Africa de Sud se afundă în haosul xenofobiei

Violenţele cu tentă xenofobă arată că, în perioade de criză, imigranţii veniţi la lucru în Africa de Sud sunt oricând expuşi riscului de a deveni victime ale nemulţumirii

Violenţele cu tentă xenofobă arată că, în perioade de criză, imigranţii veniţi la lucru în Africa de Sud sunt oricând expuşi riscului de a deveni victime ale nemulţumirii localnicilor.

Imaginile "vânătorii" de străini din oraşe precum Johannesburg sau Cape Town au şocat opinia publică internaţională, pentru că ele constituie, conform presei africane, "o palmă la adresa luptei duse de Nelson Mandela împotriva regimului rasist de apartheid".

Până în prezent, confruntările dintre localnici şi imigranţi proveniţi în special din Zimbabwe şi Mozambic s-au soldat cu 50 de morţi şi mii de răniţi. Peste 35.000 de persoane au fugit din calea tăvălugului xenofob, revenind în ţările de baştină. Valul de violenţă, gestionat defectuos de autorităţi, are grave repercusiuni asupra economiei şi turismului sud-african.

Societatea sud-africană traversează o perioadă confuză din cauza valurilor de agresiuni îndreptate împotriva imigranţilor, care s-au lăsat cu morţi, răniţi, arestaţi

Zeci de mii de imigranţi au fugit de pe teritoriul Africii de Sud în urma "vânătorii" la care au fost supuşi de către localnici. Actualul fenomen îşi are rădăcinile în perioada apartheidului.

Violenţele împotriva străinilor, care au debutat la Johannesburg pe 11 mai, propagându-se apoi şi în alte oraşe sud-africane, au făcut până în prezent 50 de morţi, mii de răniţi, iar peste 20.000 de persoane, conform unor estimări ale ONU, au rămas fără niciun acoperiş deasupra capului.

Pe 22 mai, în regiunea Johannesburg, a fost mobilizată armata (peste 200 de militari) pentru a veni în sprijinul poliţiştilor nevoiţi să tempereze atacurile cărora le-au căzut victime în special imigranţi din Zimbabwe şi Mozambic. Elicoptere ale armatei au survolat zonele de violenţă din ghetourile de la periferia oraşului, în timp ce unităţi de elită ale poliţiei au fost desfăşurate la faţa locului.

Tăvălugul violenţelor, în toată ţara

Confruntările s-au extins, la sfârşitul săptămânii trecute, şi în provincia limitrofă North West, dar şi în regiunea Cap (sud-vest), unde bande înarmate cu furci şi bâte au început să devasteze magazine aparţinând unor imigranţi din Zimbabwe, stabiliţi în ghetoul Du Noon, aflat la 20 km distanţă de oraşul Cape Town.

Duminica trecută, într-un mesaj adresat naţiunii, preşedintele sud-african, Thabo Mbeki, a denunţat "actele ruşinoase" ale unor persoane care "au întinat numele Africii de Sud", avertizând că "ţara riscă să plonjeze în trecutul său violent, dacă xenofobia prinde rădăcini".

35.000 de imigranţi, puşi pe fugă

Valul de xenofobie nu a cruţat pe nimeni, victime căzându-i deopotrivă nigerieni, congolezi sau pakistanezi. În vizor a fost luată şi comunitatea somaleză din Cap, care se ocupă, în cea mai mare parte, cu mici activităţi comerciale. Un imigrant a murit ars de viu, după ce atacatorii au turnat benzină peste el. Imaginea torţei umane a făcut înconjurul ziarelor din întreaga lume.

Un altul, dintr-un ghetou de lângă oraşul Johannesburg (capitala financiară a ţării), a avut o soartă asemănătoare. În urma acestor violenţe ieşite din comun, peste 35.000 de persoane au fugit, mii dintre ele refugiindu-se în comisariate sau în clădiri parohiale. 13.000 de imigranţi din Mozambic au reuşit să se reîntoarcă în ţara de origine.

Ministrul adjunct de externe, Henrique Banzea, a calificat drept "dezastru" reîntoarcerea lor intempestivă. Sud-africanii, confruntaţi cu 0 rată crescută a şomajului (peste 26%), îi acuză pe imigranţi, în special pe cei proveniţi din Zimbabwe, că le "fură" locurile de muncă şi că sunt responsabili de creşterea ratei criminalităţii.

Numărul zimbabwenilor "oploşiţi" în Africa de Sud este estimat la trei milioane, ei reprezentând cea mai mare comunitate dintr-un total de cinci milioane de imigranţi. Populaţia totală a Africii de Sud a depăşit pragul de 50 milioane de locuitori.

Criza socială, pretext pentru ping-pong politic

Preşedintele sud-african, Thabo Mbeki, şi Jacob Zuma, şeful partidului aflat la putere (Congresul Naţional African - ANC, pe care l-a "păstorit" şi Nelson Mandela), au condamnat vehement atacurile xenofobe. Dar, sunt de părere analiştii, decizia de a chema armata pentru aplanarea conflictelor şi violenţelor a avut o puternică tentă politică.

Prin acest demers, preşedintele Mbeki a intenţionat să se distanţeze de rivalul său politic, Jacob Zuma (candidat la viitoarele alegeri prezidenţiale), care a susţinut că prezenţa poliţiştilor în zonele de conflict era suficientă.

Zuma i-a acuzat totodată pe comercianţii străini (cu naţionalitate sud-africană) că se află în culisele valului de xenofobie pentru a-şi impune dominaţia şi a prelua controlul (prin izgonirea imigranţilor) asupra unor sectoare comerciale din marile oraşe.

Liderul ANC mai susţine că intervenţia armatei pentru calmarea violenţelor a dus la un paralelism periculos cu perioada de apartheid, care a făcut din Africa de Sud, timp de decenii, ţinta celor mai vehemente critici şi care a dus la izolarea ei pe plan internaţional.

"Naţiunea-curcubeu" a rămas fără mână de lucru calificată

Una dintre cele mai bogate ţări ale continentului negru, Africa de Sud a avut o evoluţie economică şi socială diferită de celelalte ţări africane. Teritoriul ei a reprezentat, de-a lungul timpului, "gazda" a numeroşi imigranţi europeni.

Bogăţiile ei miniere au făcut-o foarte importantă pentru Occident, în special în perioada Războiului Rece.

Dezvoltare economică "în două viteze"

Africa de Sud este supranumită "naţiunea-curcubeu" (sintagmă inventată de arhiepiscopul Desmond Tutu şi adoptată în discursurile sale de către Nelson Mandela), graţie diversităţii sale etnice, dar şi pentru a sublinia modul benefic în care a reuşit să se transforme după abolirea apartheidului. În ciuda dezvoltării sale evidente, specialiştii sunt de părere că economia Africii de Sud merge "în două viteze": o parte are acelaşi ritm cu ţările industrializate, în timp ce alta are nevoi urgente, ţinând de infrastructura de bază.

Nivelul de trai s-a deteriorat

Potrivit indicatorului de dezvoltare umană (IDH) al Programului ONU pentru Dezvoltare (PNUD), între 1990 şi 2005, Africa de Sud a dat înapoi cu 35 de poziţii, ceea ce a dus la o sărăcire generală a populaţiei.
Unul dintre principalii factori ai acestei regresii l-a constituit pandemia de SIDA, din cauza căreia numeroşi albi cu studii superioare (deci mână de lucru calificată) s-au expatriat în ţări europene, Australia sau Noua Zeelandă.

Crizele politice din Zimbabwe şi Coasta de Fildeş au generat valuri de imigranţi, ceea ce a dus la reducerea locurilor de muncă pentru populaţia neagră autohtonă.

La situaţia de deteriorare a condiţiilor economico-sociale a contribuit, în ultimul deceniu, creşterea fără precedent a ratei criminalităţii. În 2005, guvernul sud-african a demarat un program menit să favorizeze reîntoarcerea în ţară a persoanelor cu studii superioare, garantându-le locuri de muncă stabile şi oferindu-le salarii atrăgătoare.

Xenofobia, un rău cu rădăcini în istorie

Elke Zuern, cercetătoare la Departamentul de Studii politice al "Sarah Lawrence College" (SUA), este de părere că valul recent de confruntări violente cu tentă xenofobă era previzibil. Într-un interviu acordat publicaţiei italiene "Panorama" Zuern apreciază că agresiunile din ultimele săptămâni sunt o expresie, de fapt, a sentimentelor de frustrare ale comunităţii negre, care s-a văzut exclusă de la ascensiunea socială în perioada postapartheid.

După decenii de segregare rasială, populaţia neagră a fost convinsă că preluarea puterii de către African National Congress, partidul lui Nelson Mandela, le va permite accesul la o viaţă mai bună.

Lucrurile s-au petrecut cu totul altfel, posturile importante din viaţa politică şi economică rămânând rezervate unei minorităţi. În prezent, 26% din sud-africani sunt şomeri, iar viaţa în cartierele sărace din marile oraşe reprezintă o luptă pentru supravieţuire.

Imigranţii sunt percepuţi, în consecinţă, ca principalul "inamic" pe piaţa muncii, în timp ce guvernul nu a pus niciodată în practică un program clar pentru gestionarea prezenţei acestora pe teritoriul sud-african, mai susţine Elke Zuern.