Alegeri fără speranţe de schimbare în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Surpriza scrutinului ar putea fi partidul nou înfiinţat de campionul mondial de box Vitali Kliciko, care s-ar putea clasa pe locul doi, înaintea formaţiunii Iuliei Timoşenko.

Ucrainenii sunt chemaţi la urne, duminică, în cadrul alegerilor parlamentare. Printre candidaţi sunt şi nume cunoscute, dar nu de politicieni, ci de sportivi, precum boxerul Vitali Kliciko şi fotbalistul Andrei
Şevcenko.

Ucraina rămâne o ţară împărţită în două în apropierea alegerilor legislative de duminică. Partea de est a ţării votează pentru partidul pro-rus la putere, în pofida anumitor nemulţumiri, în timp ce partea de vest sprijină masiv opoziţia prooccidentală şi naţionalistă, scrie AFP.

În Doneţk, bastion al preşedintelui Viktor Ianukovici, numeroşi locuitori îl critică pe şeful statului şi formaţiunea sa politică - Partidul Regiunilor, dar, cu toate acestea, continuă să voteze pentru el.

„Urăsc acest partid! Pensia mea este mică, preţurile cresc în fiecare zi!", se plânge Maria Harcenko, din Doneţk, citată de AFP. „Însă nu avem de ales. Este mai bun decât «portocalii», mai spune femeia în vârstă de 69 de ani, referindu-se la opoziţia liberă şi pro-occidentală.

VESTUL VOTEAZĂ PENTRU TIMOŞENKO

În Liov, cel mai mare oraş din vestul ţării, bastion naţionalist, tendinţa este inversă: zeci de postere lipite pe stâlpii de electricitate le cer ucrainenilor să nu dea nici măcar un vot partidului de guvernământ.

Niciun slogan în favoarea Partidului Regiunilor şi a comuniştilor nu este vizibil în acest oraş.
Irina Gnatiuk, studentă, va vota pentru alianţa de opoziţie Batkivşcina (Patrie): „Timoşenko este idolul meu, ea trebuie să fie eliberată din închisoare.

Batkivşcina este în favoarea apropierii de Uniunea Europeană. Îmi doresc ca Ucraina să fie cu Europa, şi nu cu Rusia", spune tânăra, citată de AFP.

Conform sondajelor de opinie, cinci partide politice au şansa să depăşească pragul de 5% pentru a intra în Parlament: Partidul Regiunilor, prorus, aflat acum la putere, Batkivşcina (Patrie), formaţiune de opoziţie a fostului premier Iulia Timoşenko, Partidul Comunist, partidul naţionalist „Svoboda" (Libertatea) şi Alianţa Democratică a Ucrainei pentru Reforme (UDAR), formaţiune înfiinţată de boxerul Vitali Kliciko.

KLICIKO ŞI ŞEVCENKO, LOCOMOTIVE ELECTORALE

Partidul Regiunilor este creditat cu 25 la sută din voturi la aceste alegeri şi ar putea controla Parlamentul cu ajutorul celor 10-13 procente din sufragii cu cât sunt creditaţi comuniştii, aliaţii lor tradiţionali, şi mandatelor ce le vor reveni după redistribuirea voturilor.

Naţionaliştii de la Svoboda, care au susţinători mai ales în partea de vest a Ucrainei, ar urma să obţină 5-6 la sută din opţiunile electoratului, potrivit sondajelor.

Până la aceste alegeri, în Ucraina au existat două forţe politice care contau: Partidul Regiunilor, al cărui lider este preşedintele Viktor Ianukovici, şi coaliţia Batkivşcina, al cărei lider este Iulia Timoşenko.

În prezent, partidul Alianţa Democratică a Ucrainei pentru Reforme (UDAR) al cărui lider este este Vitali Kliciko, campion mondial de box, a început să vină puternic din urmă.

Potrivit sondajelor de opinie, Alianţa Democratică a Ucrainei pentru Reforme poate ocupa locul doi la alegerile parlamentare, fiind creditată cu 16-20 la sută din voturi.

În cazul unei victorii, UDAR a promis că cetăţenii vor avea posibilitatea să-i demită pe funcţionari, deputaţi şi judecătorii locali. „UDAR s-a angajat să lupte împotriva corupţiei", a declarat Rostislav Pavlenko, adjunctul şefului staffului de campanie al UDAR, citat de Vocea Rusiei.

Partidul Regiunilor nu este îngrijorat de apariţia unei noi forţe politice. Ei consideră că succesul UDAR se datorează popularităţii lui Vitali Kliciko. Proruşii se îndoiesc că UDAR va avea succes, pentru că Vitali nu are destulă experienţă politică, iar pe lista partidului său figurează multe persoane odioase care se aflau în preajma lui Iuşcenko.

Un alt sportiv, fotbalistul Andrei Şevcenko, care a evoluat la cluburi de fotbal prestigioase, precum Dinamo Kiev, AC Milan, Chelsea, s-a înscris în partidul Înainte Ucraina, despre care presa de la Kiev scrie că ar avea misiunea de a smulge voturile alegătorilor pro-Timoşenko pentru a le „vinde" Partidului Regiunilor.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite