Africa de Sud îi refuză viza lui Dalai Lama
0Liderul spiritual al tibetanilor, Dalai Lama, şi-a anulat vizita în Africa de Sud, unde fusese invitat de laureatul Nobel, arhiepiscopul Desmond Tutu, informează BBC.
Dalai Lama a explicat că guvernul sud-african nu i-a acordat viză la timp pentru a participa la sărbătorirea zilei de naştere a lui Tutu, care vineri împlineşte 80 de ani.
Autorităţile de la Pretoria au ţinut să precizeze că acest refuz nu se datorează presiunilor Chinei care nu-l vede cu ochi buni pe Dalai Lama. În faţa Parlamentului sud-african a avut loc un protest al susţinătorilor lui Dalai Lama.
Este a doua oară, în decurs de doi ani, când vizita liderului spiritualilor tibetani în Africa de Sud este blocată.