Alerte teroriste dejucate de 11 septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Islamiştii şi-au îndreptat din nou atenţia asupra obiectivelor militare americane din Germania. La şase ani de la atentatele de la World Trade Center, lumea continuă să fie cuprinsă de

Islamiştii şi-au îndreptat din nou atenţia asupra obiectivelor militare americane din Germania.

La şase ani de la atentatele de la World Trade Center, lumea continuă să fie cuprinsă de psihoza terorismului în apropierea zilei de 11 septembrie. Autorităţile întăresc măsurile de securitate, apar alerte teroriste, iar Bin Laden vine cu un nou mesaj adresat duşmanilor americani. Anul aceasta, fundamentaliştii au preferat Europa.

Poliţia germană a declanşat luni seara o operaţiune de mare amploare la baza aeriană de la Spangdahlem după ameninţările cu un atentat vizând forţele americane. "Interlocutorul, care s-a exprimat în germană, cu un accent ce părea rusesc sau turcesc, a ameninţat că atacă baza de la Spangdahlem împreună cu cel puţin patru complici", se arată într-un comunicat al poliţiei.

Deşi nu au exclus posibilitatea unei glume proaste, autorităţile germane şi forţele armate americane au lansat o anchetă pentru identificarea autorului apelului anonim. Alerta de la Spangdahlem survine după ce săptămâna trecută poliţia germană a dejucat ceea ce a numit "cele mai grave atentate teroriste plănuite în această ţară". Ţinta era tot un obiectiv militar american, baza de la Ramstein.

Atentat dejucat la Ankara

Poliţia turcă a anunţat că a reuşit să prevină ieri un atentat cu maşină-capcană, depistând la timp o camionetă plină cu explozibili în apropierea unei parcări supraetajate din Ankara. Vehiculul avea numere de înmatriculare false. "Eforturile poliţiei au prevenit un posibil dezastru", a declarat guvernatorul capitalei, Kemal Onal. Acesta a precizat că momentan nimeni nu a revendicat tentativa de atentat şi nu a indicat ce organizaţie este suspectă.

Măsuri întărite de securitate în Italia

Autorităţile italiene au decis să întărească măsurile de supraveghere pentru evitarea unor "eventuale acţiuni teroriste" ale mişcărilor islamice fundamentaliste. Comitetul de analiză strategică antiteroristă (CASA) s-a temut că data de 11 septembrie ar putea fi folosită pentru a mări impactul mediatic şi propagandistic al unor fundamentalişti. Chiar dacă nu au existat avertizări concrete privind o ameninţare în Peninsulă, operaţiunea de prevenire a fost instaurată pe întreg teritoriul Italiei.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite