Alegeri legislative în Armenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Armenii aleg astăzi un nou Parlament, iar autorităţile speră să evite o repetare a violenţelor ce au urmat votului din 2008.

Partidul republican al preşedintelui Serge Sarkisian şi Partidul Armenia Prosperă - ambele în coaliţia de guvernare - sunt principalii candidaţi. Principala forţă de opoziţie este Congresul Naţional Armean, fondat de fostul preşedinte, Levon Ter-Petrosyan.
Votul este monitorizat de circa 300 de observatori ai OSCE.

Partidele de opoziţie spun că sunt îngrijorate de posibilitatea unor voturi multiple şi a introducerii pe liste a unor alegători fictivi. După alegerile prezidenţiale din 2008, mii de susţinători ai opoziţiei au ieşit în stradă pentru a protesta, după ce actualul preşedinte, Serge Sarkisian, a ieşit câştigător. A fost declarată starea de urgenţă ce a durat trei săptămâni, iar poliţia a dispersat protestatarii, făcând arestări şi fiind acuzată de utilizarea excesivă a forţei.

Predecesorul preşedintelui Sarkisian, care a pierdut atunci alegerile, Levon Ter-Petrosyan, a fondat apoi principalul partid de opoziţie, Congresul Naţional Armean, care a organizat o serie de proteste de stradă împotriva preşedintelui. Potrivit observatorilor europeni, votul legislativ din 2008 a respectat, în general, standardele internaţionale. Partidul Republican a ieşit pe primul loc cu circa 33% din voturi.

Campania electorală actuală a fost dominată de problemele şomajului şi sărăciei. Economia armeană a fost puternic lovită de criză şi este afectată de o blocadă comercială impusă de Turcia şi Azerbaidjan încă de la conflictul din anii 1990 privind Nagorno-Karabakh.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite