, în momentul când s-a programat ceremonia de reînhumare a lui Nyiro Jozsef, s-a stabilit programul şi că el va participa personal la eveniment, alegerile locale din România "erau programate pentru toamnă, comasate cu alegerile generale".

El a susţinut că acţiunile de campanie nu trebuie "să coincidă" cu reînhumarea lui Nyiro Jozsef şi că el "va face demersuri" în acest sens.

"Această coincidenţă nu a depins de noi şi nu noi am făcut ca alegerile locale să cadă pe această perioadă. Tocmai de aceea noi credem că nici nu ar fi bine să coincidă cele două acţiuni, campania este una şi actul de pioşenie pe care l-am organizat pentru duminică are un caracter religios. Din partea mea, sunt pentru această diferenţiere şi voi face demersuri în acest scop. Am speranţa că, şi în continuare, campania va avea un caracter paşnic şi nimeni nu va face probleme din acest motiv", a spus el.

Kover Laszlo a subliniat că "ţelurile politice ale lui Nyiro Jozsef trebuie despărţite de activitatea scriitoricească" şi că el nu a aruncat volumele lui Eliade "pentru simplul motiv că acesta a făcut parte din Garda de Fier".
"Ţelurile politice ale lui Nyiro Jozsef trebuie despărţite de activitatea scriitoricească. În România, şi în momentul de faţă, mai multe şcoli poartă numele lui Nyiro Jozsef, înseamnă că organele abilitate nu au pus nicio piedică şi au fost capabile să facă această separare (distincţie - n.r.), între scriitorul Nyiro şi politicianul Nyiro. Asta este o normalitate. Şi eu am pe rafturi volume de Mircea Eliade şi nu le-am aruncat la coşul de gunoi pentru simplul motiv că acesta a făcut parte din Garda de Fier. Domnul Nyiro nu mai trăieşte din 1953, de atunci a trecut multă vreme, probabil că a fost judecat de Dumnezeu de atunci şi treaba noastră este să ţinem cont de testamentul lui Nyiro şi să-l aducem acasă, în pământul natal", a spus Kover.

Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, a declarat că pentru el este o onoare că a fost invitat să participe la campania electorală a "colegilor" săi din PCM, că a venit în primul rând ca persoană fizică şi în calitate de preşedinte de onoare al PCM, însă reprezintă şi partidul din care face parte în Ungaria (FIDESZ), al cărui program este foarte apropiat de cel al PCM, având aceeaşi orientare politică.

"Sunt aici cu acelaşi scop cu care am fost şi în urmă cu patru ani, când am participat - şi atunci - în campania PCM. Sunt aici cum sunt prezenţi şi politicienii români în Republica Moldova, ca să sprijine acolo pe concetăţenii lor, cum politicienii români merg în Spania sau chiar în Italia ca să-i ajute pe concetăţenii lor în ţările respective. Sunt aici şi datorită faptului că orice politician care aparţine unei familii politice din Europa unită are dreptul şi poate să fie în campania colegilor săi din celelalte ţări, dacă fac parte din aceeaşi familie politică şi au orientări apropiate din punct de vedere ideologic", a conchis Kover.

Jozsef Nyiro, personalitate controversată

Cenuşa poetului maghiar decedat la Madrid în 1953 a fost adusă în Ungaria la iniţiativa Parlamentului de la Budapesta.

Pe 17 mai, Parlamentul Ungariei ceruse clarificări în legătură cu poziţia României faţă de reînhumarea poetului maghiar Jozsef Nyiro în Odorheiu Secuiesc. "Ungaria doreşte să ştie dacă poziţia României sugerează că va tolera evenimentul sau va interzice reînhumarea lui Nyiro în Odorheiu Secuiesc", declara Laszlo Veress, şeful de cabinet al preşedintelui Parlamentului de la Budapesta, precizând că răspunsul Bucureştiului era aşteptat până luni.

Veress a precizat că, dacă România va interzice reînhumarea, Ungaria va găsi o soluţie conformă cu legislaţia românească şi cu "aşteptările spirituale" ale simpatizanţilor lui Jozsef Nyiro. Ministerul român al Afacerilor Externe a confirmat "invitarea", miercurea trecută, a ambasadorului Ungariei la Bucureşti, pentru consultări în legătură cu intenţia reînhumării poetului maghiar Jozsef Nyiro în Odorheiu Secuiesc.

Potrivit MAE român, Nyirő József s-a născut în 1889, la Jimbor, judeţul Braşov şi a decedat în 1953, la Madrid, în Spania, unde a fost înhumat până de curând. În perioada interbelică a lucrat ca jurnalist la mai multe publicaţii de limba maghiară din Transilvania şi a publicat mai multe nuvele.

În 1941, după anexarea Transilvaniei de Nord de către Ungaria, a fost invitat în calitate de deputat ardelean în Parlamentul de la Budapesta şi s-a mutat în capitala ungară. A fost redactor-şef la două ziare de extremă dreapta ("Magyar Erő" şi "Magyar Ünnep").

După lovitura de stat din 15 octombrie 1944 şi-a continuat activitatea în Parlamentul Ungariei (Parlamentul de la Sopron), care a adoptat legislaţie antisemită. În această calitate, Nyirő József a susţinut activitatea guvernului fascist al lui Szálasi Ferenc. În 1940 i-a fost acordată distincţia "Coroana Corvin", înfiinţată de către Miklos Horthy.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite